Fericirea ne face mai egoişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starea de bine schimbă modul în care gândim despre noi, arată cercetările psihologilor. Cu gândul la obţinerea fericirii, suntem tentaţi să ne concentrăm doar pe noi înşine şi pe siguranţa noastră, uitând astfel de cei din jur.

Egoism şi nepăsare. Acestea sunt efectele negative ale fericirii, potrivit cercetătorilor australieni, care au realizat un studiu în acest sens, publicat de revista „The New Scientist".

„Cei cu o stare generală pozitivă tind să se bazeze mai mult pe propriile gânduri şi preferinţe şi să acorde mai puţină atenţie lumii înconjurătoare şi normelor sociale", afirmă Joe Forgas, psiholog la Universitatea New South Wales din Sydney, Australia.

Demonstraţia efectivă

Pentru a evidenţia efectul direct al fericirii asupra gradului de egoism, Forgas şi colegul său Hui Bing Tan au testat un grup de 45 de studenţi cu un „test cognitiv", după care le-au dat feedback pozitiv sau negativ.

Testul era fals şi nu măsura cogniţia, scopul psihologilor fiind acela de a obţine de la studenţi stări bune sau rele.

Cercetătorii au folosit apoi un chestionar pentru a stabili dacă voluntarii erau cu adevărat fericiţi sau trişti. Forgas şi Tan au oferit fiecăruia 10 bilete de tombolă în valoare de 15 euro. Studenţii aveau de ales între a împărţi aceste bilete cu cineva sau a le păstra doar pentru el. În medie, rezultatul a arătat că subiecţii care au primit rezultat pozitiv au păstrat mai multe bilete de tombolă.

Într-un al doilea experiment, cei doi psihologi au folosit scurte pasaje din filme pentru a determina stări de spirit. Jumătate dintr-un grup de 72 de studenţi a primit spre vizionare un clip de 10 minute dintr-o comedie, în timp ce ceilalţi s-au uitat la un pasaj dintr-un film deprimant.

După ce au completat un alt chestionar care să evidenţieze ce stare de spirit aveau, studenţii au privit poze cu un prieten cu care ar fi putut să împartă biletele de tombolă. Intenţia psihologilor a fost aceea de a evidenţia mai mult ideea de a împărţi. Din nou, rezultatele au arătat că studenţii fericiţi au fost mai puţin dispuşi să fie generoşi.

Concluziile psihologilor

Explicaţia lui Forgas este aceea că oamenii fericiţi se concentrează mai mult pe propriile dorinţe decât cei nefericiţi. „O stare pozitivă mai înseamnă de fapt şi un semnal evoluţionist, care informează oamenii la nivel subconştient că situaţia în care se află este sigură şi lipsită de ameninţări", spune psihologul.

Acest fapt încurajează oamenii să se bazeze mai mult pe propriile gânduri şi preferinţe, iar rezultatul este egoismul. Pe de altă parte, tristeţea îi face pe oameni mai vigilenţi şi mai precauţi. „O stare de spirit negativă generează un mod de gândire mai detaliat şi mai atent, oamenii trişti acordând mai multă atenţie la cerinţele mediului extern", explică psihologul australian.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite