Ce facem în caz de diagnostic greşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În viitor, pacienţii care constată că li s-a stabilit un diagnostic greşit vor primi o compensaţie. În prezent, persoanele care reclamă un caz de malpraxis sunt despăgubite doar dacă merg în instanţă, unde soluţionarea dosarului durează, în medie, trei ani.

Datele statistice arată că, anual, în România, 60 de mii de persoane sunt diagnosticate greşit. Potrivit medicilor, astfel de erori de practică se pot strecura uşor mai ales atunci când instrumentele şi aparatura necesare pentru diagnosticarea unor boli lipsesc din majoritatea spitalelor româneşti, iar clinicile în care acestea există sunt inaccesibile majorităţii românilor din cauza preţurilor foarte mari.

Citiţi şi:

Taxa ungurească mai mică decât şpaga românească

Băieţel ucis de un diagnostic greşit

UPDATE Băsescu: 40% din diagnosticele medicilor din România sunt greşite


„Există două tipuri de erori atunci când se stabileşte un diagnostic. Pe de o parte, există greşeli care se fac deoarece spitalele nu sunt echipate corespunzător şi, prin urmare, nu pot fi imputate medicului, iar pe de altă parte, există erori care ţin de comportamentul medicului, iar pacientul trebuie despăgubit, deoarece nu are nicio vină pentru prejudiciul creat", explică prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Spre deosebire de restul ţărilor din Comunitatea Europeană, România este singura ţară în care nu a fost implementată încă legislaţia care prevede despăgubirea pe cale amiabilă a pacientului care a fost victima unei erori medicale.

„În prezent, proiectul de lege se află depus în Parlament şi sperăm ca până la sfârşitul anului să existe o lege prin care medicul să fie obligat să acorde despăgubiri pacientului în termen de 90 de zile de la constatarea prejudiciului", spune prof. dr. Vasile Astărăstoae.

În Instanţă, dosarul stă trei ani

În prezent, persoanele care doresc să reclame un medic care a stabilit un diagnostic greşit trebuie să trimită o cerere scrisă către Comisia de malpraxis din cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate a oraşului în care se află spitalul unde a fost tratat sau către Colegiul Medicilor.

Din păcate, aceste instituţii pot doar să constate încălcarea condului deontologic de către medic. Dacă, într-adevăr, se constată greşeala, medicul este sancţionat disciplinar printr-o mustrare, un avertisment, un vot de blam sau printr-o amendă. În situaţii excepţionale, medicului i se suspendă dreptul de practică pe o perioadă cuprinsă între şase luni şi doi ani sau i se interzice să mai profeseze pe teritoriul României.

Dacă pacientul doreşte să fie despăgubit, este necesar să se adreseze instanţei. În România, ca de altfel şi în restul lumii, dovedirea malpraxisului se realizează foarte greu, mai exact într-un interval de trei ani. De aceea, cei mai mulţi pacienţi se limitează doar la reclamarea medicului. Atenţie însă! Reclamaţia se poate face în cel mult şase luni de la constatarea faptei.

"Sperăm ca până la sfârşitul anului să existe legea prin care medicul care a diagnosticat greşit un pacient să acorde despăgubiri acestuia în termen de 90 de zile."
Vasile Astărăstoae
prof. dr., Colegiul Medicilor
din România

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite