Timpul bătrânilor trece mai iute decât al copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un an din viaţă pare să dureze mai mult sau mai puţin decât un an calendaristic, în funcţie de vârsta pe care o avem. În copilărie, un an se scurge ca o eternitate, însă, pe măsură ce înaintăm în vârstă, timpul nu ne mai lasă răgaz pentru a rezolva tot ce ne propunem.

Larisa Dumitrescu are şapte ani şi timpul dintr-o zi îi este suficient pentru a merge la şcoală, pentru a-şi face temele, a se juca în faţa blocului cu cei de vârsta ei, a se plimba cu pekinezul ei, a urmări desenele preferate cu „Orăşelul leneş", a o ajuta pe mama să aranjeze masa de seară sau a se ciondăni cu sora ei mai mare pe supremaţia tastaturii de la computerul din camera lor.

Mai citiţi şi:

Sexomnia, o boală a somnului

Femeile îşi îneacă amarul în alcool

„În vacanţa mare, voi avea şi mai mult timp: merg în tabără, o săptămână, la bunici, la ţară, unde o s-o ajut pe bunica la treabă, o să mă joc cu copiii din sat, cu pisicile tărcate ale bunicii sau o să mă caţăr prin pomii din livadă", spune cu bucurie Larisa.

Fetiţa ştie că i se va face dor de mami şi de tati, dar se va întoarce în Bucureşti „mai mare şi mai deşteaptă", aproape la fel de înaltă şi de isteaţă ca şi sora ei, Lavinia, care trece deja în clasa a IV-a.

Maraton fără final

În timp ce fetiţele se bucură de tot răgazul din lume pentru a învăţa şi a se juca, Valentina, mama lor, în vârstă de 38 de ani, recunoaşte că timpul nu e la fel de îngăduitor şi cu ea.

„Sunt o persoană foarte organizată: îmi place să ţin un carneţel unde notez ce am de făcut în fiecare zi. Iar seara tai ce am realizat şi încercuiesc ce nu am putut face pentru că nu am avut timp. Şi chiar mă uitam zilele trecute că tot mai des mi se întâmplă să încercuiesc în loc să tai din sarcini", spune Valentina. Femeia, contabil de meserie, povesteşte că zilele ei sunt ca un maraton fără final.

„Mă trezesc dimineaţa devreme să le prepar fetelor micul dejun, le conduc până la şcoală, alerg spre serviciu, mă întorc acasă, le pregătesc iar de mâncare şi, până să-mi dau seama, se face noapte şi trebuie să ne culcăm. A doua zi, iarăşi. Iar printre sarcinile acestea obligatorii mai intervin şi treburile unei familii: curăţenie, mâncare, călcat, cumpărături, şedinţe cu părinţii, plătit facturi etc. Când trag linie, la final, constat că nu-mi mai rămâne timp pentru concedii, pentru film, teatru sau alte activităţi mai relaxante."

Zilele se scurtează la bătrâneţe

Pentru Dan Stănescu (64 de ani) zilele trec aproape la fel de repede ca după-amiezile din copilărie. „Mă trezesc destul de devreme, dar până la prânz apuc să fac piaţa sau să mă uit puţin la televizor. Apoi ies în faţa blocului şi mai stau un pic la taclale cu vecinii. Uneori mai am vreme să mai meşteresc prin casă sau să merg până la doctorul de familie, alteori, când mai vin copiii şi nepoţii în vizită, apuc să mai ies prin parc. Dar de cele mai multe ori nici nu simt când se face iar seară", povesteşte pensionarul.

Uimirea adulţilor faţă de rapiditatea cu care trece timpul şi faţă de felul în care zilele se scurg una după alta a reprezentat obiect de studiu pentru gerontologii din întreaga lume. Cercetătorul T.L. Freeman a explicat în lucrarea revoluţionară „Why It's Later than You Think" („De ce este mai târziu decât crezi", în traducere), publicată în 1983, relaţia dintre vârsta actuală şi vârsta efectivă.

Freeman concluzionează că timpul accelerează pe măsură ce înaintăm în vârstă, întrucât 12 luni trăite la vârsta de zece ani reprezintă 10% din durata totală a vieţii, în timp ce persoanele care ajung la 50 de ani percep aceeaşi durată de cinci ori mai scurtă decât dacă ar fi trăit-o în copilărie.

Realitatea la 20 de ani

În articolul său, cercetătorul susţine că vârsta actuală - adică numărul de ani calculat din momentul naşterii - ar trebui sincronizată cu percepţia fiecăruia asupra duratei unui an de zile.

Pentru asta, Freeman a stabilit în mod arbitrar o constantă, bazându-se pe faptul că numai persoanele de 20 de ani simt că un an durează efectiv un singur an. Cu ajutorul acestei constante, cercetătorul a realizat o formulă cu care se poate determina vârsta efectivă a unei persoane, adică cea pe care o resimte şi care, de cele mai multe ori, este diferită de cea care figurează în actul de identitate.

"Mă trezesc în fiecare zi devreme, dar de cele mai multe ori nici nu simt când se face seară."

Dan Stănescu
64 de ani

"În vacanţa de vară voi avea şi mai mult timp să mă joc, să mă caţăr prin pomii din livadă sau să o ajut pe bunica. "
Larisa Dumitrescu
7 ani

Vârsta actuală şi vârsta efectivă

Pentru a susţine teoria potrivit căreia timpul o ia la goană pe măsură ce înaintăm în vârstă, T.L. Freeman a definit vârsta actuală prin numărul de ani calculat în funcţie de data naşterii, iar vârsta efectivă prin procentul de timp trăit din totalul disponibil, în funcţie de cât de lent sau de repede percepem trecerea timpului.

Măsura orelor, simţită corect în adolescenţă

Până la vârsta de zece ani consumăm mai bine de jumătate din viaţă, potrivit teoriei lui T.L.Freeman preluată şi adaptată de publicaţia
„Journal of Irreproducible Results".

Asta se întâmplă pentru că până la acea vârstă copilul învaţă o sumedenie de lucruri: îşi dezvoltă limbajul şi abilităţile de comunicare, le stâpâneşte pe cele locomotorii şi distinge între concepte precum cele de „bine" şi de „rău" pe care le va folosi pe întreaga durată a vieţii.

Cronometrul individual

Specialiştii din domeniul gerontologiei şi al biologiei moleculare au constatat că durata aparentă a unui an este invers proporţională cu vârsta din buletinul unei persoane.

În ciuda acestei descoperiri, cercetătorii arată că viteza cu care îmbătrânim diferă de la o persoană la alta întrucât unii indivizi rămân nişte puşti copilăroşi chiar şi la maturitate, în timp ce alţii devin blazaţi şi bătrâni în gândire încă de la vârsta de 20 de ani sau chiar şi mai devreme.

Totodată, vârsta efectivă a unei persoane depinde şi de originea percepţiei asupra timpului. Aşa se face că întâlnim tot timpul părinţi care se laudă cu faptul că la numai câteva luni odraslele lor încep să meargă sau să vorbească, ceea ce le alimentează mândria de a fi părinţi de genii.

Desincronizare continuă

În virtutea teoriei lui Freeman, acei copii nu sunt speciali decât prin faptul că percepţia asupra timpului diferă de la un individ la altul. Astfel, vârsta actuală este aproape într-o continuă desincronizare cu cea efectivă. Excepţie face vârsta adolescenţei, când un an calendaristic este egal cu percepţia omului asupra duratei unui an efectiv.

Astfel, calculele lui Freeman arată că sincronizarea imaginii noastre asupra timpului cu durata calendaristică are loc la 20 de ani, în timp ce din calculele celor de la „Journal of Irreproducible Results" rezultă că sincronizarea se face în jurul vârstei de 17 ani.

Implicaţiile percepţiei

Conceptul vârstei efective are numeroase implicaţii în viaţa de zi cu zi.

„Vacanţele durează o veşnicie când eşti copil". Potrivit lui Freeman, la vârsta de şase ani un an durează cât trei. Adică o vacanţă de trei săptămâni face cât una de nouă.

„Acum, că am crescut, mă înţeleg mai bine cu părinţii". Pe măsură ce anii trec, prăpastia dintre generaţii dispare pentru că vârsta efectivă este mult mai mare decât cea reală.

„Bătrânii sunt înceţi". Greşit, vârstnicii au doar o altă percepţie asupra timpului decât persoanele tinere.

De ce se dilată şi se comprimă minutele

Psihologul Bogdana Bursuc de la clinica Mind Institute consideră că teoria lui T.L. Freeman are fundamente, însă precizează că măsura comprimării şi a dilatării timpului subiectiv este dată de numărul de sarcini pe care îl are un individ. Altfel spus, cu cât suntem mai ocupaţi peste zi, cu atât ni se pare că timpul trece mai repede pentru că nu reuşim să ne găsim răgazul de a ne relaxa.

„Timpul este principalul factor de stres al zilelor noastre: majoritatea trăieşte cu sentimentul de presiune din cauza timpului şi experimentează dezamăgiri, frustrări atunci când, dintr-o sumedenie de lucruri considerate a fi importante, la finalul zilei doar o parte au fost soluţio­nate", observă psihologul.

Arta de a sincroniza timpul subiectiv cu cel real constă în prioritizarea sarcinilor zilnice. „Dacă ne gândim că 80% din rezultate se obţin cu numai 20% din efort, atunci putem observa că de multe ori alegem calea cea mai grea de a rezolva lucrurile, şi nu pe cea mai inteligentă", explică Bursuc.

Astfel, pentru a evita situaţiile frustrante ar trebui să ne gândim de două ori dacă sarcinile pe care ni le fixăm sunt absolut necesare şi dacă, în loc să ne aglomerăm programul până la refuz, nu ar fi mai eficient să ne lăsăm timp şi pentru activităţi de relaxare, recomandă psihologul.

Cum „zboară" timpul pe măsură ce îmbătrânim

Ani                 Vârsta efectivă  Viaţă %

0            0,0      0
1            12,6     16
2            20,0     25
3            25,2     32
4            29,3     37
5            32,6     41
10            43,7    55
15            50,5    63
20            55,4    69
30            62,5    78
40            67,6    85
50            71,6    89
60            74,8    94
70            77,6    97
80            80,0    100

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite