De ce dispare dorinţa din viaţa de cuplu?

Cu toţii avem în comun nevoia fundamentală de a fi protejaţi, ceea ce ne propulsează către relaţii conjugale. Dar la fel de mare e nevoia de aventură şi de emoţie. Putem oare să menţinem siguranţa fără a ceda monotoniei? O terapeută de cuplu explică de ce se uzează dorinţa în relaţiile de lungă durată.

E greu să stârneşti excitare, anticipare şi dorinţă aprinsă în aceeaşi persoană de la care aştepţi confort şi statornicie. Dacă pentru unii dragostea şi dorinţa sunt inseparabile, pentru mulţi alţii intimitatea afectivă împiedică exprimarea erotică, scrie terapeuta newyorkeză Esther Perel în cartea „Inteligenţa erotică".

Citiţi şi:

Aşa îţi faci partenerul să te aprecieze mai mult!
Cât de sănătos este să ai vise erotice

Romantici sau realişti

În ce priveşte intimitatea şi dorinţa, întotdeauna au existat două tabere: romanticii şi realiştii. Romanticii refuză o viaţă fără pasiune şi jură că nu vor renunţa niciodată la adevărata dragoste. Ei sunt căutătorii permanenţi care vor să găsească persoana cu care dorinţa nu li se va stinge niciodată. De fiecare dată când le scade dorinţa în intensitate, ei conchid că dragostea a dispărut, deplâng pierderea emoţiei şi se tem să se aşeze la casa lor. La extrema opusă se află realiştii. Ei spun că dragostea trainică e mai importantă decât sexul fierbinte şi că pasiunea îi determină pe oameni să facă lucruri stupide. Pentru realişti prevalează maturitatea.

Emoţia iniţială se dezvoltă în altceva - în dragoste profundă, respect reciproc, trecut împărtăşit şi tovărăşie. Deşi cele două tabere se poziţionează la capete opuse, ambele sunt de acord cu premisa că pasiunea se potoleşte în timp. Ionuţ, 35 de ani, un romantic, nu crede că dorinţa poate fi menţinută. „Dacă relaţia începe în tinereţe, intervine dorinţa de a avea noi experienţe", explică el. „Dacă relaţia începe la maturitate, intervine bătrâneţea. Oricum, personal, deşi admir cuplurile în vârstă care întreţin relaţii sexuale, nu cred că aş fi în stare să fac sex cu o persoană în vârstă, chiar dacă nici eu nu voi fi mai breaz la 70 de ani!"

Pasiunea, proporţională cu incertitudinea

Anamaria, 26 de ani, o realistă, are altă părere: „Sunt într-o relaţie de şase ani, care încă durează. Dorinţa mai scade, dar asta nu pentru că nu îl mai iubeşti pe celălalt sau că nu mai e atrăgător, ci pur şi simplu pentru că ajungi să îl cunoşti foarte bine." Perel este însă o idealistă. În cartea sa, terapeuta afirmă că dragostea şi dorinţa nu se exclud reciproc, doar că ele nu se manifestă în acelaşi timp. „De fapt, siguranţa şi pasiunea sunt două nevoi umane separate."

Disonanţa se produce însă pentru că, în timp ce căutăm o ancoră stabilă şi de încredere în partenerul nostru, ne aşteptăm şi ca dragostea să ne ofere o experienţă transcendentă. „Provocarea adresată cuplurilor moderne constă în reconcilierea nevoii de siguranţă şi predictibilitate cu dorinţa de a fugi după ceea ce este emoţionant şi misterios", precizează Perel.

Există o tendinţă puternică în relaţiile de lungă durată de a favoriza previzibilul în ciuda imprevizibilului. Cu toate că erotismul se bucură de imprevizibil, iar dorinţa se bate cap în cap cu obişnuinţa şi repetarea. Totuşi, fără un strop de incertitudine nu există nici năzuinţă, nici anticipare şi niciun frison. Perel îl menţionează pe expertul motivaţional Anthony Robbins, care a formulat concis acest lucru atunci când a explicat că pasiunea într-o relaţie e proporţională cu gradul de incertitudine pe care îl poţi tolera.

Perel denunţă convingerea predominantă a terapiei de cuplu din zilele noastre, potrivit căreia sexul e o metaforă a relaţiei. Adică, dacă într-un cuplu cei doi se iubesc şi se educă unul pe celălalt, dacă beneficiază de o bună comunicare, de respect reciproc, cinste, încredere, empatie şi sinceritate, poţi presupune că există o legătură erotică continuă, plină de vitalitate.

Amorul e cel care stă în cale

Cei 20 de ani de experienţă în domeniu i-au demonstrat însă lui Perel că lucrurile nu stau deloc aşa. „În mod ironic, ceea ce face posibilă o bună intimitate nu face posibil şi sexul de calitate. Poate fi contraintuitiv, dar ştiu din experienţa mea ca terapeut că intimitatea emoţională sporită este adesea însoţită de dorinţa sexuală scăzută." Corelaţia inversă de care vorbeşte Perel e dificilă: colapsul dorinţei pare să fie o consecinţă neintenţionată a producerii unui spaţiu intim.

„Pot să enumăr multe cupluri ale căror prime cuvinte din biroul meu sună cam aşa: «Ne iubim într-adevăr. Avem o relaţie bună. Dar nu facem sex.»". Perel dă exemplul unui astfel de cuplu, Paul şi Serena, cărora le e clar că sexul a fost o problemă de la început şi că, indiferent de cât de mult a înflorit relaţia lor, nu e niciodată suficient ca să fie încărcaţi din punct de vedere erotic.

„Înainte să-l cunoască pe Paul, Serena experimentase o viaţă sexuală încărcată de-a lungul câtorva relaţii de lungă durată. În experienţa ei, intimitatea crescândă a condus în mod consecvent la sex de o calitate mai bună, aşa că a fost surprinsă când nu i-a mers în acelaşi fel cu Paul." Perel şi-a întrebat pacienta de ce a rămas în relaţie, din moment ce de la prima întâlnire nu s-a simţit dorită, iar ea i-a mărturisit că a crezut că vor lucra la asta şi că, odată cu dragostea, le va fi mai bine. Însă, uneori, spune Perel, chiar dragostea e cea care stă în cale.

Ascultând poveştile pacienţilor ei, Perel a fost determinată să reconsidere vechile presupuneri cu privire la corelaţia dintre intimitate şi sexualitate. „Mai degrabă decât să privesc sexul ca pe un produs exclusiv al relaţiei afective, am ajuns să-l consider o entitate separată. Sexualitatea e mai mult decât o metaforă pentru relaţie - este o poveste paralelă de sine stătătoare." Există o relaţie complexă între dragoste şi dorinţă, dar nu este vorba despre o orânduire lineară cauză-efect, concluzionează terapeuta. Viaţa afectivă a unui cuplu şi viaţa lor fizică împreună are fiecare părţi mai strălucite şi altele mai puţin strălucite, suişuri şi coborâşuri, dar acestea nu se armonizează întotdeauna.

Ele se intersectează, se influenţează una pe cealaltă, dar sunt şi distincte. Acesta e un motiv pentru care, spre întristarea multora, se poate frecvent „repara" o relaţie fără a face ceva în privinţa sexului. Poate pentru că intimitatea nu favorizează mereu dezvoltarea sexualităţii.