Cum a ajuns copilul tău un monstruleţ egoist?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii îşi privesc părinţii ca pe nişte „purtători de portofele“, şi asta pentru că adulţii i-au obişnuit să nu le refuze nimic. Mânaţi de intenţii bune, părinţii le cumpără copiilor din ziua de azi cam tot ce-şi doresc. Obiceiul le face micuţilor mai mult rău decât bine.

Cum abordaţi subiectele sensibile

Fericirea ne face mai egoişti

În urmă cu câteva zile, o mamă povestea într-o postare publicată pe portalul smartwoman.ro că fiul ei, Dănuţ, care n-a împlinit încă nouă ani, îşi doreşte mai presus de orice un telefon mobil. Deşi e abia în clasa a II-a, băieţelul a rămas „de căruţă" printre colegii lui, dintre care doar „tocilarii" nu au încă un telefon la purtător.

Părinţii au reuşit să-i amâne lui Dănuţ îndeplinirea dorinţei - i-au explicat că nu sunt bani, că au alte priorităţi, că îi vor cumpăra un telefon când va fi mai mare şi îşi va permite să plătească şi factura. Dănuţ a aşteptat telefonul de la Moş Crăciun, de la iepuraşul de Paşte, cadou de 1 iunie. Nu l-a primit.

Mama recunoaşte că nu e vorba neapărat de cheltuiala în sine, ci de multe temeri ce o încearcă atunci când se gândeşte că fiul ei ar avea un telefon pe mână. Acesta poate atrage atenţia, iar un copil mic e o pradă uşoară. În plus, s-ar putea ca telefonul să-l distragă pe Dănuţ de la ore. Părinţi sau nu, utilizatorii de internet care şi-au spus părerea s-au împărţit în tabere antagoniste.

„Să aibă copilul meu ce n-am avut eu"

„Mi-am promis că o să-i ofer copilului meu mai multe decât am avut eu şi nu am de gând să-l las cu ochii în soare mai ales de Crăciun şi de Paşte."

„Snobism, sorry! Un copil în clasa a II-a nu are nevoie de telefon. Am doi copii, de 23 şi, respectiv, 25 ani, şi le-am cumpărat celulare abia la 15 şi, respectiv, la 17 ani. Responsabilitatea lor era să plătească jumătate din costuri, aveau treburi în casă pentru care primeau o sumă de bani. E greşit să-i oferi copilului tot ce-ţi cere doar pentru că tu nu ai avut în copilărie."

„Un copil recepţionează interdicţia unui telefon mobil ca pe o frustrare; apoi, spuneţi că l-aţi responsabilizat: dacă a făcut un lucru deosebit şi a solicitat ca plată ceva ce-şi doreşte mult - de pildă, telefonul mobil - şi voi îl refuzaţi, apare aceeaşi frustrare care, mai târziu se va manifesta."

„Am învăţat ceva foarte important: dacă eşti foarte sincer cu copilul tău în privinţa venitului în familie, cel mic va fi mai responsabil şi nu-ţi va cere ceva ce nu-i este necesar."

„Înţeleg aceste necesităţi ale copiilor şi ştiu cum e să fii considerat un «tocilar». Mai ştiu însă, că atunci când vorbesc cu prietena mea, care a fost singură la părinţi, descopăr că a trăit o grămadă din lucrurile la care eu visam, doar pentru că a fost singură la părinţi şi ai ei şi le-au putut permite. Mi-am cumpărat primul telefon în clasa a XI-a, din banii strânşi de mine. Ca să nu mă agit prea tare, ai mei mi-au spus că va trebui să plătesc costurile convorbirilor peste o anumită limită."

„Fiul meu are aproape 11 ani şi am trecut şi eu prin povestea asta. Iniţial, problema a fost «rezolvată» de bunici: trecând peste dezacordul nostru i-au luat mobil. Din păcate, liniştea nu a durat foarte mult: pasul următor a fost «dar nu are melodii», apoi «nu are jocuri» etc."

Învăţaţi de mici să consume

Poate părea un lucru mărunt, dar un telefon mobil sau orice alt cadou pe care părinţii îl cumpără, deşi copilul nu are neapărat nevoie de el, poate alimenta egoismul celui mic, transformându-l într-o persoană materialistă, dar, în acelaşi timp, şi într-o victimă a societăţii de consum în care trăim.

„Un lucru e cert - societatea în care am crescut noi, «ceauşeii», şi cei de dinaintea noastră, nu era una de consum. Societatea postdecembristă este cu totul altfel. Trăim şi ne hrănim sufletul cu reclame. Copiii sunt fascinaţi de reclame şi sunt învăţaţi de mici să «consume». Sâmbăta şi duminica îşi fac veacul în mall.

Cum să fie altfel decât materialişti?", se întreabă psihologul Irina Petrea, autoarea cărţii „Şi tu poţi fi Supernanny". De Moş Nicolae, cadourile erau modeste - ciocolată şi portocale, cel mult o pereche de şosete sau de mănuşi. De 1 iunie, copiii erau scoşi la cofetărie, îşi aminteşte ea. „Acum, un singur cadou nu e destul. Părinţii nu se simt bine dacă nu-şi îngroapă copiii în cadouri".

De fapt, cine ar fi de blamat de vreme ce la promovarea acumulării materiale contribuie întreaga societate, se întreabă psihologul. „În ziare şi la televizor se discută despre ce şi-a mai cumpărat cutare vedetă, cât de scump e ceasul nu ştiu cărui politician etc. Copiii cresc convinşi că în viaţă nu contează cât şi cum gândeşti, ci câţi bani ai să cheltuieşti."

Psihologul Mihaela Zaharia, parenting trainer şi coach la Mind Master crede că privaţiunile din „epoca de aur" şi-au adus şi ele contribuţia la consumerismul în care îi atragem ca într-un carusel şi pe copiii noştri. „Părinţii de azi sunt foştii copii crescuţi în comunism care nu au avut parte de atâtea jucării, haine, dulciuri etc. Aşa că, acum, cumpărăm o parte din obiectele materiale doar pentru copiii noştri, dar o parte din ele le cumpărăm pentru copilul din noi, fie că suntem conştienţi de asta, fie că nu."

Măsura succesului părinţilor

Psihologii atrag atenţia că una dintre cele mai mari greşeli pe care le fac părinţii este să-şi măsoare succesul, reuşita în viaţă, prin cadourile pe care le dau copiilor lor. „Este firesc ca un părinte conştiincios să-şi dorească să-i ofere copilului său o viaţă decentă. Dar, de aici şi până la a-i oferi tot ce el n-a avut, e o diferenţă!", spune Irina Petrea. Copilul nu are nevoie de 10 păpuşi, de 50 de maşinuţe, de haine de firmă, de nu ştiu ce telefoane şi bijuterii scumpe. Şi nici nu trebuie să i se cumpere ceva ori de câte ori este dus în oraş.

„Va şti preţul oricărui produs fără a mai putea preţui nimic. Şi nici nu-şi va aprecia mai mult părintele, ci, culmea, îl va respecta mai puţin şi va pretinde să-i tot cumpere una, alta, fie că are, fie că n-are nevoie", explică psihologul.

Problema civilizaţiei actuale

89% din adulţii chestionaţi în cadrul unui studiu făcut în Marea Britanie susţin că, în prezent, copiii sunt mai materialişti decât obişnuiau ei să fie. Psihoterapeuţii britanici arată că în societăţile consumeriste, cum este şi cea din Marea Britanie, copiii sunt mai nefericiţi decât majoritatea celor care trăiesc în statele în curs de dezvoltare.

Atitudinea se dobândeşte

Psihologul Mihaela Zaharia (foto), specialist în parenting la Mind Master, împarte copiii egoişti în mai multe categorii, în funcţie de calea pe care au ajuns aici.

image

1 Există copii crescuţi în mod deliberat în acest spirit de către părinţii lor. Probabil, datorită experienţelor proprii, părinţii au ajuns la concluzia că e mai bine să nu împarţi nimic cu nimeni. Poate că au împrumutat cuiva ceva şi nu au mai primit înapoi, astfel încât au hotărât că e mai bine să nu mai dea nimic. Aşadar, nu-şi doresc să sufere şi copiii lor din acelaşi motiv şi, atunci, îi învaţă să nu împartă nimic cu nimeni. În acest caz, soluţia e să ne protejăm bunurile în timp ce păstrăm relaţia cu ceilalţi.

2 Unii copii ajung egoişti din cauză că nimeni nu i-a învăţat să dea. Cei mici au un sentiment al proprietăţii destul de dezvoltat şi, dacă nimeni nu-i învaţă să împartă atunci când sunt pregătiţi să o facă, pot creşte mai egoişti. E, uneori, cazul copiilor singuri la părinţi, care nu au avut ocazia să-şi împartă lucrurile prea des. Însă se poate exersa împărţitul cu părinţii şi, în acelaşi timp, adulţii pot să se dea pe ei exemplu în diferite situaţii din care copilul are de învăţat.

3 Sunt şi copii care au hotărât să devină egoişti ca urmare a experienţelor pe care le-au trăit. E situaţia celui la care vin în vizită alţi copii care au voie să se joace cu toate jucăriile lui, iar el nu are voie să le interzică nimic pentru că este „gazda" şi ceilalţi, „musafirii". Însă, astfel de abordări duc uneori la situaţii dramatice, când copilul plânge trei zile fiindcă „musafirul" i-a distrus jucăria preferată. O soluţie ar fi ca înainte de a veni copiii musafiri, copilul nostru să stabilească acele jucării pe care le lasă la dispoziţia lor şi pe care nu.

4 În cazul copiilor ai căror părinţi i-au obligat să dea când ei nu erau pregătiţi să o facă apare o contra-reacţie: copiii respectivi hotărăsc să nu mai dea atunci când sunt liberi să aleagă ce să facă. De multe ori, părinţii vor să dea bine în faţa altora pe motiv că micuţul lor este „bun" şi „darnic". Dacă el nu dă de bunăvoie, atunci părinţii intervin şi o fac ei. Chiar şi când copilul lor plânge, urlă şi suferă. Chiar dacă noi, adulţii, suntem cei care am dat banii pe lucrurile respective (jucării, haine), proprietarul lor este copilul nostru, deci el are dreptul să decidă ce face cu ele.

O soluţie: alegerea inteligentă a cadourilor

Atunci când se gândesc ce să-i cumpere copilului, părinţii ar trebui să ţină cont de vârsta acestuia, dar şi de abilităţile şi de interesele lui. „Un sfat util este să cumpere jucării pe care copilul e în stare să le folosească sau poate învăţa să o facă, astfel încât să trăiască succesul şi nu eşecul. Jocul trebuie să provoace bucurie şi nu frustrare", explică Mihaela Zaharia.

Ca regulă, dificultatea jocurilor trebuie să fie progresivă. În plus, părinţii ar trebui să nu aibă pretenţii exagerate de la copiii lor, chiar dacă văd că alţi copii sunt în stare să facă acelaşi lucru.

„Şi copiii mei primesc cadouri jucării ce nu sunt pentru vâsta lor. Pe unele le încercăm atunci, dar, dacă nu se descurcă, le strâng şi încerc peste câteva luni, iar altele pur şi simplu le strâng din start. La doi ani şi jumătate nu are rost să desfac un puzzle cu 100 de piese fiindcă nu îl va face, aşa că am să i-l dau după ce va fi în stare să facă unul cu 60 de piese", spune psihologul.

Cele mai indicate sunt cadourile ce le pun la încercare imaginaţia, chiar dacă nu sunt preţioase: pietre pe care să le picteze, hârtie colorată etc. Timpul petrecut cu părinţii lui rămâne, cu siguranţă, cadoul pe care şi-l doreşte cel mai mult orice copil.

Prăjitura amânată întăreşte tenacitatea

Părinţii reuşesc să le facă rău copiilor lor, deşi, paradoxal, au doar intenţii bune. „Cel mai mare risc pentru copilul căruia nu i se refuză nimic este că nu poate învăţa să reziste la frustrare. Uneori, părinţii sunt cei care vor să ofere mereu cadouri copiilor fiindcă nu au timp să stea cu ei. Au tendinţa de a compensa această lipsă fizică prin cadouri.

Pe moment, toată lumea pare fericită: copilul primeşte ce vrea, iar părintele se simte împăcat. Pe termen lung, copilul nu va învăţa să aştepte, să facă el însuşi eforturi de a obţine ceea ce vrea, ci va avea pretenţia ca alţii să-i ofere lui ceea ce-şi doreşte", arată psihologul Mihaela Zaharia.

Tehnici de supravieţuire

Specialistul povesteşte un experiment în care mai mulţi copii au fost lăsaţi într-o cameră cu prăjituri. Li s-a spus că au voie să mănânce acum o prăjitură sau, dacă aşteaptă zece minute, pot mânca două. „Aceşti copii au fost intervievaţi şi când au devenit adulţi şi s-a constatat că puştii care au preferat să aştepte pe când aveau patru ani se bucurau de succes profesional şi duceau vieţi mult mai fericite decât ceilalţi care au vrut prăjitura imediat. Rezistenţa la frustrare le-a permis să-şi stabilească obiective mai îndrăzneţe pe termen lung pentru care au ales să muncească mai mult", explică psihologul.

Zaharia îi sfătuieşte pe părinţi să facă împreună cu copiii o listă a posibilelor variante de cadouri pe care aceştia din urmă şi le doresc şi să stabilească ulterior ce vor cu adevărat. Atunci când merg la supermarket împreună cu cei mici, părinţii trebuie să le cumpere ceva mic, în limita unui buget stabilit.

„Când chiar nu e cazul să le cumperi sau să le oferi ceva, le dai ocazia să viseze că vor face asta când vor fi mari. Când fiică-mea spune: «Mami, vreau să mergem în China!», nu îi spun că nu avem bani, ci că, dacă îşi doreşte atât de mult, probabil va merge când va fi mare şi va avea banii ei", spune Mihaela Zaharia.

Culegem deja roadele

Dincolo de riscurile la care sunt expuşi din punct de vedere comportamental, psihologul Irina Petrea avertizează asupra faptului că societatea culege deja roadele lipsei de discernământ a părinţilor.

„Deja am început să culegem roadele (poate ar fi fost mai nimerit să spun «poamele») primelor generaţii de răsfăţaţi - tineri care, la 25 de ani, după ce şi-au terminat studiile, stau la mama şi la tata, mănâncă, fumează şi ies în oraş pe banii părinţilor, refuză să se ducă la muncă pe motiv că nu şi-au găsit decât joburi nasoale care nu sunt pentru unii ca ei, ci pentru fraieri. Şi acesta nu e decât începutul..."

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite