Ucigaşul care a împuşcat un poliţist, condamnat la închisoare pe viaţă: "Judecătorii m-au distrus pe veci"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Breazu, de 20 ani, care în urmă cu un an a împuşcat mortal un poliţist, a aflat, luni seara, că o să îşi petreacă toată viaţa după gratii.  Judecătorii Curţii de Apel Timişoara i-au dat sentinţa la al doilea termen de judecată, iar tânărul consideră că magistraţii l-au nenorocit.

Puşcăriaşul care ne costă cât un Ferrari: 100.000 de euro pentru 20 de ani "la mititica"

Seară de coşmar pentru tânărul care a ucis un poliţist. El a aflat că trebuie să stea după gratii până moare. Gheorghe Breazu a fost şocat şi a declarat că o să facă recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. "Judecătorii m-au distrus pe veci. Nu merit aşa o pedeapă mare. A fost un accident. Nu am vrut să-l ucid. Sper ca la Curtea Supremă să îmi reducă pedeapsa", a declarat Gheorghe Breazu, aseară, după ce a aflat sentinţa judecătorilor.Tânărul ucigaş spera să obţină o reducere a pedepsei la Curtea de Apel Timişoara, după ce iniţial a luat 20 de ani de închisoare de la Tribunalul Timiş, unde procesul s-a judecat pe fond. Magistraţii însă au fost nemiloşi cu tânărul care s-a bătut cu un poliţist, i-a luat pistolul şi apoi l-a împuşcat mortal, în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2009, în Sânnicolau Mare, cel mai vestic oraş din ţară.

Ucigaşul cu BMW despre victima abandonată în drum: "Am văzut în oglinda retrovizoare că mişca şi că îl ajutau trecătorii"

Furt finalizat cu crimă
Tânărul arestat pentru uciderea poliţistului Tiberiu Sîrbu şi-a recunoscut crima în faţa judecătorilor. Gheorghe Breazu susţine că a încercat să se apere de atacul poliţistului. Agentul l-a urmărit în acea noapte pe Breazu şi pe ceilalţi patru tineri împreună cu care spărgea maşini, după ce au încercat să-i fure din automobil.

Studentul ucigaş de la Medicină la Curtea Supremă: „Sunt terorizat, hăituit şi stresat"

Luptă pe viaţă şi pe moarte

 „Cei cinci au fost urmăriţi de poliţistul care şi-a părăsit postul. Clientul meu şi încă un tânăr s-a ascuns într-un şanţ. Ei au fost găsiţi de poliţistul care a început să-i lovească cu bastonul", a spus Claudiu Ilcău, avocatul tânărului acuzat de crimă.

Soţia avocatului care susţine că a fost bătut de Băsescu nu l-a lăsat pe acesta să facă plângere penală împotriva preşedintelui

 Ucigaşul susţine că a încercat să-l oprească pe poliţist să-l mai lovească pe colegul său şi l-a luat în braţe pe omul legii. „L-a îmbrăţişat din faţă, ca să oprească ploaia de lovituri. Apoi au căzut amândoi în şanţ şi s-au încăierat. Au dus o luptă corp la corp. Clientul meu are urmele de baston pe tot corpul", a mai spus avocatul. Poliţistul a reuşit să scoată pistolul din toc, însă Breazu susţine că l-a prins pe agent de încheietură şi l-a împiedicat să-l împuşte.     

 Avocatul a mai spus că lupta s-a dat pe viaţă şi pe moarte între hoţ şi poliţist, însă omul legii a pierdut meciul. „A fost care pe care. Poliţistul urla: «Vă omor. Vă omor pe toţi». Breazu a luptat pentru viaţa lui. A crezut că poliţistul a fost împuşcat în cap. Când a văzut că poliţistul nu mai ripostează a luat arma şi a aruncat-o după 150 de metri",  a mai precizat avocatul Claudiu Ilcău, care spune că ucigaşul nu s-a predat poliţiei de frică.

EXCLUSIV Vânzătorul Furadanului ucigaş pentru Mădălina Manole e timişorean şi trăieşte o dramă

S-a ascuns într-un lan de porumb

 Tiberiu Sîrbu a fost împuşcat cu un singur glonţ, care s-a oprit în splină. Poliţistul a ales să fugă după hoţi cu maşina, în loc să meargă la spital sau să ceară prin staţie sau telefon ajutorul colegilor. Criminalul a fugit cu bicicleta şi s-a ascuns într-un lan de porumb, în timp ce poliţistul de frontieră şi-a dat duhul după ce l-a fugărit cu maşina câţiva kilometri.

„M-au împuşcat hoţii şi mi-au furat pistolul", au fost ultimele sale cuvinte pe care le-a spus familiei în poarta căreia a bătut să ceară ajutor. „E clar că a fost o încăierare. Dacă clientul meu trăgea cu pistolul, în poliţist erau mai multe gloanţe. Şi reciproca e valabilă. Totul a fost un accident nefericit, iar clientul meu nu poate fi acuzat de omor deosebit de grav", a mai spus avocatul Claudiu Ilcău.

Ultimul criminal din lotul Odobescu a povestit cum a scăpat 15 ani de poliţie

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite