FOTO Drumul inaugurat de Boc şi Udrea la Tulcea ar putea bloca fondurile europene!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În spatele panglicii, în ordine: Boc, Udrea, Tarhon
În spatele panglicii, în ordine: Boc, Udrea, Tarhon

O comisie europeană a verificat mai multe investiţii din ţară. La Tulcea, au găsit nereguli legate de drumul Tulcea – Dunavăţ, astfel că fondurile europene ar putea fi blocate. Iată cum explică preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, această situaţie.

Nereguli privind investiţiile cu fonduri Uniunii Europene s-au găsit în patru judeţe, printre care şi Tulcea. Aici este vorba despre drumul Tulcea – Dunavăţ, inaugurat în toamna anului trecut. La tăierea de panglică au participat premierul României, Emil Boc şi ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea.


Au venit cu elicopterul de la Bucureşti


Au dat declaraţii de presă




Aglomeraţie la inaugurare

Auditorii europeni nu au privit cu ochi buni întârzierea punerii în funcţiune a drumului. Lucrările au început în august 2009 şi ar fi trebuit să fie gata înainte de 1 mai 2010. Lucrarea a fost gata mult mai târziu (în septembrie 2010). Au apărut probleme tehnice (anumite modificări în proiect), iar condiţiile meteo au fost nefavorabile, explicau atunci autorităţile.

Pe drumul lui Boc deja faci poc
Drum curăţat de sânge înainte de sosirea lui Boc şi Udrea!

De asemenea, europenii nu au acceptat prea uşor faptul că s-au făcut modificări în proiect: înlocuirea rigolelor cu trotuare. Şefii Consiliului  susţin că au acţionat perfect legal. Preşedintele CJ Tulcea, Victor Tarhon, se apără cu acte care să explice fiecare pas pe care l-a făcut: „Ştiţi cum e, viii se acoperă cu hârtii şi morţii cu pământ. Eu am făcut fiecare pas cu aprobare în scris de la autoritatea de management din cadrul Ministerului Dezvoltării şi de la autorităţile din Brăila. Acum aşteptăm doar să vedem care va fi răspunsul comisiei“.
Drumul a fost făcut de firma Glacial Prod din Ilfov, firmă care a câştigat mai multe proiecte în Tulcea pe actualul mandat. Investiţia a costat peste 80 milioane de lei.

Emil Boc şi Elena Udrea sunt aşteptaţi astăzi la Tulcea

A venit cu elicopterul
Oficialii dau declaraţii de presă
Aglomeraţie la inaugurare
Aglomeraţie la inaugurare
Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite