Miklos: „Nu mai vreau să schiez pentru România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edit Miklos
Edit Miklos

Singura reprezentantă a ţării noastre la schi alpin la Jocurile Olimpice de la Vancouver, Edit Miklos (22 de ani), a obţinut cetăţenia ungară şi vrea să concureze sub culorile ţării vecine. Născută la Miercurea Ciuc, sportiva a luat această decizie după ce s-a declarat dezamăgită de ajutorul primit atât la pregătire, cât şi în competiţii, din partea Federaţiei Române de Schi şi Biatlon.

Pregătire făcută pe banii ei, antrenor plătit din propriul buzunar şi lipsa unei vorbe bune din partea Federaţiei Română de Schi şi Biatlon au împins-o pe Edit Miklos, cea mai bună sportivă pe care ţara noastră a avut-o vreodată la schi alpin, să caute să facă performanţă în altă parte. Vecinii de la Vest au primit-o cu braţele deschise în această vară.

Federaţia de schi din Finlanda e bănuită de dopaj organizat!

„Mi-am luat cetăţenia şi m-am mutat şi în Ungaria. Mai este doar o chestiune de timp până când cele două federaţii se vor înţelege. Acum sunt la mâna celor din România care trebuie să-şi dea acordul pentru a pleca. Nu ştiu exact ce îi împiedică. Am auzit că ar fi vorba la mijloc de nişte bani, de 75.000 de euro pe care îi cer ai noştri pentru a da drumul la transfer, însă eu nu ştiu nimic", spune singura reprezentantă a noastră la schi alpin la Jocurile Olimpice de la Vancouver, din 2010.

Românii de abia mai au ceva muşchi pe ei, ungurii arată ca Robocop

După fricţiunile avute cu oficialii, Edit îşi doreşte să se mute definitiv în Ungaria, unde s-a şi măritat. „Am plecat doar eu, familia mea a rămas în România. După toate problemele de acolo, mă simt mai mult unguroaică şi vreau să trăiesc aici. Chiar dacă Federaţia din Ungaria nu m-a ajutat cu mai mulţi bani, dar am din partea lor mai multă înţelegere şi asta contează mult mai mult", a completat schioarea în vârstă de 22 de ani, care se află în aceste zile în Austria la pregătire.

„Şi acum tot pe banii mei am venit, dar ajutată şi de forul maghiar", a adăugat Edit.Dacă va primi transferul, ea va avea participa la prima competiţie sub culorile Ungariei, la mijlocul lunii decembrie.

Federaţia română aşteaptă cererea legală

Pusă la curent cu noua sa dorinţă, Federaţia Română de Schi şi Biatlon nu împiedică în niciun fel plecarea lui Edit Miklos. „Noi nu am cerut să plece, dar dacă asta vrea... Am vorbit şi cu ea, şi cu federaţia din Ungaria şi le-am zis că aşteptăm cererea legală. Dar înainte de toate va trebui să-şi rezolve problemele cu clubul Dinamo, unde e legitimată, şi apoi cu noi, unde are de plătit nişte datorii mai vechi, unele chiar şi materiale", a spus Puiu Gaspar, secretar general al FRSB.

Preşedintele Federaţiei Ungare de Schi, Klára Kaszó, spune că a trimis o scrisoare omologilor lor din România şi au primit şi un răspuns în care li se cerea nişte bani pentru a fi posibil transferul. „Noi nu avem banii pe care i-au cerut ei şi deja i-am spus lui Edit că există posibilitatea să piardă un an din cauza acestei dispute", a spus oficialul.

Români care au reprezentat alte ţări în competiţiile sportive

- Nicu Vlad - haltere, a reprezentat Australia
- Galina Astafei - săritura în înălţime, a reprezentat Germania
- Roxana Mărăcineanu - înot, a reprezentat Franţa
- Gabriela Rotiş-Nagy - handbal, joacă pentru Austria
- Simona Spiridon - handbal, joacă pentru Austria

Edit Miklos

Data naşterii: 31.03.1988
Locul naşterii: Miercurea Ciuc
Înălţime: 166 cm
Greutate: 70 kg
Palmares: la juniori a ocupat locul 5 la coborâre la Campionatele Mondiale din Spania (2008), locul 4 la Cupele Europene de la Travisio, la coborâre şi supercombinată (Italia - 2008), locul 11, la St. Moritz, la super G (2008), locul 26 la super G, la Cupa Mondială de la St. Moritz (2010).
La JO de la Vancouver a abandonat după ce a căzut în timpul coborârii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite