Câte şuturi poate suporta un român
0Pentru a trăi în această ţară trebuie să te obişnuieşti cu umilinţa, furia, dezamăgirea şi resemnarea. Oare chiar nimeni nu mai poate schimba nimic? Lucrurile mărunte i-au împins pe mulţi să plece peste hotare. Alţii, chiar dacă dezgustaţi de lipsa de perspectivă, speră să mai poată schimba ceva. Să pleci sau să rămâi, asta e dilema românului.
O întâmplare banală a ajuns să-i schimbe viaţa Gabrielei Ghiuţă (26 de ani). În urmă cu câteva luni, tânăra căuta un produs pe care ştia că-l poate găsi într-un singur supermarket din oraşul ei natal, Piatra Neamţ. La intrare, Gabriela şi-a luat un coş de cumpărături şi s-a dus ţintă către raftul pe care se afla de obicei produsul.
Mai citeşte şi:
VIDEO A intrat cu maşina într-un bar plin cu oameni
Mutilarea ANI, o mică lovitură de stat
Interlopii, ajutaţi de justiţie să scape de martorii incomozi
„Am scanat puţin cu privirea, am văzut că nu mai aveau şi pentru că nu-mi doream să cumpăr altceva, m-am îndreptat către ieşirea magazinului. Acolo: alertă! Bodyguardul îmi spune că nu pot să intru şi să ies pur şi simplu din magazin de parcă aş fi la târlă, la mama, şi că trebuie să-mi golesc poşeta ca să verifice dacă nu am furat ceva", povesteşte Gabriela.
Lipsa unor reguli clare
„Acum, vă daţi seama, geanta unei femei e sfântă. În ea îţi ţii produse de igienă intimă, un portofel, un ruj şi alte o mie de nimicuri pe care le iubeşti şi pe care nu vrei să le vezi înşirate pe o masă, în văzul tuturor", explică tânăra de ce a refuzat să se lase percheziţionată. Magazinul nu dispunea de un sistem antifurt, aşa că l-a invitat pe paznic să cheme poliţia dacă avea vreo suspiciune asupra ei.
„Când să trec, paznicul m-a prins de geantă şi a început să o pipăie. Problema e: cum putea el să simtă prin materialul gros al genţii dacă ce aveam eu acolo era obiect personal sau furat din magazin? Este clar că excesul lui de zel venea din sentimentul de putere pe care i-l dădea această perchiziţie", crede Gabriela.
Totuşi, incidentul a ajutat-o pe tânără să realizeze că nu-şi doreşte să ajungă „sclava reacţiei" şi să se frământe pentru a găsi soluţii de evitare a acestor situaţii. „Nu vreau să mă gândesc cum ar trebui să procedez pentru ca paznicul să nu mă ia drept hoaţă. Nu vreau să mă gândesc dacă 50 de lei sunt prea mult sau prea puţin pentru doctorul care altfel nu te consultă, deşi asta e obligaţia lui.
Vreau să trăiesc într-o societate în care regulile sunt clare, puse pe o hârtie de pe care oricine poate să le citească şi să decidă, pe propria răspundere, dacă le respectă sau nu! Vreau să trăiesc într-o societate în care oamenii pornesc la drum cu gânduri bune şi numai dacă le înşeli aşteptările să gândească de rău despre tine!", mai susţine tânăra, care locuieşte de şase luni în Palma de Mallorca, Spania.
„O ţară de bodyguarzi"
Nu toţi românii sunt dispuşi însă să-şi asume riscul emigrării. Motivele sunt dintre cele mai diverse: de la „nu pot să-mi las familia" la „nu ştiu dacă mă pot adapta". Totuşi, pentru unii tineri, decizia de a rămâne într-o ţară care-i dezamăgeşte vine dintr-o ambiţie soră cu masochismul. „Zi de zi mă lovesc de motive ce mă fac să-mi doresc să plec cu primul avion. România e o ţară fără drumuri, la propriu şi la figurat. O ţară în care ai «şansa» să fii zilnic umilit şi, nu în ultimul rând, o ţară de bodyguarzi.
Singura virtute care e într-adevăr apreciată şi care te poate propulsa este tupeul, cunoscut şi sub denumirea de «sânge-n instalaţie», scrie Vlad P., absolvent al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice de la SNSPA, pe blogul său.
Tânărul a fost implicat într-un proiect despre cum vor românii România lor, alături de alţi trei colegi, dar ale cărui rezultate nu sunt încă publice. Vlad nu vrea, totuşi, să generalizeze.
„Nu poţi raporta acest «puroi» la întreaga populaţie a ţării. Problema apare când aceste «gunoaie» încep să te agreseze din ce în ce mai des, te şicanează, te umilesc, «flegmează» lângă tine în tramvai, te înjură sau, pur şi simplu, te agresează psihic atunci când îţi râgâie în nas la mall, în timp ce mănâncă crispy strips", mai scrie Vlad.
Ţara, ca un bărbat care te abuzează
Oana (23 de ani) spune că s-a săturat de „noroaie, câini, taximetrişti care fumează în maşină, de mijloacele de transport în care trebuie să te împingi şi să-i calci în picioare pe alţii dacă vrei să ajungi la destinaţie, de atitudinea funcţionarilor şi a vânzătorilor care nu ştiu niciodată să mulţumească sau să dea «bună ziua». De trafic şi modul în care conduc unii, de graba tuturor şi de stresul pe care-l răspândesc în jur, de oamenii care nu stau la rând, de serviciile pe care le plăteşti, dar pe care nu le primeşti".
Pentru Gabriela Ghiuţă, patriotismul a ajuns desuet. „A trăi într-o ţară care-şi bate joc de tine e exact acelaşi lucru cu a trăi lângă un bărbat care te abuzează. Aceeaşi mentalitate de victimă, aceeaşi idee de «poate m-a bătut din vina mea» şi aceeaşi speranţă de «lasă, mâine o să fie mai bine».
Simţi mereu că trebuie să-ţi ierţi ţara atunci când pleci şi ea vine după tine, prin canalele de ştiri internaţionale sau prin intermediul internetului, şi începe «să plângă» că nu mai are valori, că nu mai are specialişti, ce se face fără tine... Te abuzează pentru că aşa s-a obişnuit şi ai obişnuit-o. Dar ce te faci când abuzul trece de la tine la copiii tăi?".
Detalii care contează
Tinerii care au locuit chiar şi pentru puţin timp în străinătate susţin că micile lucruri sunt cele care-i deranjează. Se simt umiliţi şi pentru că nu pot cumpăra un bilet de tren de pe internet, că nu pot încărca online telefonul cu credit, că nu pot afla din staţii orarul autobuzelor sau al tramvaielor sau nu-şi pot construi o afacere, având în acelaşi timp un trai decent.
Topul lucrurilor enervante
Modul în care funcţionează principalele domenii de dezvoltare reprezintă adevăratul motiv pentru care românul de rând trăieşte cu impresia că nu i se mai poate întâmpla nimic bun. Majoritatea românilor consideră că a depinde de stat este o formă de umilinţă şi identifică mai multe sectoare deficitare.
1 Taxele sunt „mult prea mari pentru ceea ce oferă", susţine Gabriela Ghiuţă. Tânăra spune că, spre deosebire de sumele mari pe care le plăteşte acum administraţiei spaniole şi care se întorc la cetăţean sub formă de autostrăzi, taxele din România par a fi „o investiţie în nimic".
2 Sistemul sanitar este nu numai coşmarul pacienţilor, dar şi al personalului medical, potrivit unui studiu al Colegiului Medicilor din România. Cei 1.011 medici incluşi în cercetare au reclamat subfinanţarea sectorială, lipsa dotărilor din spitale şi gestionarea defectuoasă a sistemului de către minister. Nivelul birocraţiei îi exasperează pe 60% din doctori, 38,58% din ei mărturisind că nu au putut acorda îngrijiri medicale pacienţilor la timp şi la standarde normale.
3 Sistemul de învăţământ nemulţumeşte 44% din români. Motivul: numărul de materii, de ore petrecute în şcoală şi de teme pentru acasă, manualele, numărul examenelor, corectitudinea evaluării elevilor, nivelul de pregătire şi de motivare al profesorilor, sistemul de predare şi utilitatea lucrurilor învăţate la şcoală. Concluziile aparţin unei cercetări GfK, realizată în septembrie 2009, pe un eşantion de 1.000 de persoane de peste 15 ani.
4 Justiţia inspiră neîncredere în cazul a 77% din români. Este concluzia la care a ajuns un studiu realizat de Readers Digest.
Şi umilinţa se poate învăţa
În fiecare zi, în drum spre serviciu, spre şcoală sau înapoi spre casă, ne izbim de încrâncenarea şi de frunţile încruntate ale celor cu care împărţim această ţară. Până şi cei mai optimişti ajung să se molipsească în timp de energiile negative pe care le culeg din privirile celor din jur.
„Cultura românească se centrează pe lucrurile care nu funcţionează. Stilul românului este să reacţioneze numai atunci când poate sancţiona şi să ignore valorizarea faptelor bune. Dacă un român trece prin cinci experienţe pe care le percepe umilitoare, atunci când i se va întâmpla ceva bun nici nu va băga de seamă", explică psihologul Bogdana Bursuc de la clinica Mind Institute.
Cauza: „lipsa unei educaţii elementare în ceea ce priveşte autoreglarea emoţiilor. În Occident, copiii învaţă încă din grădiniţă cum să răspundă la emoţii, cum să le gestioneze în funcţie de context, pe când la noi, lucrurile astea nu sunt o prioritate nici în şcoală, nici în liceu sau mai târziu", arată Bursuc.
Ceilalţi sunt de vină
Potrivit psihologului, românul este învăţat să aştepte ca sistemul să se schimbe, iar în lipsa unor măsuri salvatoare să se mulţumească să dea vina pe ceilalţi pentru a se absolvi de orice responsabilitate. „În limbaj ştiinţific, comportamentul românului care gândeşte «stau aici, nu fac nimic pentru că lucrurile nu sunt în controlul meu, deci sunt pierdut» se traduce prin «neajutorare învăţată»", explică psihologul Bogdana Bursuc.
Termenul a fost introdus în 1965 de către cercetătorul Martin E.P. Seligman de la Universitatea din Pennsylvania, care a realizat un experiment cu ajutorul unor câini pe care i-a împărţit în două grupuri şi i-a închis în cuşti. În podelele acestora introdusese conductori ce transmiteau şocuri electrice nepericuloase, dar supărătoare.
Câinii dintr-un grup puteau întrerupe şocurile prin simpla împingere într-un carton cu botul, pe când ceilalţi nu aveau niciun fel de control. După ce patrupedele s-au obişnuit cu şocurile, Seligman le-a mutat pe toate într-o cuşcă a cărei poartă putea fi uşor sărită de fiecare dintre patrupedele. În final, câinii din primul grup, care învăţaseră că pot întreprinde ceva pentru a opri şocurile, au sărit imediat peste poartă, în timp ce patrupedele învăţate cu şocurile s-au aşezat schelălăind pe podea şi au suportat în continuare.
Seligman a mai descoperit că animalele rămase dădeau semne clare de depresie: mâncau mai puţin, îşi pierduseră interesul pentru joacă sau pentru împerechere. Prin comparaţie, românii care s-au obişnuit să încaseze măgăriile altora sunt asemeni câinilor din studiul lui Seligman, care suportau şocurile electrice fără a căuta o cale de scăpare.
"Fiecare trebuie să înţeleagă că dacă vrea ca lucrurile să se schimbe, atunci trebuie să preia controlul asupra lor. "
Bogdana Bursuc
psiholog
Se încarcă comentariile...
