LIVETEXT Anglia - România, 2-1. FINAL. Păstrăm şanse la calificare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naţionala de tineret vrea să facă un meci mare pe terenul englezilor
Naţionala de tineret vrea să facă un meci mare pe terenul englezilor

Naţionala de tineret a României a fost învinsă cu 2-1 de Anglia, în manşa tur a barajului pentru Campionatul European din 2011. "Tricolorii" lui Emil Săndoi au în continuare şanse de calificare la turneul final, fiindu-le suficient un 1-0 marţi, în meciul de la Botoşani. Pentru români a marcat Ioan Hora, în timp ce pentru englezi au înscris Henderson şi Smalling, ambii la primele reuşite pentru naţionala lor.

Citeşte şi:

Botoşani: FRF a interzis vuvuzele la meciul România – Anglia de marţi

Românii mici au purtat cu mândrie tricolorul şi au jucat entuziasmant în faţa celui mai important test din cariera lor: cu Anglia, în prima manşă a barajului de calificare pentru Euro 2011. Elevii lui Săndoi au trăit periculos, revenind în joc prin golul lui Hora, după ce au fost conduşi cu 1-0, dar Smalling le-a dat lovitura de graţie.

Încă din start, România a călcat pe acceleraţie. Alexe a fost primul care le-a dat poftă ofensivă românilor. Apoi Torje a încercat să-l surprindă pe portarul englezilor, Fielding. Pentru ca Papp să aibă în gheată golul de 1-0, dar Mancienne a intervenit providenţial, scoţând din faţa porţii. Anglia ne-a dat şi ea frisoane. Gazdele au cerut un penalty în minutul 34, după ce Rose a pătruns în careu, iar Găman a avut o intervenţie "la sacrificiu". Henderson a avut şi el un şut bun, reţinut în doi timpi de Lung jr. Cel mai bun om al primei reprize, Torje a trimis şi el un şut care l-a lăsat fără reflex pe Fielding, dar bara s-a opus golului.

"Tricolorii" au avut ghinion după puază. O execuţie de rafinament a lui Henderson a schimbat tabela. La doar câteva minute însă Hora a restabilit egalitatea, dar visele românilor de a obţine o remiză s-au spulberat, Smalling marcând în minutul 83 golul victoriei.

VEZI AICI DESFĂŞURAREA MECIULUI

S-A TERMINAT PARTIDA. 2-1 PENTRU ANGLIA.

Suntem în minutul 90. Henderson a fost declarat omul meciului. De la margine se arată trei minute de prelungiri

Ca si Henderson, Smalling este şi el la primul gol pentru naţionala de tineret a Angliei

MIN 83. GOOOOL ANGLIA. Smalling profită de o bâlbâială din careul nostru şi trimite puternic în poartă din câţiva metri

MIN 82. Şi Emil Săndoi face a doua schimbare. Iese Marius Alexe, intră Sburlea.

MIN 80. A doua schimbare la Anglia. Iese Welbeck, intră Sturridge

MIn 75. Englezii schimbă. Intră Albrighton şi iese Cleverley

MIN 72. GOOOOOOOOOOOOOOOL ROMÂNIAAAAAAAAA!!!!!!!!!! HORA profită de o nesincronizare în apărarea englezilor şi egalzează.

MIN 69. "Tricolorii" par blocaţi după primirea golului. Englezii se avântă în atac, iar Silviu Lung jr blochează tot ce se poate.

MIN 64. PRIMA SCHIMBARE LA NOI. Iese Neagu, intră Andrei Ionescu

Jordan Henderson, aflat la a patra selecţie, a reuşit primul său gol pentru naţionala Angliei.

MIN 62. GOOOOOL  ANGLIA! Henderson trage de la 20 metri , imparabil. 1-0 pentru Anglia

MIN 61. Rose centrează de pe partea stângă, dar Găman, bine poziţionat, respinge în corner. Englezii nu fructifică lovitura de la colţ şi ieşim bine din apărare. Pe margine, Emil Săndoi îi dă ultimele indicaţii lui Andrei Ionescu, fotbalist care se pregăteşte sî intre pe teren

MIN 58. Englezii sunt din ce în ce mai periculoşi, ameninţă constant poarta noastră, dar Silviu Lung jr dă sigurnaţă echipei.

MIN 52 Torje şutează periculos către poarta englezilor, Hora încearcă să devieze, dar nu obţine nimic

Gabi Torje

MIN 50  Jones centrează prost de pe partea dreaptă, mingea ne revine

MIN 49 Welbeck îl depălelte uşor pe PaulPapp dar intervine Găman şi respinge în corner.

A ÎNCEPUT REPRIZA A DOUA. "TRICOLORII" AU AVUT LOVITURA DE START

S-A TERMINAT PRIMA REPRIZĂ. LA PAUZĂ SCORUL ESTE EGAL, 0-0

MIN 44. Torje, aproape să deschidă scorul cu un şut superb de la marginea careului.

Mai sunt câteva minute până la pauză. "Tricolorii" mici aglomerează zona centrală a terenului, iar englezii ăncearcă să ne surprindă pe benzi. Fundaşii noştri laterali au mult de muncă în partida din această seară.

MIN 40. Rose este din nou periculos pentru poarta noastră. Centrează, dar respinge Găman din careu. Englezii au un corner, mingea ajunge la Henderson, care trage mult peste poarta lui Lung jr.

MIN 34. Englezii cer penalti! Rose îl depăşeşte pe Râpă, intră în careu , este blocat de Găman şi cade "secerat". Arbitrul italian nu fluieră nimic.

S-a dus jumătate de oră din meci.

MIN 27. Ocazie pentru România. Bicfalvi duce o acţiune bună pe partea stângă, şutează bine, dar portarul englezilor reţine

MIN 22 Rose faultează, GabiTorje execută din nou bine dar Gardoş trimite cu capul puţin peste poartă

MIN 17. Ocazie mare pentru Anglia. Cleverley a centrat periculos în faţa porţii noastre, dar din fericire, niciunul dintre englezi nu a deviat balonul. Bărboianu se resimte după un contact cu un englez. Este atenţionat şi de arbitru.

În ultimele minute englezii au echilibrat jocul. Ne apărăm undeva la 30 de metri de poarta lui Lung jr, doar Marius Alexe a rămas în atac

MIN 11. Papp are o ocazie senzaţională de a deschide scorul. Acelaşi Torje a centrat de pe dreapta, iar Papp a trimis spre poarta lui Fielding, care era bătut. Englezii au fost salvaţi de piciorul norocos al lui Mancienne

MIN 6 Căpitanul "tricolorilor", Gabi Torje din nou este periculos în ataca. Obţine o lovitură liberă din lateral-dreapta, centrează, dar Muamba îi "suflă" mingea de pe fruntea lui Alexe.

MIN 4. În faza imediat următoare, s-a evidenţiat Silviul Lung jr, care a respins în corner un şut periculos al englezilor.

MIN 3. Bărboianu face un fault aiurea şi vede cartonaşul galben.

MIN 2. Am început în atac! Marius Alexe a încercat să-i surprindă pe englezi cu o acţiune periculoasă pe partea stângă, dar Smalling a respins în corner. Lovitura de la colţ a fost executată de Torje, dar britanicii au respins.

A ÎNCEPUT MECIUL

EMOŢIONANT! S-a intonat imnul României, toţi băieţii lui Emil Săndoi au cântat "Deşteaptă-te române"!

Stadionul este plin la Norwich, atmosfera este senzaţională. În acest moment, ambele echipe intră pe teren. Să le ţinem pumnii fotbaliştilor români!!

Mai sunt zece minute până la startul partidei. Arbitru este italianul Paolo Tagliavento

Selecţionerul Emil Săndoi s-a decis asupra primului "unsprezece"

1 Silviu Lung - 2 Cornel Râpă , 3 Paul Papp , 4 Ştefan Bărboianu , 5 Valerică Găman, 6 Eric Bicfalvi, 7 Ioan Hora, 8 Florin Gardoş, 9 Marius Alexe, 10 Gabriel Torje , 11 Ionut Neagu.

Englezii încep în următoarea formulă:

1 Frank Fielding - 2 Michael Mancienne, 3 Ryan Bertrand, 4 Fabrice Muamba, 5 Chris Smalling, 6 Phil Jones, 7 Thomas Cleverley , 8 Jordan Henderson , 9 Daniel Welbeck , 10 Jack Wilshere,11 Danny Rose.

Tricolorii mici sunt mai aproape ca oricând de o nouă calificare la turneul final după 13 ani. Ultima prezenţă la Campionatul European U21 a fost în 1998, când competiţia a fost găzduită chiar de ţara noastră, dar tricolorii au disputat preliminariile.

„Tricolorii" mici sunt acum la un pas de o calificare istorică la turneul final european din 2011.

Diseară, fotbaliştii lui Săndoi se luptă cu englezii în manşa tur a barajului, de la ora 21.30, ora României.

Parida nu va putea fi urmărită în România decât de abonaţii Dolce, televiziunile comerciale cu acoperire naţională şi televiziunea publică nefiind interesate de transmiterea jocului de la Norwich.

Dolce Sport are undeva în jurul a 300.000 de abonaţi, dintre aceştia doar o parte fiind amatori de sport.

În Anglia, manşa tur a barajului se poate urmări în sistem pay per view, ca majoritatea întrecerilor sportive din Marea Britanie.

Meciul va putea fi urmărit în format LIVETEXT pe www.adevarul.ro.

Portarul Universităţii Craiova şi al naţionalei de tineret, Silviu Lung junior, are o dublă motivaţie la meciul de diseară cu Anglia, din barajul pentru calificarea la CE 2011. Titular la tineret, Lung şi-a pierdut postul în primul unsprezece al Ştiinţei în dauna lui Răzvan Stanca şi vrea să-l convingă pe Victor Piţurcă de faptul că merită să revină între buturile Craiovei. Pentru asta însă, trebuie să aibă o evoluţie bună diseară, în Anglia.

Toată lumea vorbeşte doar de acest meci, se uită că e o dublă manşă. Noi ne-am făcut lecţiile, i-am studiat pe englezi, şi văd un meci echilibrat. Noi, în aceşti doi ani de când jucăm împreună, am crescut mult în valoare. Nu mă sperie niciun jucător englez. Ştiu că de la portar se aşteaptă întotdeauna să facă minuni, să închidă poarta şi asta voi încerca să fac. Să pun zid în faţa englezilor", a spus Silviu Lung junior într-un interviu acordat pentru Prosport.

Dacă echipa antrenată de Emil Săndoi se află în faţa unei performanţe istorice, la naţionala mare problemele nu se mai termină: Marica, renegat de unii "tricolori" după cearta cu Răzvan Lucescu. S-a plimbat doar cu Zicu prin Paris!

Fotbaliştii naţionalei de tineret se află în faţa celei mai importante „duble”, barajul pentru Europeanul din 2011: Alexe: "Nu ne gândim la bani!"



Emil Săndoi

Selecţionerul Emil Săndoi şi-a sfătuit fotbaliştii să facă tot posibilul pentru a marca cel puţin un gol în poarta britanicilor, pentru ca tricolorii mici să păstreze şanse mari de calificare.

Florentin Petre: „Avem individualităţi mai bune ca englezii“

Interesul suporterilor români pentru acest meci este imens: Cornel Şfaiţer: "Meciul cu Anglia de la Botoşani se va disputa cu casa închisă"



Echipa de tineret a României are un palmares destul de slab pe pământ englez, unde a pierdut de două ori cu 0-3 şi a remizat o dată, 1-1, într-un meci amical jucat în urmă cu trei ani.

Emil Săndoi are motive să fie optimist

Federaţia Română de Fotbal acordă o mare importanţă acestei duble manşe, astfel că jucătorii antrenaţi de Emil Săndoi au promisă o primă de calificare de 10.000 de euro de persoană.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite