Lucian Mândruţă, om de televiziune „Nu vreau să mă placă lumea“

Lucian Mândruţă

N-ar repeta momentele din jacuzzi pentru că cel mai bine învaţă din greşeli. Show-ul „Nimic important“ este noul lui start. Lucian Mândruţă crede că la cei 43 de ani ai săi televiziunea este un exerciţiu dificil. Microbul nu pare să-l părăsească prea curând, contrar a ceea ce spune el. 

„Adevărul": De ce această antifrază riscantă, „Nimic important"?

Lucian Mândruţă: A avut mai multe nume emisiunea asta. S-a mai numit „Schimbă canalul" şi asta mi-a plăcut cel mai tare pentru că era o emisiune care-ţi spune din branding ce trebuie să faci, şi anume să nu te uiţi. Noi ne-am gândit la un anti-promo, să facem o emisiune în care să ne selectăm publicul. Nu vrem să se uite toată lumea, chiar nu vrem. Să-i fie greu omului să se uite la emisiune... Şi am reuşit. Este greu să te uiţi la emisiunea asta. Şi mie mi-e greu (râde).

Lucian Mîndruţă: „Emisiunea asta nu e obişnuită“

Ai un public cu simţul umorului?

Mă gândesc că are totuşi umor, pentru că emisiunea este una care face mişto de ea însăşi de la bun început. Iau un pic în glumă televiziunea pentru că nu este un lucru aşa de serios. Este oarecum divertisment, deşi îmi propun să le dau oamenilor motive să se gândească, nu neapărat să râdă cu gura până la urechi. Asta am încercat la „Pâine şi circ", dar n-a mers. Eu nu sunt vesel, nu sunt comedian. Este culmea performanţei ca un depresiv să facă emisiune de umor. Oricum nu mai stau mult, cât mai merge aşa. Televiziunea după 40 şi ceva de ani este un exerciţiu dificil pentru unul ca mine.

De ce n-ai rămas la ştiri?

Este o întrebare la care nu pot să dau un răspuns clar. Chiar nu ştiu. N-ai unde să te mai întorci la ştiri. În televiziune nu stă nimeni să te aştepte. Nici publicul. Are o viteză şi o fabuloasă capacitate de a pune ştampile. Le pune într-o secundă şi rămân ani. Câteodată, ele nu sunt adevărate, dar eu nu mă supăr pentru că viaţa publică este despre aparenţe, nu despre realităţi. Ce pare, aia e. Următoarea emisiune o să fie „Eşti ce pari", dacă nu merge asta.

Ce n-a mers la „Pâine şi circ"? Ai fost criticat de la bun început...

Veneam după un scandal public în care numele meu a fost pe primele pagini. Oamenilor le place în egală măsură să-şi ia un om ca reper şi sunt extrem de încântaţi când reperul acela calcă în strachini.

Lucian Mândruţă: „Primii bani i-am câştigat ca electrician “

I-ai ajutat şi tu...

I-am ajutat foarte mult. Şi mă bucur că i-am ajutat. A fost o experienţă de viaţă foarte mişto. În general, eu nu-mi aduc aminte cu plăcere de experienţele pozitive, dar de astea negative... (râde) Am zis să creăm un vizual puternic despre care lumea să vorbească şi ăsta a fost jacuzzi-ul. Din păcate, foarte puţină lume se uită sâmbătă seară la jacuzzi, dar foarte multă lume ascultă ce spun cei care s-au uitat. Comentariul a fost, de la bun început, „Uite în ce hal a ajuns Mândruţă". Şi această veste împreună cu imaginea jacuzzi-ului s-a propagat uluitor, viral, foarte repede. Astfel încât m-au criticat pentru emisiunea asta oameni care nu au văzut-o niciodată. Au auzit ei că eu fac baie cu cineva şi ăsta este un lucru lipsit de bun-gust, în general este prostituţie. A fost greşeala noastră că noi am insistat pe un element vizual.

O consideri greşeală acum?

Da. Cred că trebuia să facem o emisiune mai aşezată, pentru că a fost prea şocantă de la bun început. După atâţia ani în care am făcut doar ştiri, publicul nu era pregătit să mă vadă pe mine în jacuzzi. De ce eu? Tocmai eu, despre care se presupune că aveam o imagine atât de bună. Acum sunt mult mai interesant să stai de vorbă cu mine (râde). Sunt mult mai citat în tabloide acum decât pe vremea în care eram inodor, insipid şi incolor la ştiri. Întâmplător, nu acela eram eu. Cel de acum se apropie de mine. Am păreri fixe, nu sunt cele ale majorităţii. Nu sunt confortabil nici să stai cu mine în jacuzzi, nici cu mine la masă.

Ţi-a fost impus un rating anume?

Culmea este că nu mi-au impus nimic. Şi eu sunt uimit. Vreau din principiu să fac rating. Dar există presiune în fiecare zi. Presiunea sunt eu. Nu mă culc pe-o ureche niciodată. Nu pot să stau fără asta. Nu-mi place să fac emisiuni pe stoc, la care să nu se uite nimeni. Este ca şi cum ai scrie o carte pe care nu o cumpără nimeni.

Dar cum ai vrea să te perceapă publicul?

Ca un om care face la finalul carierei ceva onest.

Ştiri, emisiuni de divertisment, blog de poezie, „Pâine şi circ", „Dilema Veche". O uşoară senzaţie de duplicitate?

O senzaţie mare de duplicitate. Suntem duplicitari cu toţii. Mă regăsesc în următoarele lucruri, în ordinea asta: în blogul de poezie, în fostele mele articole de la „Dilema", în idealurile mele din tinereţe. Şi în emisiunea asta, „Nimic important", destul de des, cam o dată, de două ori pe săptămână. Ceea ce e mare lucru, înainte mă regăseam o dată la şase luni. În invitaţi, în oameni care intervin şi au o contribuţie decentă. Ştii ce mi se pare că lipseşte de la televizor? Decenţa. Este şi foarte greu vandabilă pentru că noi mergem după spectacol acum, contrioversă aprinsă, vâlvătăi. Aşa va fi mereu. Întotdeauna a fost aşa.

Te plăceai mai mult la ştiri?

Poate acum 20 de ani, când mai aveam o contribuţie. Dar în ultimii zece ani, inputul meu a fost mic, ştirile au devenit între timp un mecanism, nu mai poţi să spui că este produsul tău.

Andreea Esca spunea că scriai ştile foarte complicat...

Adevărul e că Esca a avut o mare contribuţie în a simplifica lucrurile la ştiri, împreună cu Doina Doru. Şi acum dacă aş face ştiri, le-aş scrie tot complicat.

Este sinceritatea o condiţie pentru reuşită sau pentru eşec?

Pentru eşec. Ceea ce trebuie în showbiz este ca publicul să se poată identifica cu tine. Şi atunci aduni o sumă de valori pe care în mod ipocrit să le promovezi la toate colţurile de stradă. „Eu cred că ar fi frumos ca toţi copiii să aibă hăinuţe". Şi repeţi asta până când toată lumea crede că e atributul tău esenţial, se lipeşte de tine ca timbrul de plic şi în felul acesta eşti expediat în minţile şi în inimile oamenilor. Dar ia spune că-ţi place astronomia. Câţi se pot identifica cu asta? Şi dacă ajungi să spui asta de multe ori, vei fi respins, pentru că oamenii nu înţeleg. Şi ce nu înţeleg, nu păstrează. Îi sperie. Showbizul nu este despre tine, ci despre construcţia unui avatar. Toate vedetele sunt avatarul propriei lor persoane.

Ai învăţat lecţia asta pe pielea ta?

Da, dar am decis să o refuz. Deci eu nu vreau să mă placă lumea. Nu mai am acest target. L-am avut, era o condiţie foarte importantă pentru business. Aş vrea să existe un singur lucru comun între mine şi ei: că şi lor le place acelaşi lucru, adică să fie ei înşişi. Cam asta încerc să fac cu emisiunea asta. Să aduc oameni care au păreri diferite faţă de cei mai mulţi şi să explic că este minunat să avem o ţară cu păreri multe, şi nu cu puţine.

Ce te-a învăţat televiziunea?

Aa, nimic, eu am învaţat-o pe ea. Am învăţat-o tot ce ştie (râde)

Cei mai mulţi îşi fac blog ca să mai „dea din casă", tu îţi faci blog de poezie.

Dacă ştii să citeşti poeziile, găseşti şi din casă. E mai complicat un pic. Publică toată lumea pe blogul meu. Poeziile pe care le consider bune, le postez, şi cele pe care nu, le las drept comentarii. Ce-mi place pun pe prima pagină. Sunt şi poeţi buni, dar şi amatori care au citit doar Eminescu şi versifică asemenea. Nu e genul meu, nu-mi place Eminescu în mod spectaculos. Îmi plac poeţii mai evoluaţi, moderni: Bacovia, Ion Barbu, Nichita, Cărtărescu. Nu am putut sub nicio formă să-l citesc pe prozatorul Cărtărescu, dar poetul...

Scriitor sau om de televiziune?

Niciuna, nici alta. Un rătăcit. În ambele domenii.

Care este cel mai frumos compliment primit în carieră?

Acum o săptămână, Cristian Ţopescu mi-a zis că am făcut o emisiune OK. A fost un compliment uluitor.

Ai zis că nu mai vrei să faci lucruri în care nu crezi. În ce crezi?

Cred că cel mai important lucru care s-a întâmplat cu noi, românii, este că ne-am născut în Europa şi că am avut şansa să absorbim câteva dintre valorile culturale europene. Valori care ţin de credinţa în raţiune, de exemplu. Întotdeauna am să cred în ştiinţă, în lucruri dovedibile şi am să resping superstiţia. Sunt un raţionalist, aşa s-a întâmplat. Suntem norocoşi că trăim în Europa şi n-ar trebui să refuzăm cele mai importante invenţii: democraţia, puterea de a alege, de a schimba, de a crede în ştiinţă şi nu în explicaţii fantasmagorice, puterea de a învăţa în continuu, de a citi şi de a studia, şi nu aceea de a scuipa pe cărţi şi pe cei care au citit şi au descoperit câte ceva. Mai cred în modelele care se bazează pe minte şi nu pe noroc. Dintre Pleşu şi Becali am să-l aleg întotdeauna pe Pleşu, chiar dacă ştiu că nu-mi aduce rating, bani şi poate nici nu o să mă placă. Chiar şi aşa, eu îl plac pe el şi am să aleg modelul de tip european în faţa celui de tip oriental.

Dar când ai început la Soti, în ce credeai?

În aceleaşi lucruri. Plus că voiam să schimbăm lumea. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în sensul că din idealistul de atunci care venea de la Liga Studenţilor şi care voia să scape România de moştenirea comunistă, n-a mai rămas mare lucru. Între timp am învăţat că şi presa este o meserie, La Pro TV, după aceea am învăţat că nu poţi să faci abstracţie de ceea ce cred oamenii. Teoria disonanţei cognitive spune că oamenii vor lua din media numai lucrurile în care ei cred. Le vor ignora pe cele cu care n-au legătură. Şi cu asta am rezolvat şi celebra dilemă „Voi de ce nu educaţi poporul cu televizorul?" Este dovedit ştiinţific că oamenii nu sunt educabili când nu vor.

Eşti nostalgic?

Da, dar nu după perioada aia. Ştiu care a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Era joi. Era într-o toamnă, în 1998. Terminasem ştirile de noapte şi plecasem să mă plimb cu maşina. Aveam maşină străină, un Cielo albastru cu număr de Pro. Am ajuns la o benzinărie şi am stat vreo 10 minute să mă gândesc ce ciocolată să-mi iau. Şi gândindu-mă la ciocolata mea, am realizat că niciodată nu o să am o zi sau o noapte mai frumoasă decât noaptea aia pentru că: pot să aleg absolut orice, am bani să-mi cumpăr absolut orice, viitorul este în mod clar nescris şi am cea mai bună poziţie din lume, muncesc două ore pe zi şi fac exact ce-mi place în viaţă: scriu şi vorbesc. Şi am şi o maşină cum n-are nimeni în parcarea de la benzinărie. Aia a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. După aia şi-au luat alţii maşini mai bune, au făcut emisiuni şi mai tari. Dar de atunci n-am făcut nimic peste.

Ce-ţi oferă siguranţă?

Îmi place echilibrul dinamic, nu-mi place siguranţa statică. Dacă mă uit în jos de la etajul 10, mi se face rău. Ştiu că mă aflu pe o structură pe care nu pot să o controlez în niciun fel. Pe când în avion pot să mă urc la 3.000 de metri şi să mă uit în jos fără nicio problemă. Îmi oferă siguranţă controlul asupra ceea ce fac.

Copiii tăi te urmăresc?

La emisiunea asta nu mă mai urmăreşte niciunul, nici soţia mea. Le-am interzis. Nu mai vreau. Am trac şi nu mai vreau să discutăm despre asta acasă. Vreau, pentru prima dată, să fac un job doar eu şi să-mi asum în întregime greşelile, lucrurile bune... Înainte se uitau şi discutam şi nu m-am simţit bine, mai ales că a fost un eşec. Copiilor mei le-a plăcut „Pâine şi circ". Niciunul dintre ei nu vrea să se facă jurnalist, n-au o fascinaţie pentru aşa ceva.

Andreea este cea mai mare...

Este studentă la ASE şi are deja serviciu, vinde asigurări. Şi chiar vinde. Mihai (8 ani) nu vrea să fie ceva anume, iar Matei (6 ani) are diferite viziuni: când pilot, când om de ştiinţă.

Care este cea mai puternică dorinţă a ta?

Ca cei din jurul meu, adică familia mea, să mă accepte aşa cum sunt, în cele din urmă. Şi eu trebuie să fac acelaşi lucru.