FOTO+VIDEO Ungaria riscă să se transforme într-o mlaştină din cauza unei noi Apocalipse roşii. Românii sunt calmi UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezastrul chimic din Ungaria
Dezastrul chimic din Ungaria

Barajul cu mâl toxic din vestul Ungariei stă să se rupă, iar oamenii sunt evacuaţi de autorităţi. Specialiştii spun că Ungaria se îndreaptă cu paşi repezi spre cel mai mare dezastrul din toate timpurile, iar autorităţile recunosc pericolul imens. Specialişti ai Uniunii Europene vor ajunge mâine în Ungaria pentru a acorda sprijin şi expertiză.

UPDATE

În această seară, valul toxic din Ungaria va ajunge pe teritoriul ţării noastre, nu înainte de a trece prin Serbia. Ministrul Mediului şi Amenajării Teritoriului din Serbia, Oliver Dulic, afirmă că nu există nici un motiv de panică. „Principalele valuri de noroi alcalin vor ajunge astăzi în Serbia, dar este puţin probabil să pună în pericol mediul. Dacă autorităţile vor considera necesar, vor închide vanele reţelelor de alimentare din Dunăre şi vor exista rezerve de apă", a explicat Dulic. Ministrul a atras totuşi atenţia cetăţenilor ca eventualele animale moarte să nu fie folosite pentru consumul uman sau al animalelor.

MAI MULTE DETALII AICI

De 48 de ore, sinistraţii din Kolontar şi Devecser, cele două aşezări care au cunoscut forţa brutală a apei acide care s-a revărsat din bazinul cu reziduri ale unei fabrici de aluminiu nu mai au somn. 800 de oameni din Kolontar au fost urcaţi în autocare şi remorcile unor tractoare şi duşi în Ajka, cel mai apropiat oraş, pentru că bazinul cu apa acidă riscă să cedeze.




Specialiştii continuă să găsească tot mai multe fisuri, şi până şi Viktor Orban, primul-ministru al Ungariei recunoaşte: jumătate din ţară riscă să se transforme într-o mlaştină acidă care ucide tot ce întâlneşte în cale. Panica s-a instaurat şi în comunele neafectate după ce autorităţile i-au anunţat şi pe locuitorii din Devecser că în orice secundă pot să fie evacuaţi.

Şi strugurii au fost acoperiţi de substanţa toxică



„Probabilitatea ca digul să cedeze este mare. Nu putem aştepta acest lucru. Militarii deja lucrează la un nou baraj, însă e nevoie de timp", a spus şeful executivului. La viitura de marţi după-amiază, doar şase la sută din conţinutul bazinului a ajuns în comunele Kolontar şi Devecser, însă a fost suficient ca şapte persoane să moară, 400 de case să fie distruse, sute de animale să moară şi 150 de unguri să aibă arsuri pe jumătate din corp. Specialiştii maghiari spun că în cazul în care digul o să cedeze, o cantitate de trei-patru ori mai mare va fi eliberată, iar aşezările din aval nu au nicio şansă să reziste în faţa viiturii. Acest lucru ar fi periculos şi pentru Dunăre, apa acidă putând ucide în totalitate fauna şi vegetaţia.

Efectele catastrofei din Ungaria Câinele Bruno a supravieţuit, stăpânii lui nu  Foto: Remus Runcan

Au nevoie de bani de la europeni
În cursul zilei de astăzi, în zona calamitată din Ungaria vor sosi mai mulţi specialişti ai Uniunii Europene care vor stabili valoarea pagubelor, astfel încât să poată fi eliberate mai multe tranşe de bani din fondurile comunităţi. Fiecare tranşă va valora câteva milioane de euro. Ungurii au stabilit că daunele financiare se ridică la suma de 36-40 de milioane de euro.

Ungaria: Imagini cu dezastrul chimic din reportajele televiziunilor de stiri

Românii stau calmi
"Nu ştiu de această posibilitate, a unei poluări mult mai severe a Dunării. Dacă există totuşi acest risc, sunt convins că ungurii vor lua toate măsurile de siguranţă, aşa cum au anunţat de altfel, că vor ridica diguri şi vor muta populaţiad din zonele afectate. Ţinând cont că, până la Baziaş Dunărea curge pe o distanţă de 720 de kilometri, nu pot fi decât efecte limitate. Diluţia e foarte mare şi nu vor exista probleme", a declarant Dorin Gavril, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Reşiţa.



VIDEO - AICI puteţi vedea imagini filmate

Catastrofă ecologică în Ungaria
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite