UPDATE Patronatele susţin măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanul Patronatelor, Dan Matei Agathon, a afirmat astăzi că patronatele susţin scrisoarea de intenţie pe care Guvernul intenţionează să o trimită FMI în actuala formă, de reducere a salariilor bugetarilor cu 25% şi a  pensiilor cu 15%.

''Alternativa de creştere a salariilor ar fi dus România în stare de colaps'', a afirmat Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, la finalul discuţiilor cu premierul Emil Boc.

Oficialul a anunţat că patronatele au obţinut ca măsura de diminuare a veniturilor să nu fie aplicată şi în domeniul IT, astfel ca tinerii să nu plece în Silicon Valley

Totodată, guvernanţii au promis că se vor gândi dacă vor transfera cei 2% de la pilonul II la pilonul I de pensii deoarece "aceasta înseamnă naţionalizarea banilor tinerilor care cotizează la fondul privat de pensie şi distrugerea viitorului lor".

La rândul său, Cezar Corâci, preşedintele UGIR 1903, a afirmat "suntem obligaţi să susţinem o soluţie imediată. România nu mai are timp".

Sâmbătă, Dan Matei Agathon afirma că Alianţa Confederaţiilor Patronale (ACPR) va aviza favorabil scrisoarea către FMI în CES, doar dacă Guvernul va accepta un set de măsuri, care ar permite neimpozitarea pensiilor sub 1.000 lei, una dintre propuneri fiind elaborarea până la 1 iunie a unei legislaţii pentru controlul evaziunii fiscale.

Premierul Emil Boc a avut astăzi discuţii cu ministrul Muncii, Mihai Şeitan, şi cu organizaţiile patronale privind scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, înainte ca documentul să fie aprobat de Guvern,  după ce, ieri, a vorbit cu sindicatele.

Din cauză că negocierile au eşuat, sindicatele sunt hotărâte să nu renunţe la greva generală din 31 mai.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite