VIDEO 12 judeţe sub ameninţarea apelor/ Inundaţiile au făcut primele victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă avertizare de ploi torenţiale şi inundaţii a fost emisă azi dimineaţă, la ora 9.00, pentru 12 judeţe din Moldova şi Dobrogea. Apele râului Soloneţ au luat o femeie din localitatea suceveană Todireşti. Ea a fost dată dispărută ieri. Şansele să mai fie găsită în viaţă sunt foarte mici.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de ploi şi inundaţii, valabilă trei zile, pentru judeţele Maramureş, Suceava, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Neamţ, Iaşi, Covasna, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău.

Mai citeşte şi:

ALERTĂ! Luni, ora 10.30: DN 25, Galaţi-Tecuci-Iaşi, a fost închis după ce a fost inundat în dreptul localităţii Movileni

Un pod din pontoane s-a rupt pe Siret şi pluteşte în derivă spre Dunăre, ameninţând să rupă podurile rutiere dintre Galaţi şi Brăila

VIDEO Furtunile fac ravagii în România: oameni luaţi de ape, familii izolate şi zeci de inundaţii

Mai mult, hidrologii au instituit cod roşu de inundaţii pe Prut, în judeţul Botoşani, şi pe râul Negru, în Covasna, care a intrat în vigoare ieri, la ora 16.00, şi este valabil până mâine după-amiază.

„Vor fi probleme mai deosebite în zona Brăila, Galaţi şi către Deltă, pentru că prog­noza indică debite de peste 16.000 metri cubi/secundă la Galaţi şi sectorul aval de Galaţi", a spus Petre Stanciu, directorul Institutului Naţional de Hidrologie (INH).

Alertă: Dunărea înghite Faleza şi Insula Mare a Brăilei/FOTOGALERIE

Apa a ajuns în oraş

La Brăila, Dunărea a depăşit cota de pericol, ajungând la nivelul de 668 cm şi un debit istoric, de aproape 16.000 de metri cubi pe secundă. Lucrătorii ISU şi jandarmii s-au apucat să ridice un nou dig în calea apelor, în zona cheiu­lui, fiindcă apa a pătruns câteva zeci de metri în oraş.

La Galaţi nu se mai poate circula din cauza apelor care au inundat drumurile  Foto: Adrian Dimofte

image

„Am pus cinci mii de saci cu nisip şi balast şi folie, este ultima redută. Dacă apa rupe acest baraj, se poate spune că a intrat de-a binelea în oraş. Încercăm să protejăm blocul de pe Ancorei, de acolo de unde am evacuate deja oamenii", ne-a spus viceprimarul Stănel Necula.

Cartier pregătit de evacuare

La Galaţi, nivelul Dunării a crescut cu peste 25 de centimetri în ultimele 24 de ore, fiind acum cu 39 de centimetri peste cota de inundaţie.

În oraş a fost ridicat un dig de protecţie din saci de nisip, pe o lungime de aproxi­mativ doi kilometri. Autorităţile s-au pregătit să evacueze locuitorii din cartierul Barboşi. Probleme au apărut şi la şantierul naval, care este parţial inundat.

În ultimele două zile au fost afectate de inundaţii 85 de localităţi din 20 de judeţe, 4 drumuri naţionale, 10 drumuri judeţene, 26 de drumuri comunale, 660 gospodării şi anexe şi 740 de locuinţe, fiind evacuate 503 persoane. Cinci persoane au fost luate de ape şi au murit.

A mai colaborat Georgeta Cîrstean

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite