GALERIE FOTO „Soţia mea a murit la cutremurul din ’77, în acelaşi bloc cu Toma Caragiu“

Efim Vladimirov (72 de ani) ne povesteşte cum a plecat soţia lui la Bucureşti şi cum au aflat că „Tiţa“ nu mai este. Acum 34 de ani, telefonista Tiţa Vladimirov (46 de ani) a plecat în Bucureşti, acolo unde fratele ei mai mare, Petrică, era internat cu suspiciune de cancer. În seara de 4 martie şi-a găsit sfârşitul în acelaşi bloc în care locuia Toma Caragiu. După 40 de zile, Petrică a murit de cancer.

Toată lumea are numai cuvinte de laudă despre tanti Tiţa, aşa cum o cunoaşteau toţi prietenii şi colegii pe Dumitra Vladimirov, femeia care a murit strivită în cel mai puternic cutremur care a lovit România.

A plecat la Bucureşti pentru a fi alături de fratele ei: îi făcea mâncare, stătea cu el la spital şi îl încuraja în fiecare clipă în lupta lui împotriva cancerului. „Petrică avea ceva la buză şi de la Tulcea fusese trimis la Filantropia să i se facă o biopsie, să vadă dacă e cancer. Tiţa îşi luase concediu ca să fie alături de el, îl încuraja. Nu avea de unde să ştie...“, povesteşte cu ochii în lacrimi Efim Ioan Vladimirov, fostul soţ al femeii.

„La cutremurul din `77 îmi serbam ziua de naştere printre pacienţi"

Pe 4 martie 1977 Tiţa a murit strivită în cutremurul care a şocat întreaga Românie. Pe 9 mai 1977, fratele ei mai mare s-a stins din viaţă. Cancerul s-a confirmat.


Tabloul Dumitrei, la intrarea in casa

Haos total în privinţa clădirilor cu „bulină roşie”. Evidenţa şi controlul acestora a ajuns în seama poliţiştilor comunitari!

VIDEO/Variantă pentru cei ce se tem de seisme! Un gălăţean a inventat cuşca anticutremur

„Am vorbit cu ea cu o oră înainte să moară!“
La sfârşitul lunii februarie, Tiţa şi-a luat concediu de odihnă şi a plecat la Bucureşti. Stătea la o mătuşă din Capitală, tanti Aneta, chiar în blocul de nouă etaje de lângă Universitate în care şi-a găsit sfârşitul şi Toma Caragiu.
„Vorbeam cu ea în fiecare seară, ne ţinea la curent cu ce se întâmplă cu fratele ei. Vineri seara, la ora 8.00, ne-a spus că totul este în regulă, că a venit de la spital şi că se pregăteşte să se culce. La 9.22 s-a întâmplat catastrofa“, povesteşte Efim.


Dumitra si Efim la Predeal

Ironic: lucrau la telefoane şi nu au putut lua legătura cu Bucureştiul
Atât Tiţa Vladimirov, cât şi soţul ei lucrau la „telefoane“ (acum RomTelecom). Din cauza cutremurului din Bucureşti liniile telefonice au fost blocate şi nu au reuşit să afle nimic despre ea.
„Eu eram de serviciu chiar în noaptea aia. Am încercat toată noaptea să aflu ceva, dar întreaga ţară a început să sune şi liniile s-au blocat. Atunci totul era prin centrală, nu existau telefoane mobile ca acum... Nu am dormit toată noaptea, încercând să dăm de ele“.


Efim Vladimirov

„Au murit!“
În apartamentul în care locuia temporar Dumitra Vladimirov se mai aflau încă trei persoane: mătuşa ei şi două verişoare. Una dintre verişoare lucra la spitalul Brâncovenesc. Efim Vladimirov a aflat de la spital că soţia lui nu mai este.
„Am sunat în disperare, iar dimineaţă, când s-au mai eliberat liniile, am reuşuit să prindem o legătură cu spitalul Brâncovenesc, acolo unde lucra verişoara care era cu ea în apartament. Am cerut la farmacie, şi de acolo colegele ne-au spus cu glas stins:  «Au murit!». Ne-am suit în maşini şi am plecat la Bucureşti“, îşi aminteşte fostul soţ.
Patru zile pe dărâmături



Împreună cu un cumnat, a ajuns în Bucureşti a doua zi la ora 20.00. Aici au găsit o imagine dezolantă, care urma să îi marcheze pentru toată viaţa. Ele stăteau la etajul patru din blocul de nouă etaje care acum era o mare de moloz.
„Era ca în filme. Rude, militari, asistente medicale, sute de oameni cu găleţi şi cu lopeţi în mâini. Strângeam molozul în găleată şi dădeam din mână în mână până la militarii care încărcau în utilaje. Eram conştienţi că pentru a ajunge la patru eram nevoiţi să călcăm peste alte etaje, unde erau alţi decedaţi“, îşi mai aminteşte Efim Vladimirov.



Căutările au fost îngrozitoare. Pe lângă impactul emoţional incredibil, rudele disperate au stat zile întregi într-un nor de praf de moloz. Efim Vladimirov îşi aminteşte că erau asistente medicale care le dădeau măşti de tifon cu care îşi acopereau nasul şi gura. Dar oricât de greu ar fi fost, căutările nu se opreau.
Găsite sub maşina de cusut
După trei zile de căutări prin dărâmături, familia le-a găsit pe Tiţa şi mătuşa ei. „Noi aşa presupunem, că dormeau împreună în acelaşi pat. Când au simţit cutremurul, s-au ascuns sub maşina de cusut care era în cameră. Au crezut că sunt în siguranţă acolo. Dar nu a fost aşa...“.
Din cauza cutremurului s-au spart şi caloriferele cu apă fierbinte. Aşa că amândouă au fost găsite opărite. „Erau puţin arse, iar Tiţa avea un semn pe cap, că a murit lovită de masa de la maşina de cusut. Dar am recunoscut-o, nu era desfigurată“, mai povesteşte Vladimirov.
Coşciuge şi cruci pregătite. Surorile completează numele
Cadavrele recunoscute erau aşteptate în marginea maldărului de moloz de camioane încărcate cu cruci şi coşciuge. Trupurile neînsufleţite erau luate de rude, sau de voluntari şi puse în coşciugele pregătite de stat. Surorile medicale le aşezau aşa, pline de praf şi de moloz, în coşciug, după care completau datele pe cruce. „Ţin minte că după aceea cineva m-a întrebat dacă avem cu ce ajunge acasă şi dacă suntem din Bucureşti sau din provincie. Le-am spus că suntem din Tulcea şi ne-au dat un camion să transportăm cadavrul la Tulcea. Tiţa a plecat, iar eu am rămas să mai caut“, povesteşte Vladimirov.
Soţul Dumitrei Vladimirov îşi aminteşte fiecare clipă din acea săptămână ca şi când s-ar fi întâmplat ieri. Cu toate că sunt deja peste trei decenii de când s-a întâmplat tragedia, atunci când îşi aminteşte despre imaginea din centrul Bucureştiului nu îşi poate abţine lacrimile. Au trecut anii, iar acum Vladimirov şi-a unit singurătatea cu o fostă colegă de servici (a lui şi a Tiţei), pe care o cheamă tot Dumitra. Şi actuala soţie are numai cuvinte de laudă pentru femeia care a plecat la Bucureşti să-şi ajute fratele şi nu s-a mai întors. „Noi ne cunoşteam, eram colege. Era o femeie extraordinară, ajuta pe toată lumea, era săritoare. Tuturor ne era drag de ea. Noi o pomenim şi acum în fiecare an, chiar dacă tradiţia spune că numai şapte ani se fac pomeni. Dumnezeu s-o ierte!“, spune Dumitra Vladimirov (72 de ani).
Colegele ei telefoniste au suferit enorm la dispariţia Tiţei şi îşi amintesc şi acum, după 34 de ani, cu mare drag de cea care le-a fost alături zi de zi.

Ieşenii care „creează“ cutremure în laborator (VIDEO, GALERIE FOTO)

Gheorghe Mărmureanu: "România, la fel de vulnerabilă ca în 1977!"