Reţeta prieteniei trainice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camaraderiile trebuie să fie puţine şi solide, să se bazeze pe încredere şi pe sprijin reciproc acordat în momentele grele din viaţă, dar şi pe împărtăşirea clipelor de fericire. Mulţi cred că prietenia adevărată există, dar admit că trebuie să ai tăria să treci peste momentele dificile, inerente unei relaţii.

Singur sau singuratic?

„Ei, bine, eu cred în prietenia adevărată, pentru că o cunosc. Ştiu că ea există!", spune Florina, o tânără în vârstă de 22 de ani. Este colegă de facultate cu Maria, cea pe care o consideră cea mai bună prietenă a ei.
 
Se ştiu din şcoala primară. Au fost colege din clasa întâi până la terminarea ciclului gimnazial. Au stat mulţi ani chiar în aceeaşi bancă. Le-au mai separat profesorii pentru că vorbeau în timpul orelor. Le-a despărţit apoi liceul, dar cum îşi doreau să facă acelaşi lucru în viaţă - să urmeze Dreptul - au ajuns la aceeaşi facultate. Îşi doresc amândouă ca viaţa să nu le oblige să petreacă mult timp departe una de cealaltă.

„Facem totul împreună. Ne mai ciondănim, dar niciodată nu ne-am certat. Am învăţat să ne înţelegem una pe cealaltă", spune Florina. „Pe de altă parte, ne gândim şi noi că vom ajunge cândva să avem familiile noastre. Poate că vom fi ocupate şi cu serviciul, dar depinde numai de noi să păstrăm această relaţie", o completează Maria pe Florina.

Fiecare recunoaşte că are şi alte prietene, dar nu la fel de bune. Le-ar încadra mai degrabă la categoria „cunoştinţe". Claudia (30 de ani)
şi Nicoleta (38 de ani) sunt prietene de mai bine de un deceniu, aşa cum le place să spună.

Amiciţie cu năbădăi

Drumurile li s-au întâlnit când amândouă treceau printr-o despărţire dureroasă şi fiecare a găsit în cealaltă un punct de sprijin, o persoană care să înţeleagă exact cum stau lucrurile. Lucrau împreună la acea vreme. Erau nedespărţite la serviciu, dar şi în restul timpului.

„Ne-am certat de multe ori. Aprig. Nu ne-am vorbit şi timp de trei luni, deşi lucram împreună. Dar ne-am împăcat. De fiecare dată, când una dădea de necaz, cealaltă sărea s-o ajute", povesteşte Claudia.

„Sunt convinsă că ne vom mai certa. Suntem două personalităţi puternice. Dar cred că vom trece peste aceste neînţelegeri şi vom râde când ne vom aminti cât de stupid a fost să ne certăm", spune şi Nicoleta. De fiecare dată când s-a certat cu Nicoleta, Claudia a dat fuga la un alt prieten - Alex - să plângă pe umărul lui.

„Bărbaţii sunt altfel. Parcă nu sunt la fel de pătimaşi la capitolul ăsta. Privesc lucrurile mai detaşat şi te ajută să vezi mai bine realitatea", consideră Claudia. Cu Alex nu s-a certat niciodată. Şi nici nu ştie ca el să se fi certat vreodată cu vreun prieten apropiat.

Bărbaţii sunt mai statornici

Când vine vorba de prietenie, femeile sunt mai dispuse să-şi împărtăşească detalii intime una alteia. Bărbaţii, în schimb, au mai mulţi camarazi, iar prieteniile dintre persoanele de sex masculin sunt mai durabile. Cel puţin aşa afirmă o echipă de cercetători americani de la Emmanuel College din Boston.

Potrivit lor, într-o relaţie de prietenie, bărbaţii sunt mai statornici şi mai toleranţi. Pe de altă parte, bărbaţii nu sunt la fel de dispuşi ca femeile să se confeseze unul altuia întrucât, în cazul lor, prietenia se axează în special pe nevoia de a socializa şi de a-şi exprima, totodată, masculinitatea, afirmă specialiştii în comportament uman.

Care este secretul prieteniei adevărate? „Este o relaţie bazată pe comunicare şi pe încredere, ce trebuie întreţinută continuu, în care este necesar să ne respectăm reciproc, dar şi să ne susţinem la nevoie. Înainte de toate, trebuie să-l înţelegem pe cel care ne este alături, şi nu să-l judecăm", punctează psihologul Elisabeta Ilie.

18% din adulţi nu mai au timp să-şi facă prieteni, apelând la colegii de serviciu când sunt supăraţi, arată o cercetare făcută de britanici.

43% din cei care au întrerupt orice legătură cu foştii prieteni au fost dezamăgiţi de aceştia.

68% din persoanele adulte regretă că nu au păstrat legătura cu prietenii din şcoală.

90% din tineri  consideră că personalitatea lor este şlefuită graţie ajutorului dat de prietenii lor adevăraţi.

Între popularitate şi agasare

Multe femei admiră relaţiile de prietenie din serialul „Neveste disperate“  Foto: Wenn



Se întâmplă, uneori, să ne dorim să fim populari, să avem un grup cât mai mare de prieteni. Numai că nu întotdeauna aceasta este cea mai bună alegere. Viaţa cotidiană se desfăşoară într-un ritm tot mai ameţitor şi, din această cauză, ajungem să ne simţim copleşiţi de relaţiile cărora se presupune că ar trebui să le facem faţă.

În cele din urmă, ne întrebăm pe câţi prieteni am putea conta când suntem la ananghie. Cercetătorii britanici au găsit răspunsul şi la această întrebare. În general, ne putem baza pe cel mult trei persoane, relevă „The Daily Mail".

În cazul multor femei, însă, lucrurile stau puţin diferit, arată o altă cercetare, citată de aceeaşi publicaţie. Circa 50% din reprezentantele sexului frumos cred că o femeie are nevoie de patru prietene, în orice etapă din viaţa sa. Asta pentru că, spun cercetătorii, într-un grup de cinci persoane, nimeni nu este marginalizat, personajele din serialul „Neveste disperate" fiind un bun exemplu în acest sens. Dacă o femeie are numai două sau trei prietene, acestea îşi pot întări legătura de amiciţie dintre ele în detrimentul relaţiei cu ea.

Un cerc redus de prieteni adevăraţi

Potrivit unui studiu făcut pe 3.000 de persoane, prin intermediul site-ului www.OnePoll.com, cercul de prieteni apropiaţi se reduce la un trio. Fiecare persoană chestionată a declarat că are, în total, 16 prieteni, dar 48% din intervievaţi au recunoscut că majoritatea acestor persoane pot fi catalogate lejer drept „cunoştinţe".

Datele arată, de asemenea, că persoanele chestionate au pierdut legătura în ultimii ani, în medie, cu câte 36 de cunoscuţi pe care, la un moment dat, îi considerau apropiaţi. Răcirea relaţiilor a fost pusă pe seama stilului de viaţă ce nu le mai lasă timp liber.

Totodată, numai 10% din cei intervievaţi afirmă că nu ar suna un amic care nu a dat niciun semn de viaţă în ultimul an. O treime ar lua decizia de a rupe definitiv relaţia doar dacă n-ar mai primi nicio veste de la un prieten vreme de un deceniu.

În prezent, arată cercetarea, cele mai populare metode de a păstra zilnic legătura cu prietenii sunt SMS-urile, e-mailurile şi reţelele de socializare.

Legături strânse

Majoritatea persoanelor susţin că şi-au întâlnit cel mai bun prieten în şcoala primară sau gimnazială, arată un studiu făcut de cercetătorii britanici la începutul acestui an. Relaţiile de amiciţie apărute la serviciu nu sunt la fel de profunde.

Ce trebuie să faci pentru a menţine o relaţie?

Orice relaţie de prietenie adevărată trebuie să treacă testul momentelor grele. Dacă uneori trecem noi prin perioade delicate, alteori, prietenii noştri se află la nevoie. Numai că se poate întâmpla ca persoanele apropiate nouă să fie copleşite de propriile lor probleme şi să nu mai poată face faţă şi solicitărilor noastre, aşa cum ne-am fi aşteptat.

„În prietenie nu căutăm oameni perfecţi, ci oameni cu valori similare sau cu scopuri comune nouă", atrage atenţia psihologul Lena Rusti. „Aşteptările pe care le avem, mai ales dacă nu sunt comunicate la timp, reprezintă problema noastră", mai spune Rusti.

„În momentul în care simţim că suntem dezamăgiţi, trebuie să reanalizăm relaţia, să-i comunicăm prietenului sau prietenei ce
ne-a deranjat şi să stabilim noi reguli pe baza cărora să continuăm prietenia", afirmă, la rândul său, psihologul Elisabeta Ilie.

„În caz contrar, vom ajunge să avem frustrări, fapt ce va duce la ceartă sau chiar la ruperea relaţiei într-un mod urât", adaugă aceasta. O relaţie de prietenie poate deveni copleşitoare atunci când „ne foloseşte mai multe resurse decât primim", spune Lena Rusti.

Fuga de superficialitate

„Putem fi copleşiţi şi atunci când este ceea ce ne dorim, dar nu suntem pregătiţi pentru asta", punctează ea. Soluţia? „Ca în orice relaţie, şi în cea de prietenie este indicat să avem limite. În cele din urmă, nu trebuie să trăim prin prieteni sau să ne petrecem toate clipele cu ei", explică Elisabeta Ilie.

Apoi, cum orice legătură de prietenie adevărată implică timp, un număr prea mare de camarazi poate duce la apariţia unor relaţii superficiale. Astfel, în încercarea de a menţine toate aceste legături, riscăm să distrugem şi relaţiile bine închegate şi
care se dovedesc un sprijin la nevoie.

"Riscăm să avem probleme dacă ajungem să acordăm mai multă atenţie prietenilor decât familiei sau serviciului, astfel că trebuie să căutăm un echilibru."
Elisabeta Ilie
psiholog

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite