Boc: Salariile şi pensiile vor fi reduse/ În criză nu poţi majora taxele/ Pentru bogaţi aplicăm taxa pe lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru Emil Boc a declarat astăzi, la finalul discuţiilor avute cu reprezentanţii patronatelor, că Guvernul va menţine reducerea salariilor bugetarilor şi pensionarilor, pentru că pe perioadă de criză nu se pot mări taxele.

"Considerăm în continuare că în perioade de criză nu trebuie majorate TVA şi cota unică şi optăm pentru reducerea cheltuielilor bugetare, pentru a ne încadra într-un deficit de 6,8%. Următoarele şase luni vor fi decisive, iar de succesul acestor măsuri depinde reluarea creşterii economice, a salariilor şi pensiilor, din 2011, cu restructurarea sectorului", a spus Boc.

Patronatele susţin măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor

Petcu: Dacă salariile scad cu 25%, salariaţii care nu sunt bugetari ar trebui să se alăture grevei generale

În privinţa afirmaţiilor şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, potrivit căruia Fondul a cerut impozitarea celor bogaţi, în locul reducerilor salariale cu 25%, Emil Boc a afirmat că Guvernul a luat măsuri în acest sens. Vezi aici detalii.

"După cum puteţi observa trecem la impozitarea suplimentară a celei de a doua proprietăţi, a celei de-a treia etc. Se măresc accizele la produsele de lux pentru cei care şi le vor permite... Mărirea accizelor ne va asigura resurse suplimentare la bugetul de stat", a adăugat Boc.

Potrivit acestuia, opţiunea FMI a fost TVA de 24%, cotă unică de 20% şi reducerea salariilor cu 20%. "Faţă de această opţiune, am ales să reducem cheltuielile bugetare fără a creşte taxele, pentru că o impozitare suplimentară a mediului de afaceri ar afecta şansele de reluare a creşterii economice. Am ales răul cel mai mic".

Dacă măsurile eşuzează, taxele vor fi mărite

Întrebat dacă poate garanta că TVA-ul şi cota unică nu se vor majora, premierul Emil Boc a afirmat că acestea sunt condiţionate de evoluţia economiei internaţionale şi de aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare în acest an.

"Să nu se agraveze criza economică internaţională, iar aceste măsuri să se poată implementa", a spus premierul

Salariile sub 600 de lei nu vor scădea

Emil Boc a precizat că Guvernul va urmări ca, în urma reducerilor bugetare, niciun angajat din România să nu aibă sub 600 de lei. "Nu vor fi afectate alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile acordate persoanelor cu handicap, veteranilor şi persoanelor persecutate politic", a adăugat acesta.

Tăriceanu şi Vosganian au făcut bugetarilor cadouri otrăvite

Primul ministru a afirmat că măsurile de austeritate care sunt înscrise în scrisoarea de intenţie pe care Guvernul o va trimite FMI au la bază două cauze: derapajele cu privire la politica salarială şi de pensii din perioada 2007 - 2008 şi criza internaţională.

"În 2007 - 2008, domnii Tăriceanu şi Vosganian au oferit bugetarilor cadouri otrăvite în materie de salarii şi pensii, pentru care noi plătim acum. În anii respectivi, Guvernul Tăriceanu a emis 20 de ordonanţe de creştere a salariilor bugetarilor... Din 2007 s-a rupt echilibrul între creşterea productivităţii şi creşterea salariilor. Ei au fost după principiul 'după noi vine potopoul'", a opinat Boc.

În 2007 - 2008, s-a realizat creştere economică din împrumuturi şi din consum

Boc a mai spus că actualul Guvern nu a fost cel care a adus criza în România, dar este cel pus să o gestioneze.

"Pentru mine ar fi simplu să spun că nu mă voi atinge de pensii şi de salarii, probabil voi fi aplaudat, şi nu hulit. Dar, probabil, vom mai putea plăti pensiile şi salariile câteva luni. Facem acest efort acum pentru a putea preveni răul mai mare care ni s-ar putea întâmpla în viitor".

Potrivit lui Emil Boc, în anii 2007 şi 2008, creşterea economică s-a realizat din împrumuturile acordate cu buletinul şi din consum.

"Poate este cazul să oprim această evoluţie negativă cu orice cost, personal sau de partid... Dacă rămânem în 6,8 avem asigurată finanţarea deficitului, prin acodul cu FMI şi din resursele interne".

Primul ministru a precizat că acest program, de măsuri anunţate de Guvern, va permite păstrarea stabilităţii pe plan intern, creeând astfel premisele atragerii de investitori în mediul privat.

"Acest program ne va permite să aducem miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru infrastructură... Măsurile de austeritate ne permit să plătim datoriile către firme, să reprioritizăm investiţiile".

Nu renunţăm la Prima Casă şi la programul Rabla

Emil Boc a afirmat că Guvernul va continua programele "Prima Casă" şi "Rabla", "oricât de criticate ar fi ele, pentru că ele aduc un stimul economiei". Totodată, va extinde instrumentul garanţiilor de stat şi va restructura companiile de stat, acolo unde se impune, "pentru a limita cheltuielile acolo unde sunt considerate inutile".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite