Petcu: Dacă salariile scad cu 25%, salariaţii care nu sunt bugetari ar trebui să se alăture grevei generale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, i-a îndemnat astăzi la grevă generală şi pe salariaţii care nu sunt bugetari dacă nu se va renunţa la diminuarea salarială cu 25%.

"Dacă lucrurile nu se vor îndrepta într-o situaţie firească, anume de a abandona acest proiect de lege care nu face decât să aducă mari deservicii cetăţenilor României, va trebui să luăm în calcul şi alt tip de acţiuni care să continue până când lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Cred că este nevoie ca acţiunea de tip grevă să atingă toate sectoarele de activitate. Eu cred că e momentul ca toţi colegii să înţeleagă că acest tip de acţiune nu este dedicat doar celor care reprezintă sectoare bugetare, pentru că, în egală măsură, sectoarele economice vor fi afectate în perioada următoare şi cred că un semnal serios de nemulţumire ar trebui să fie greva generală în toate sectoarele de activitate, inclusiv în cele care produc mari perturbaţii în funcţionarea societăţii româneşti", a declarat Marius Petcu la finalul întâlnirii cu liderii PSD, de la Palatul Parlamentului.

Liderul sindical a precizat că toate propunerile lor vor fi înscrie în  viitoarea moţiune de cenzură a PSD.

La rândul său, preşedintele PSD Victor Ponta a afirmat că partidul său va coordona calendarul parlamentar cu cel al protestelor sindicale şi al acţiunilor de stradă pentru o acţiune comună care să "arate preşedintelui Traian Băsescu că nu are sprijin nici politic, nici social, pentru măsurile propuse". Vezi aici detalii.

În ceea ce priveşte afirmaţia ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, potrivit căreia 70.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi până anul viitor, Marius Petcu este de părere că a fost făcută pentru a "amorţi reacţiile mişcării sindicale".

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat joi seară că 70.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi până anul viitor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite