Nu preţuim destul o resursă care a devenit foarte scumpă: timpul
0
Nu preţuim încă destul o resursă care a devenit, recent, foarte scumpă: timpul. Slow-living este arta de a trăi încet pentru a câştiga timp pentru noi. Românii, însă, sunt departe de a aplica principiile de viaţă sănătoasă răspândite de ani buni în Occident.
Plătim prin lipsa de timp preţul ritmului alert în care alegem să ne desfăşurăm activităţile cotidiene. Ca o consecinţă a vieţii supraaglomerate de îndatoriri, stăm din ce în ce mai puţin cu familia, cu prietenii şi, nu în ultimul rând, cu noi înşine şi cu hobby-urile demult uitate. „Slow living nu încorporează doar un set de comportamente, ci reflectă o concepţie despre viaţă, spre lucrurile cu adevărat importante", spune psihologul Mirela Tîrlie.
Ea afirmă că trebuie adoptat un stil de viaţă echilibrat, în care să se îmbine armonios momentele de relaxare cu timpul cheltuit în goana după bani. În caz contrar, riscul unui ritm accelerat este major: după ce obţii ceea ce ţi-ai dorit, eşti prea epuizat să te mai poţi bucura de ceva. Timpul a ajuns să fie valoarea supremă în lumea globalizată.
Citiţi şi:
A apărut manualul plictiselii la serviciu
„Timpul este o resursă care a devenit foarte scumpă", spune Raul Cazan, fondator al organizaţiei Slow Food Bucureşti. El susţine că slow living derivă din „mişcarea slow food", iniţiată la mijlocul anilor '80, la Roma, de jurnalistul italian Carlo Petrini, în semn de protest la lansarea unui restaurant fast food.
Biodiversitatea alimentaţiei
Concepţia potrivit căreia mâncarea gătită, savurată încet, la care se adaugă şi plăcerea de a socializa, a prins şi s-a răspândit la nivel mondial. În prezent, organizaţia internaţională non-profit „Slow Food" numără peste 80.000 de membri în peste 100 de ţări ale lumii.
În ultimii 25 de ani au apărut numeroase organizaţii care promovează conceptul de slow food, luptând atât împotriva fast food, cât şi a activităţilor contracronometru dictate de societatea postindustrializată. Potrivit lui Raul Cazan, comunităţile ţărăneşti sunt autosuficiente şi sunt capabile să ofere şi să aplice, gastronomic, acest concept.
„Lupta împotriva schimbărilor climatice e atinsă la slow food care presupune, pe lângă producţie locală, şi consum, dar, dacă e adusă de departe îşi pierde calitatea de a fi locală, iar transportul presupune folosirea de combustibili fosili", precizează el.
Slow food înseamnă, de fapt, lupta împotriva agriculturii de tip industrial, lupta pentru pomovarea tradiţiilor, a prezervării vieţii rurale şi a mediului, dar şi lupta împotriva obezităţii, o problemă de ordin global cauzată de înmulţirea reţelelor fast food.
Românul care mănâncă încet
Primele târguri de slow food au apărut în ţara noastră în urmă cu 3 - 4 ani şi au avut impact puternic asupra unor tipuri diferite de oameni, „de la intelectualii rasaţi şi pensionarii din cartiere, obişnuiţi să cumpere din piaţă, până la tipicul consumist, revoltat că s-au terminat produsele".
Românii sunt interesaţi de târgurile de gen, în ciuda preţului piperat al produselor, care ajung să fie în medie cu 50% mai scumpe decât cele obişnuite. „În mod normal, produsele ar trebui să fie mult mai ieftine, dar există o concepţie capitalistă că mâncarea sănătoasă trebuie să coste mult", afirmă Cazan.
El este de părere că în România slow food nu este nici pe departe la nivelul de înţelegere din Occident, „pentru că românii suferă din pricina consumismului, se calcă în picioare pentru a prinde ofertele din magazin".
Locuirea slow, dificilă în România
După cum munca exagerată sau mesele luate pe fugă nu înseamnă un stil de viaţă slow, nici locuirea urbană, în blocuri, nu se potriveşte cu acest concept. „A avea o casă pe pământ este una dintre condiţiile primordiale în adoptarea Slow Living. Trebuie să fie aproape de natură şi este prevăzută cu o cameră de hobby, un atelier de pictură sau chiar cu o seră", susţine arhitectul Cristi Cocioba.
El se declară sceptic că acest stil de viaţă se va răspândi prea curând la noi. „Este greu de crezut că aglomerările de blocuri vor permite vreodată o locuire de tip Slow Living", spune el. O altă barieră este contextul istoric al locuirii. „În perioada comunismului, românii au pierdut mult din identitate, iar Slow Living tocmai la asta se referă, la un mod de viaţă aplecat foarte mult către tine şi către nevoile tale", afirmă arhitectul.
Feng-shui, în topul preferinţelor
Chiar dacă nu reuşesc să se rupă în totalitate de nevoia de a face bani, tradusă prin multă alergătură, românii îşi fac timp pentru a cumpăra produse de relaxare, cele mai vândute fiind fântânile de cameră, mini-grădinile zen, pietrele şi nisipul decorativ, dar şi fructele din lemn parfumate, beţisoarele şi lumânările parfumate sau esenţele pentru aromoterapie.
Violeta Moisă, marketing Manager la Bamboo, declară că există două tipuri de consumatori: clienţii care folosesc aceste produse ca stil de viaţă, care sunt şi clienţi fideli, şi cei care le fac cadouri celor dragi.
suntem prea Rapizi
În prezent, nu se poate vorbi despre un curent slow living în România. Sociologul Mircea Kivu susţine că la noi mişcarea nu are multă acoperire, pentru că abia a început să devină dominant sistemul „fast living".
„Suntem oarecum defazaţi. La noi abia a devenit cool şaorma", spune Kivu. „Românii au început «să tureze» abia de câţiva ani şi să descopere societatea de consum care s-a demodat în Occident în anii '60-'70", mai spune sociologul.
Concepte slow-living
- Slow food - mâncare gătită cu ingrediente tradiţionale, savurată pe îndelete, într-o atmosferă destinsă; alternativa la fast-food.
- Slow travel - vacanţă relaxată de cel puţin o săptămână, la o pensiune sau o vilă, în care te familiarizezi cu specificul locului, faci cumpărături şi găteşti.
- Slow work - încetinirea ritmului alert la serviciu, tradus prin excluderea orelor suplimentare.
- Slow city - oraşe cu sub 50.000 de locuitori, cu trafic şi zgomot redus, în care sunt respectate tradiţiile.
- Slow education - programa şcolară pregăteşte elevii pentru viaţă, prin intermediul cunoaşterii tradiţiilor şi al principiilor etice.
- Slow books - bucuria de a citi cărţi pe îndelete în fiecare zi.
„Anul sabatic" la angajaţii români
Sufocaţi de ritmul cotidian alert, din ce în ce mai mulţi îşi doresc „să se retragă" măcar o perioadă din activitate. De la cel mai simplu angajat până la cel mai important manager.
Cu toate acestea, sunt foarte puţini cei care îşi permit o astfel de „evadare", principala barieră fiind banii. „Antreprenorii fac asta mai rar, pentru ei este mult mai riscantă detaşarea de business pe perioade lungi, pentru că trebuie să aibă tot timpul controlul. Pentru angajaţi, însă, e mult mai simplu", afirmă George Butunoiu, specialist în resurse umane.
El spune că aproape întotdeauna un astfel de „sabbatical" se ia între două joburi şi, foarte rar, cineva revine la acelaşi job după un astfel de „relache".
Cine alege liniştea
Butunoiu este de părere că numărul celor care îşi permit astfel de vacanţe prelungite este direct proporţional cu bunăstarea din ţara respectivă.
Şi, prin urmare, „la noi e foarte puţin probabil să vedem altceva decât cazuri izolate mult timp de acum înainte". Cei care aleg totuşi să-şi întrerupă cariera pentru un „an sabatic" fac parte mai ales din structura de management a unei companii. „Retragerea pentru un «an sabatic» este un concept nou pentru managerii români. Nu reinventăm noi roata, ci este un obicei învăţat de la expaţii care, după ce-şi terminau perioada contractuală în România, alegeau mai degrabă o pauză decât o nouă provocare", afirmă Cristian Nicoară, consultant resurse umane la compania TMI România.
În general, cei care fac acest pas iau decizia când nu se mai regăsesc în ceea ce fac. „Pentru unii s-a simţit nevoia acestui pas când priorităţile lor au urcat de la nivelul de bază al piramidei lui Maslow (ierarhizarea nevoilor şi motivaţiilor, n.r.) către nivelurile superioare. Ceilalţi au ales să facă acest pas pentru că ajunseseră să strângă o sumă frumuşică de bani de care nu se puteau bucura din cauză că timpul nu le permitea", explică Nicoară.
Problema? Echilibrul!
Nu relaxarea, ci găsirea echilibrului pare să fie problema reală. „Multă lume tinde să confunde echilibrul cu o stare zen sau cu relaxarea, dar echilibrul nu e nici una nici cealaltă, ci este claritatea cu care priveşti contextul în care te afli şi limpezimea cu care înţelegi şi ce e rău, nu doar binele, fără a-ţi produce frustrare, sursa tuturor dezechilibrelor", punctează Iuliana Stan, consultant în resurse umane la compania Human Synergistics.
Ea spune că abia în 2012 va începe să crească numărul managerilor care se retrag în „sabbatical", un lux care este deocamdată inaccesibil.
Povestea unei retrageri celebre
În 2008, după 12 ani petrecuţi în compania Interbrew, unul dintre liderii pieţei de bere, directorul Mihai Ghyka s-a decis să se retragă. Simţea nevoia să-şi încarce bateriile şi, în acelaşi timp, să se concentreze pe unele proiecte proprii şi să petreacă mai mult timp cu familia. „Nu mai voiam să strecor plăcerea de a citi sau de a face o călătorie printre îndeletnicirile zilnice de serviciu", spune el.
Astfel, timp de mai bine de-un an, s-a odihnit, a călătorit, a acordat timp familiei şi hobby-urilor. În 2009, a luat parte la proiecte de consultanţă, a predat şi a fost bursier Eisenhower Fellowships. Anul acesta, Mihai Ghyka s-a reîntors la cârma companiei. „Cred că o perioadă de revenire la familie şi la prieteni este o binefacere pentru orice executiv", spune el, declarând că ar repeta experienţa. Ghyka este de părere că în multinaţionale există pericolul epuizării pe fondul presiunii mari pe rezultate.
„Ai nevoie să te detaşezi de acest mediu, să te regăseşti cu familia ta, să te concentrezi pe proiectele personale pentru care nu e niciodată destul timp. Poţi regăsi, în tihnă, micile plăceri, de a citi pe-ndetele o carte, de a te plimba, de a observa oamenii din jur".
Cum alegem să trăim cu bucurie
Conceptul de „slow-living" este definit de psihologul Aurora Liiceanu drept „refuzul grabei şi al ritmului aproape îndrăcit pe care l-am adoptat ca stil de
viaţă".
În opinia sa, conceptul se traduce prin elogiul adus unei vieţi în care timpul este partener de viaţă şi nu cineva care ne „fugăreşte". „Viaţa trebuie trăită fără a avea senzaţia că cineva «îţi suflă cald în ceafă», anulându-ţi bucuria de a savura orice activitate sau acţiune. Nu trebuie să trăim ca şi cum «mergem cu maşina», ci ca şi cum «mergem pe jos». Durează, dar poţi simţi că trăieşti", spune Liiceanu.
Schimbarea stilului de viaţă
O formă a acestui stil de viaţă este „downshiftingul", atitudinea potrivit căreia „banii nu contează, ci trăirile" sau, după cum afirmă psihologul, a face diferenţa între „doing" şi „being".
„Downshifting-ul este o schimbare largă a stilului de viaţă, o atitudine critică asupra felului în care trăim, astfel că el permite să ai prieteni, să trăieşti aproape de natură. Un trai decent, dar nu în abundenţă", explică psihologul.
Nu ştim să trăim bine
Calitatea vieţii nu este bine definită în societatea românească, lipsindu-ne atitudinea şi valorile postmaterialiste, combinaţia între material şi spiritual. „Noi suntem în plin materialism, în care oamenii se fălesc cu lucruri scumpe pentru care unii muncesc mult, alţii au bani nu cu multă muncă sau chiar fără muncă sau fără a face ceva care să însemne un câştig nu de natură materială, financiară. Nu ştim încă să trăim bine sau mai degrabă nu avem o reprezentare a binelui", spune Liiceanu.
Societatea românească
este marcată de nevoia de expunere, „un motiv frecvent întâlnit la cei care se consideră oameni cu reuşită socială", consideră psihologul. Aceştia nu vor şi nici nu le place să trăiască bunăstarea lor în mod discret.
Psihologul spune că nou-îmbogăţiţii nu au criterii pentru a putea înţelege cum se poate trăi „cum trebuie", însă când acest lucru va fi asimilat, atunci vor exista şi oameni care vor înţelege nobleţea alegerii downshifting-ului.
„Coco Chanel a definit luxul ca o necesitate care apare când dispare orice necesitate. Acest lucru nu înseamnă acumularea de multe bunuri, de obiecte, de maşini, ci simplificarea vieţii, combinaţia între trai decent şi obiecte bine alese", conchide Liiceanu.
Se încarcă comentariile...
