Întrebarea săptămânii: Legalizăm sau nu prostituţia?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dilema de astăzi readuce în discuţie unul dintre cele mai sensibile subiecte de pe agenda acestei săptămâni: legalizarea prostituţiei. Cel mai vehement oponent este Biserica Ortodoxă Română. Proiectul de lege al deputatului Silviu Prigoană privind înfiinţarea caselor de toleranţă întâmpină opoziţie, în primul rând, din partea Bisericii.

Tema legalizării prostituţiei a mai fost adusă pe agenda publică şi în trecut. În iunie 2003, opt senatori de la PSD, PRM şi UDMR au depus un proiect de act normativ intitulat „Lege privind regimul juridic al prostituţiei (Legea prostituţiei)".

Mai citeşte şi:

Prostituţia, aşa cum era pe vremea felinarelor roşii

Prigoană a depus la Parlament un proiect de lege pentru legalizarea prostituţiei. Vezi ce conţine

"Blocaj financiar" - Prostituatele din Galaţi datorează statului peste 30 de miliarde de lei vechi

Prostituatele bârlădene au datorii de miliarde/ Una dintre ele a adunat aproape 1.000 de amenzi numai în 2010


Printre ei s‑au aflat fostul preşedinte Ion Iliescu şi două femei, Fevronia Stoica (PSD) şi Vajda Borbála (UDMR). Subiectul a fost dezbătut mai mult în societate decât în Parlament. Iniţiatorii au retras proiectul de lege în aprilie 2004, după ce a fost respins de Comisia pentru egalitatea de şanse.

În urmă cu trei ani, reglementarea acestor servicii sexuale a intrat în atenţia Ministerului de Interne, dar a rămas la nivel de ciornă. De fiecare dată, discuţiile s-au învârtit în jurul a trei principii: moralitate, sănătate şi bani. Primul dintre ele a fost şi este principalul argument împotrivă al Bisericii.

Ultimele două susţin iniţiativele legiuitorilor, care spun că, odată legiferată prostituţia, „pres­ta­toarele" de servicii sexuale vor intra într-un sistem de protecţie socială şi a sănătăţii, iar statul va câştiga bani la buget impozitând un astfel de „business" milenar.

Prostituatele au deschis sezonul reducerilor. Plăceri mai ieftine cu 25%

Săptămâna aceasta, deputatul PDL Silviu Prigoană a depus în Parlament un nou proiect de lege pe această temă, care reglementează „exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate". Mai exact, să scoată la suprafaţă sexul pe bani, protejat şi cu autorizaţie.

În documentul lui Prigoană se vorbeşte doar despre „servicii specifice relaţiilor normale dintre cele două sexe", relaţiile homosexuale fiind interzise. Persoanele care practică activităţi cu caracter sexual trebuie să fi împlinit 20 de ani, iar „beneficiarul" nu poate avea mai puţin de 16 ani. „Prestatorii" pot funcţiona independent sau sub acoperişul caselor de toleranţă şi vor primi cel puţin 70% din încasări.

Silviu Prigoană: „Legea protejează şi integrează social prostituatele"

Deputatul Silviu Prigoană consideră că proiectul de lege pe care l-a iniţiat „va avea succes". El argumentează că aplicarea acestei legi nu necesită fonduri de la buget, dar pune mai mult accent pe faptul că actul normativ „clarifică situaţia socială a persoanelor care practică această meserie", prin protejarea şi integrarea lor în sistemele de asigurări sociale, de sănătate, de pensii. Şi, de ce nu, spune Prigoană, se strâng şi bani la buget.

Alte argumente ale deputatului Prigoană în sprijinul proiectului de lege se referă la „potolirea apucăturilor nimfomaniace", stârpirea violurilor, „realitatea cotidiană" a unor astfel de activităţi, dovadă anunţurile „fierbinţi" din ziare.

Una dintre piedicile în aplicarea acestei legi va fi, cu siguranţă, scoaterea la suprafaţă a stabilimentelor de profil şi eventuala impozitare a lor. „De acest lucru se vor ocupa, cum este şi normal, instituţiile statului", a spus Prigoană, fără să poată preciza dacă va fi uşor să aducă aceste case de toleranţă în legalitate.

image

Femeia care a transformat Galaţiul în liderul exportului de prostituate va sta nouă ani în puşcărie

„Persoana care doreşte să practice meseria aceasta o va putea face legal şi în siguranţă. Să nu uităm că legea prevede şi sancţiuni drastice - amenzi, pedepse cu închisoarea - pentru cine practică prostituţia în mod ilegal", adaugă deputatul Silviu Prigoană.

"Persoana care doreşte să practice meseria aceasta o va putea face legal şi în siguranţă."
Silviu Prigoană
deputat

Patriarhia Română: „Prostituţia, o sclavie motivată financiar"

Replica Patriarhiei Române la iniţiativa legislativă a lui Silviu Prigoană nu a întârziat să apară, atât prin vocea purtătorului de cuvânt, preotul Constantin Stoica, dar şi printr-un dur comunicat de presă.

„Patriarhia Română dezaprobă iniţiativa legislativă a domnului deputat Silviu Prigoană privind legalizarea prostituţiei, pe care o consideră un atentat la demnitatea persoanei umane, la instituţia sacră a familiei şi la moralitatea publică", se arăta în comunicat.

Conducerea Bisericii Ortodoxe Române se distanţează de argumentele lui Silviu Prigoană şi spune că legea propusă de acesta nu rezolvă o problemă socială, ci amplifică fenomenul, pe care îl denumeşte „sclavie motivată financiar".

image

Prostituatele s-au mutat de pe Centură, pe Internet

Acum un an, Patriarhia Română, prin preotul Constantin Stoica, ataca dur o propunere de modificare a Codului Penal care viza dezincriminarea prostituţiei. Biserica a adoptat aceeaşi poziţie şi în toamna lui 2009, când Comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România propunea dezincriminarea prostituţiei, dar şi a consumului de droguri uşoare.

O prostituată a sărit de la etajul al doilea ca să nu facă sex oral

Preotul Constantin Stoica a subliniat că „instituţiile şi legile sunt făcute să apere demnitatea persoanelor, familiei şi valorile sociale", şi nu să contribuie la adâncirea crizei morale.

Afaceri ruinate de prostituate: "Clienţii spun că n-au de gând să facă bordel"

"Este un atentat la demnitatea persoanei umane, la instituţia sacră a familiei şi la moralitatea publică."
Constantin Stoica
preot, purtător de cuvânt
al Patriarhiei Române

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite