EXCLUSIV Iubita secretă a lui Adrian Păunescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Livia Ianculovici a citit poeziile pe care Păunescu i le-a dedicat tinerei din Lugoj
Livia Ianculovici a citit poeziile pe care Păunescu i le-a dedicat tinerei din Lugoj

După moartea poetului, în Lugoj circulă o poveste de dragoste între scriitor şi o fostă profesoară de franceză. Livia Ianculovici, acum în vârstă de aproape 70 de ani, şi-a adus aminte de o întâmplare de la sfârşitul anilor ’70.

Eroina poveştii se numeşte Elena Grecescu, care a venit la Lugoj la sfârşitul anilor ’70, ca profesoară de limbă franceză. Tânăra originară din localitatea Recaş şi-a luat un apartament în chirie şi s-a angajat la Şcoala Generală nr. 5. Avea să profeseze doar un singur an, pentru că destinul crud a făcut să se îmbolnăvească grav, lucru care a condus-o spre Adrian Păunescu, liderul spiritual al Cenaclului Flacăra.

Fostă profesoară de limbă română şi rusă, Livia Ianculovici, acum în vârstă de aproape 70 de ani, este una din puţinele persoane care pot depune mărturie despre ea. „Era o relaţie de părintre-profesor, pentru că ea preda şi fiicei mele. Era extraordinar de frumoasă. Parcă o văd şi acum în faţa ochilor. Avea ochi frumoşi şi un păr lung, ondulat. Era înaltă, subţirică, plăcută. Parcă avea o faţă de păpuşă de porţelan”, îşi aminteşte Livia Ianculovici.

Omagiu pentru Adrian Păunescu în toate oficiile poştale din Timiş: timp de o lună vor fi difuzate cântece de la Cenaclul Flacăra

Elena Grecescu a aflat cu stupoare că s-a îmbolnăvit de o boală cruntă, cancer la sâni. Auzind că în oraş va sosi Cenaclului Flacăra şi-au pus în cap să ceară ajutor de la Adrian Păunescu. Era la modă ca poetul să primească sute de mesaje. Elena Grecescu a fost remarcată imediat pe poet. Acesta i-ar fi spus că este foarte frumoasă, în timp ce ea i-a transmis că este foarte bolnavă.

A plecat cu Păunescu

„A venit la mine şi mi-a spus că a avut curajul să meargă la Păunescu, care i-a spus «acum îţi faci bagajele şi vii cu noi la Bucureşti ». Ea a plecat în timpul spectacolului, a împachetat şi seara a plecat cu trupa”, a povestit Livia Ianculovici.

De atunci, Elena Grecescu nu s-a mai întors niciodată în Lugoj. Adrian Păunescu i-a găsit o casă în Capitală, a dus-o la cei mai buni medici şi, a urmat inevitabilul, s-a îndrăgostit de ea. Una din poeziile scrise de Păunescu pentru ea se numeşte „Rugă pentru Elena”. Din păcate, Elena Grecescu a murit în 1983.

„S-a văzut după poezia pe care o scria pentru ea cât de mult o iubea. Nu a ascuns pasiunea pentru ea. După ce a murit, peste tot pe unde mergea cu cenaclul amintea de ea. A mărturisit că a iubit-o foarte mult şi că a fost neputincios în faţa bolii”, a mai spus Livia Ianculovici.

AUDIO Ultima emisiune în direct a lui Adrian Păunescu a fost difuzată de Radio Reșița

CITEŞTE MÂINE DETALII PE ADEVARUL.RO DESPRE IUBIREA SECRETĂ A LUI PĂUNESCU

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite