TOP 500 FORBES: Cei mai bogaţi miliardari din Vestul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu averi uriaşe, 13 oameni de afaceri din regiunea de Vest au reuşit să ocupe locuri de top în ediţia 2010 a catalogului „Forbes 500 miliardari". Oamenii de afaceri din Vest au business-uri începute în urmă cu zeci de ani şi strategii foarte bine gândite, care îi ajută şă-şi ţină imperiile în picioare şi pe timp de criză. 

Frații Ioan și Viorel Micula, miliardarii bihoreni din topul datornicilor la bugetul de stat

Miliardarii Iaşiului

Gabriel Comănescu, cel mai bogat constănțean

Timiş
Cristeştii domină de pe locul 7

Timişorenii Marius şi Emil Cristescu ocupă locul 7 în Topul „Forbes 500 miliardari". Cei doi deţin afaceri în domeniul industriei, în turism, imobiliare, cnstrucţii şi comerţ. Averea lor se ridică la aproximativ 550 de milioane de euro. Una dintre afacerile din portofoliul fraţilor miliardari este Bega Reparaţii Vagoane, afacere care a fost lovită de criză şi a fost la un pas de desfiinţare.

Un contract cu o firmă din Ungaria pentru reparaţia vagoanelor a fost salvarea. Industriaşii şi-au concentrat atenţia, anul acesta,  asupra hotelului Timişoara. Marius şi Emil Cristescu au investit, în ultimul an, 4, 5 milioane de euro pentru a reclasifica hotelul la cinci stele. La finalizarea lucrărilor hotelul Timişoara va avea cel mai mare SPA şi cea mai mare sală de conferinţe din oraş. Un alt business care a mers bine este platforma industrială Faur, de la marginea Bucureştiului. Fraţii Cristescu deţin aproape 70 de hectare din cele 90 aferente parcului industrial.   

Locul 57 în Topul „Forbes 500 miliardari" este ocupat de un alt bănăţean.

Josef Goschy
are 79 de ani şi o avere de aproape 90 de milioane de euro. Timişoreanul deţine grupul Unita Turism şi este cel mai mare proprietar de hoteluri din ţară.La începutul anilor '70,  Josef Goschy a vândut asigurări pentru Administraţia Asigurărilor de Stat după care a plecat în Germania unde a devenit broker de asigurări. La 60 de ani timişoreanul a înfiinţat Unita Asigurări, prima companie privată de profil din România. La vremea respectivă Goschy deţinea 8 la sută din ASIROM, acţiuni pe care le-a vândut şi, cu banii câştigaţi, şi-a cumpărat primul hotel, la Orşova. Acum, miliardarul deţine hoteluri emblemă în diferite oraşe din ţară mai puţin în zonele care i-au marcat evoluţia în afaceri: Timişoara şi Bucureşti. 

image

"Regele asfaltului" din Banat este pe locul 91

„Regele asfaltului" din Banat, aşa cum este cunoscut George Cornu (foto sus), ocupă poziţia 91 în Top „Forbes 500 miliardari". Omul de afaceri timişorean are o avere de 55 de milioane de euro, bani câştigaţi din infrastructură şi instalaţii. Imperiul timişoreanului miliardar, preşedinte al Camerei de Comerţ Timişoara, a fost construit în jurul a două firme Izometal, înfiinţată în 1994 şi Confort, în 2002.

Gheorghe Caruz este cel mai bogat brăilean, cu o avere estimată la 100 de milioane de euro

Caraş-Severin
Bănăţeanul "Nelu" Popa: 10 milioane de euro

Ioan Popa (foto jos) este reşiţeanul de 10 milioane de euro.  În „Forbes 500 miliardari" ocupă locul 439, loc pe care l-a câştigat de pe urma afacerilor pe care le deţine în imobiliare şi comerţ. Miliardarul din Caraş-Severin este directorul general şi fostul acţionar principal al Pangram Reşiţa, firmă ce deţine în portofoliu marca de paste făinoase Monte Banato.

image

În urmă cu trei ani, afaceristul a cedat 60 la sută din acţiunile de la Pangram unei firme din Italia. Tranzacţia a fost estimată la zece milioane de euro. Miliardarul a intrat apoi în imobiliare, fiind proprietarul proiectului Reşiţa First.

Hunedoara
Doi miliardari în TOP 500 FORBES

Gheorghe Grec (foto jos), de 61 de ani, este miliardarul din Hunedoara care a făcut o avere de aproape 28 de milioane de euro din turism. Afaceristul ocupă locul 198 în Top „Forbes 500 miliardari". Omul de afaceri şi-a făcut un nume în industria berii şi apoi s-a reorientat spre domeniul hotelier.

A făcut pasul odată cu vânzarea Bere Mureş către Heineken pentru o sumă-record de 180 milioane de euro, pe care a împărţit-o împreună cu mai mulţi asociaţi. A achiziţionat hotelul Germisara din Geoagiu-Băi, judeţul Hunedoara, cotat la patru stele, în care îşi pusese mari speranţe, dar criza l-a făcut să reanalizeze strategia pe care o adoptase până atunci. Astfel, fostul berar a ajustat preţurile practicate la hotelul său cu -20 la sută şi a reuşit să-şi repună afacerea pe picioare.

image

Alin Popa, are doar 39 de ani şi este CEO şi fondatorul Edy Group, unul dintre principalii jucători de pe piaţa de transporturi rutiere din România. Afaceristul cu o avere de aproape 19 milioane de euro ocupă locul 266 în Top "Forbes 500 miliardari". La începutul anilor '90, când a intrat în afaceri, a făcut primele curse cu ajutorul câtorva camioane second-hand. La câţiva ani distanţă, compania sa intra pe segmentul transporturilor internaţionale. Pe lista clienţilor companiei se numară firme renumite, precum Coca-Cola, Volvo, Draxlmaier sau Ursus.

Arad
Familia Blidar e cea mai bogată

Valer Blidar (foto jos), de 65 de ani, proprietarul Astra Vagoane Călători din Arad este pe locul 39 în  Top "Forbes 500 miliardari", cu o avere estimată la aproximativ 150 de milioane de euro. În ultimii doi ani, omul de afaceri a încheiat contracte de peste 400 de milioane de euro cu CFR Călători pentru furnizarea de vagoane de călători. Compania livrează, totodată, componente de vagoane către căile ferate din Egipt, Franţa, Iran, dar şi alte ţări europene şi nu numai.



Blidar a dezvoltat, în timp, un grup de companii cu afaceri care se apropie de 100 de milioane de euro. Principala firmă din portofoliul afaceristului, Astra Vagoane Călători a rulat în 2009 afaceri de 51,5 milioane de euro şi a înregistrat un profit net de 22,8 milioane de euro. Blidar mai deţine pe lângă Astra Vagoane Călători, principalul furnizor pentru Căile Ferate Române, şi firmele Astra Vest, Sirv Titu, fabrica Marmura Bucureşti şi Tristar Bucureşti.

image

Familia Bercea ocupă locul 50 în „Forbes 500 miliardari" cu o avere de 100 de milioane de euro, bani câştigaţi din imobiliare.

Afaceriştii controlează grupul de firme Codela, ce include companii importante din Arad (UTA Arad, Imotrust Arad, Bermo Grup, Ared Arad, Laicom Invest) şi al căror portofoliu imobiliar depăşeşte 100 milioane de euro.

image

Raul Bălănescu a pus bazele grupului de firme Agrirom Arad imediat după Revoluţie. Afaceristul, de 64 de ani, fost inginer la intreprinderea de transport în comun din Arad, a început business-ul actual cu import de făină din Ungaria. În prezent, grupul condus de Bălănescu are afaceri de peste 61,6 milioane de euro şi include nu mai puţin de şapte firme, din care doar patru duc greul în cifra de afaceri. Averea de peste 25 de milioane de euro a fost acumulată în timp de pe urma afacerilor în domenii ca producţie, distribuţie şi comerţul produselor agroalimentare. Arădeanul ocupă locul 203 în Top „Forbes 500 miliardari".


Bihor
Fraţii Micula şi Zoltan Teszari, umăr la umăr

Gemenii Ioan
și Viorel Micula, proprietarii grupului de firme European Drinks&Foods, se află pe poziţia 13 în „Forbes 500 miliardari", cu o avere de 350 de milioane de euro din producţie, comerţ, imobiliare şi media. Criza a fost nemiloasă cu cei doi şi, chiar dacă nu recunosc, afacerile grupului condus de Micula merg tot mai prost.

image

Zoltan Teszari, de 40 de ani, o persoană care se păstrează departe de ochii lumii, controlează compania RCS&RDS. Averea lui de peste 340 de milioane de euro îl plasează pe locul 14 în „Forbes 500 miliardari". Compania îi merge foarte bine, afacerile crescând de la an la an. În 2009, RCS&RDS a atins un rulaj de 400 de milioane de euro, în creştere faţă de 2008. cu toate acestea, şi datoriile companiei sunt uriaşe ajungând, în 2009 la 565 de milioane de euro, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

image

Alexandru Mudura, de 71 de ani, are o avere de 60 de milioane de euro şi este pe locul 83 în Top „Forbes 500 miliardari". Printre afacerile şi proprietăţile bihoreanului se numără centrul comercial Lotus din Oradea şi câteva fabrici de producţie de capsule pentru ouă Kinder în România şi Ungaria. Miliardarul şi-a ridicat afacerile pe ceapă cumpărată din Ungaria şi vândută în Germania, acolo unde a ajuns în anii '80. Afacerea a eşuat, dar au urmat altele, mai prolifice. A înfiinţat compania Ramexa, care avea să fie distribuitor al produselor Tic Tac şi Kinder.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite