GALERIE FOTO Operaţiunea „insule de basm“ pentru Vlad Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două insule de pe lacul din Parcul „La izvor" din Chişinău ar putea ajunge în proprietatea companiei Finpar Invest, care ar fi controlată de prim-vicepreşedintele Parlamentului. Oficial acesta este acționar doar la compania Prime Management.

Celebru în epoca sovietică, restaurantul „La Izvor" din parcul cu acelaşi nume din capitala Republicii Moldova arată acum ca o ruină. Amplasat pe malul lacului Sculeni într-o zonă liniştită şi plină de verdeaţă, acesta este departe de a fi o atracţie pentru clienţi.

Ruine, cruci şi câini vagabonzi

La faţa locului, suntem întâmpinaţi de o haită de câini supăraţi că le-am călcat teritoriul. La uşa instituţiei găsim un lacăt şi o inscripţie că obiectivul este păzit de Agenţia Argus-s. Nici ţipenie de agenţi de pază însă.

Restaurantul e la o sută de metri de lac. Pe mal stau patru cruci, semn că scăldatul în zonă nu e lipsit de riscuri. Tot acolo se găsesc şi câteva bare de metal, care indică locul unde începea podeţul ce lega malul de cele două „insule de basm" din mijlocul lacului, aşa cum sunt botezate.

Acestea ar urma să devină în complex cu restaurantul, un megacentru de agrement, proiect preconizat de firma Finpar Invest, despre care se spune că ar face parte din imperiul financiar-imobiliar al democratului Vlad Plahotniuc.

Restaurantul "La Izvor“ arată ca o ruină În jurul restaurantului este multă mizerie Crucile de pe malul lacului arată că locul este periculos pentru scăldat

Click aici pentru a vedea Galeria Foto

 Megaproiect pe hârtie invizibilă

Proiectul rămâne deocamdată doar pe hârtie. Şi asta pentru că autorităţile locale se opun, cel puţin formal, ca terenul de 0,4 hectare aferent restaurantului să fie transferat în proprietatea Finpar Invest, iar cele două insule - de 0,63 hectare şi, respectiv, 0,43 hectare - să fie date în arendă.

„În ce fel de stat trăim? Stradă privatizată, încercări de a privatiza etajul I al primăriei. Acum și insulele din parc. Până unde se poate merge cu absurditatea?", s-a revoltat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Milionarul Vlad Plahotniuc şi-a majorat în anul 2011 de 15 ori veniturile

Vlad Plahotniuc/Ulinici, politicianul milionar cu dublă identitate, își scoate proprietățile din umbră

Oligarhul cu dublă identitate, Vladimir Plahotniuc a speculat o breşă din lege / Vezi aici cum poate scăpa cu basmaua curată

(VIDEO) Oligarhul din Parlament cu dublă identitate, Plahotniuc-Ulinici: „Mi-am schimbat numele de dragul copiilor"

Diana Gurschi, şefa Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei, spune că există deja un titlu executoriu privind transmiterea în arendă a celor două insule. „În ceea ce priveşte privatizarea terenului aferent, procesul ce examinează legalitatea vinderii acestuia se află încă pe rol la Curtea de Apel Chişinău", a precizat Gurschi. Potrivit funcţionarei, terenul nu putea fi privatizat fără acordul Primăriei, deoarece acestea s-ar afla la balanţa întreprinderii municipale „Spaţii verzi". Autorităţile locale susţin că au aflat post-factum că restaurantul şi terenul aferent au fost vândute.

Primăria habar n-are de privatizare

Finpar Invest, care figurează ca proprietar al localului „La Izvor", a solicitat la începutul anului 2011 Consiliului municipal Chişinău (CMC) atribuirea în arendă a celor două insule, motivând că acestea ar fi amplasate adiacent restaurantului.

La 30 martie 2011, CMC a respins cererea, precizând că insulele ar putea fi transmise în arendă doar prin licitaţie şi numai după ce vor fi obţinute avizele organelor de resort pentru amplasarea unui obiectiv de agrement.

În consecinţă, Finpar a cerut în instanţă dreptul prioritar la arenda celor două insule. La 14 iulie 2011, Curtea de Apel Chişinău a obligat Consiliul municipal să transmită firmei terenurile, constatând că acestea ar fi adiacente restaurantului. Decizia primei instanţe a fost menţinută de Curtea Supremă de Justiţie, care, drept argument pentru dreptul prioritar al Finpar Invest, a precizat că singura cale de acces la insule este prin terenul proprietate privată al acesteia.

Finpar face promisiuni

Instanţa constată chiar că „transmiterea în arendă a acestor terenuri altor persoane este practic imposibilă, deoarece ar duce în mod inevitabil la încălcarea dreptului de proprietate al intimatului (Finpar Invest n.n.)".
Totodată, magistraţii menţionează că firma s-ar afla „în proces de pregătire a reconstrucţiei restaurantului". Ei fac trimitere şi la un proiect în acest sens, pe care ar fi gata să-l finanţeze o companie străină.

La faţa locului n-am văzut însă nici zare de pregătire pentru megaproiectul invocat. Şi reprezentanţii Primăriei Chişinău susţin că nu le-a fost prezentat nici măcar o schiţă pentru cele două insule. Avocatul Vitalie Ciofu, care a reprezentat interesele Finpar în instanţă, ne-a spus însă că proiectul a fost prezentat instanţei şi este anexat la dosar. Şi el, dar şi secretara firmei, ne-a promis un răspuns de la administraţia Finpar privind intenţiilor companiei până la sfârşitul zilei de ieri, dar ulterior au uitat să revină.

Privatizat de un ofshore, mare investitor în anul 2009

Restaurantul „La Izvor", cu suprafaţa de 1.883 metri pătraţi, a fost inclus în 2007 în programul de privatizare sub denumirea Întreprinderea de stat „Ghiocel Dalb". Obiectivul a fost scos la mezat în iulie 2008, iar preţul cerut era de 10 milioane de lei. Cu cât şi cui a fost vândut restaurantul, Agenţia Proprietaţii Publice nu a anunţat în anul 2009. Totodată nici ieri reprezentanții de la privatizare nu au putut să ne spună cu cât și cul a fost vândut localul.

Filat, premierul Moldovei, despre oligarhul-politician cu dublă identitate, Plahotniuc-Ulinici: „Ar trebui să suporte consecinţele"

Plahotniuc/Ulinici, oligarhul-politician cu dublă identitate: „Sunt extraterestru!"

Wikileaks: Taxa pretinsă de Plahotniuc

Conform unor surse, noul proprietar a devenit firma „Briat & Co", care, surpriză!, în anul 2009, a fost al treilea cel mai mare investitor în Republica Moldova, la categoria majorări de capital. Restaurantul mai are şi un teren aferent de 0,41 hectare, privatizat în 2009, de SRL „Ghiocel Dalb", decizie contestată de Primăria Capitalei. În 2010, SRL „Ghiocel Dalb" împreună cu „Briat & Co" au fuzionat prin absorbţie cu Finpar Invest. Anterior, acţionar la Finpar Invest figura Vera Morozan, sora prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc.
Oficial acesta este acționar doar la firma Prime Management.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite