Fetița spulberată pe trotuar de un șofer grăbit a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corina-Eliza Chiriță s-a zbătut între viață și moarte timp de zece zile și doar aparatele au ținut-o vie. Medicii de la Spitalul „Sfânta Maria" din Iași spuneau, încă de la momentul internării, că șansele de supraviețuire ale fetiței sunt minime.

NU RATA:

Şoferul ucigaş de la Zărneşti a dormit o noapte în pădure

Trei motociclişti s-au zdrobit de un taxi ce le-a tăiat calea / FOTO

Mort sau în scaun cu rotile – „verdictul“ pentru unul dintre motocicliştii spulberaţi de taxi

Decesul fetiței de doar cinci anișori a fost consemnat ieri după amiază. Starea gravă în care Corina se afla a dus, până la urmă, la un final previzibil.

Când a ajuns la spitalul ieșean fetița prezenta politraumatisme, leziuni cerebrale și se afla în comă de gradul IV. Medicii spun că starea deosebit de gravă în care fetița a ajuns la ei a făcut ca eforturilor lor de a o salva să fie în zadar. „Fetița a murit marți după-amiază. Din ziua accidentului ea a fost ținută în viața doar cu ajutorul aparatelor și a medicamentelor. Avea multiple traumatisme cerebrale", ne-a spus Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Maria" din Iași.

Daniela Chiriță, mama fetiței, este internată tot la Iași. La Spitalul Clinic de Urgență. Starea femeii este stabilă însă.

 Epitaful unui accident tragic

Corina și mama sa, Daniela Chiriță, au fost accidentate foarte de grav în urmă cu zece zile. Cele două se deplasau spre biserică, pe trotuarul din fața parcului „Victor Ion Popa", când Ștefan Mocanu, un tânăr de 24 de ani, a pierdut controlul volanului și le-a sbulberat chiar de pe sensul de mers al pietonilor. Conducătorul auto a decedat într-o oră și jumătate in Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului „Elena Beldiman" Bârlad. Cele două au fost transportate la spitalul din localitate, iar în câteva ore fetița a fost urcată într-o ambulanță și transportată la Iași. Mama sa avea să ajungă la Spitalul Clinic de Urgență, o zi mai târziu.

CITEŞTE ŞI:

Bârlad: Prietenii şoferului care a spulberat de pe trotuar o tânără şi pe fiica ei sar în apărarea conducătorului auto: „Ștefan nu era un vitezoman“

Graba și viteza, ingredientele accidentului

Accidentul provocat de Ștefan Mocanu a apărut în urma unei manevre nereușite. Bărbatul a plecat cu viteză de la semaforul de la BCR, iar la câțiva metri de locul impactului a încercat să depășească o coloană de mașini ce se deplasa pe banda din mijloc a Bulevardului Republicii. Nu a reușit, a încercat să revină pe banda laterală a drumului, a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar. Cele două victime au fost izbite câțiva metri peste gardul ce separă parcul de trotuar.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite