Singurul interviu dat de Nicu Ceauşescu presei române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citiţi în numărul din noiembrie al revistei „Historia“ fragmente din interviul dat de Nicu Ceauşescu publicaţiei „Tribuna“ din Sibiu. În iunie 1990, închis fiind la Penitenciarul din Aiud, fiul cel mic al dictatorului acorda un interviu amplu, în exclusivitate, ziariştilor sibieni Lucian Jiman şi Rudolf Kamla.

Pentru cititorii revistei „Historia" au fost alese - din interviul publicat în „Tribuna", în perioada 19-26 iunie 1990 - acele fragmente care ne dezvăluie felul în care a trăit Nicu Ceauşescu, prim-secretar al Comitetului Judeţean PCR Sibiu, cutremurul politic din decembrie 1990. Au fost selectate, de asemenea, fragmente care dau seamă de prăpastia care-l separa de tatăl său, în materie de politică, expresie a conflictului dintre generaţii. Iată, mai jos, câteva dintre răspunsurile lui Nicu cât priveşte relaţia sa cu Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Citiţi şi:

Fostul bucătar al lui Nicuşor Ceauşescu: „Era un mare beţiv. Nu-i ajungea un kil' de whisky pe zi!"

Interviul integral cu Nicu Ceauşescu doar pe site-ul Historia.ro

Ştrandul de la cabana lui Nicu Ceauşescu are succes

Fostul bucătar al lui Nicuşor Ceauşescu: "Dacă ar fi trăit în zilele noastre, Nicuşor ar fi fost o beizadea de bani gata"

Revoluţionarii fără Revoluţie

Ne puteţi spune care erau, în fapt, relaţiile dv. cu părinţii?

Ca să răspund concret: relaţiile mele cu părinţii erau, din punct de vedere politic, destul de încordate. De fapt, dacă tot am ajuns prim-secretar la Sibiu - dar asta, mă rog, este o altă poveste, pe care am mai explicat-o - nu vreau să apar nici mai bun, nici mai rău decît am fost... Lucrurile nu prea erau în regulă cu părinţii mei. Pe dv. vă surprinde, poate, faptul că, răspunzîndu-vă la întrebarea cu privire la modul cum am reacţionat la aflarea dispariţiei lor, nu m-am arătat prea impresionat. Să ştiţi că nu sînt un om foarte impresionabil. De-aici, se poate deduce şi cam ce fel de relaţii aveam eu cu ei... Practic, eu cu ai mei nu prea discutam, şi asta de mai multă vreme. Cît am fost la Sibiu, vorbeam ceva mai des cu maică-mea. Ea mă suna să mă întrebe banalităţi, ca: „ce-ai mai mîncat?" şi-i răspundeam, ca să nu-i dea „alţii" informaţiile, că era şi asta o tactică ce făcea parte dintr-o strategie... Iar cu taică-meu am vorbit doar de vreo 3 ori: de două ori pe problema rentabilizării agriculturii şi, odată, după ce-a explodat o sondă la Brădeni...

Degeaba îi spuneam lui tata, că nu mă asculta

V-am întrebat despre aceste relaţii, pentru că multă lume se întreba, pe vremea cînd eraţi prim-secretar la Sibiu, de ce Nicu nu-i spune lui taică-său realitatea existentă în judeţ, pentru că o cunoaşte?

Da, aşa-i. Cu ani în urmă, a venit la mine cineva şi mi-a spus că nu se dau raţiile de porumb pentru contractele făcute. Şi-l sun pe taică-meu: aşa, aşa, aşa... şi de ce nu se dă porumbul? Mă sună, mai apoi, că a verificat şi că nu-i adevărat, pentru că cei de la Agricultură au dat cu 10.000 tone mai mult... Cum or fi dat nu ştiu, că la noi, sigur, n-a ajuns... Problema se pune în felul următor: discuţii particulare poţi să tot ai. Eu am avut şi i-am tot spus „dom'le, asta nu-i bine, nici asta nu-i bine, nici asta nu-i bine, nici asta nu-i bine..." Ai discuţii pînă la un punct. În momentul cînd îţi dai seama că tot vorbeşti şi nu te ascultă, că nu te mai recepţionează, ajungi la concluzia că degeaba vorbeşti cu el... Am ajuns la concluzia: decît să stau să mă enervez eu degeaba, mai bine pun mîna şi fac ce pot. Dacă eu i-am repetat, de-atîtea ori, acelaşi lucru: „aia nu-i, aia nu-i, aia nu-i", iar el: „ba este", unde am ajuns? La da şi nu. Adică, eu: „nu-i", iar el: „ba este!". Unul zice da, unul zice nu. Deci, n-am ajuns la un „modus vivendi"...

Asta a fost o problemă. A doua: am spus-o şi la proces - eu eram foarte sensibil la problemele oamenilor. Din 1979, mi-am dat seama de nivelul scăzut de viaţă al oamenilor. Mai apoi, grija faţă de om se deteriorase progresiv, ajungînd, se ştie, sub orice critică. Să iau numai chiriile: acum ar trebui scăzute pentru că ele sînt enorm de mari, cred că simţiţi asta pe pielea dv...

„Nu, mama n-a avut niciodată ultimul cuvînt"

Nicu şi Elena Ceauşescu, la o aniversare de familie, în 1980 Foto: Fototeca online a comunismului românesc



Să revenim la întrebarea în legătură cu relaţiile avute cu Secretarul general al Partidului. Multă lume susţinea - şi cred eu că este bine să încercăm să lămurim această problemă - că, de fapt, „ultimul cuvînt" îl avea mama dv., în hotărîrile la nivel central...

Nu..., nu..., nu! Ştiu la ce vă referiţi... Bine, asta mă umplea şi pe mine de nervi, că se băga în discuţii... Adică, în momentul în care se discuta, începea să-şi dea şi ea cu părerea... Dar, să aibă „ultimul cuvînt", asta, nu..., nu... nu! A, că avea o oarecare influenţă, asta-i altceva...

Deci, totuşi, „ultimul cuvînt" era al ex-secretarului general...


Dar trebuie spus că pînă ajungeau materialele la taică-meu, mai treceau şi pe la ea, că le mai „cenzura"; că cenzura legală era... „desfiinţată", asta era, iarăşi, o altă poveste. Dar de-aici, pînă a da ea decizii - sau depinde, asta-i ce ştiu eu; nu ştiu cum au evoluat lucrurile în ultimii doi ani de zile, cît am fost eu la Sibiu, pentru că nu mai eram chemat cînd se luau decizii - e o cale... Că a existat o influenţă din partea ei în luarea deciziilor, este lucru cert. Eu, despre maică-mea, consideram întotdeauna că trebuia să stea acasă, nu să se preocupe de politică, dar, mă rog, asta-i părerea mea...

Doresc să revenim la o problemă cu necunoscute... Deci, credeţi că evenimentele din decembrie au fost o revoluţie populară sau o lovitură de stat?

Vă pot da un răspuns foarte simplu: asta o va stabili Istoria! Asta, aşa, dacă ar fi să mă eschivez. Dar, o să vă dau un răspuns la fel de simplu: a fost o lovitură de stat pe fondul unei revolte populare. (n.r. - am păstrat grafia originală)

Procesul

Procesul lui Nicu Ceauşescu a debutat la Tribunalul din Sibiu la 28 mai 1990. Ulterior, procesul a fost mutat în Capitală, iar la 21 septembrie 1990, fiul cel mic al lui Nicolae Ceauşescu a fost condamnat de către Tribunalul Militar Bucureşti la 20 de ani de închisoare pentru genocid şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 la 16 ani de închisoare, iar în noiembrie 1992 a rămas în picioare doar acuzaţia de port ilegal de armă, pentru care a primit 5 ani de detenţie şi a fost pus în libertate condiţionată pe motive medicale. A murit la 25 septembrie 1996, la Viena. Avea 45 de ani.

Nicu şi Elena Ceauşescu, la o aniversare de familie, în 1980

Citiţi articolul integral in Historia.ro

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite