Stiri din Timisoara

Dana a fost mai puternică decât boala

4 ianuarie 2010, 08:44 |  Autor: Daniel Dancea | 

Cuvinte cheie: timis, timisoara, dana dobromir, cancer limfatic, tratament,

Dana Dobromir este acum internată într-un spital din Germania

Dana Dobromir este acum internată într-un spital din Germania

 

Tânăra a fost diagnosticată cu cancer limfatic, după ce nouă luni a umblat prin mai multe spitale din Banat şi a fost tratată pentru altceva. Nici măcar după ce a aflat ce boală are nu a fost băgată în seamă. Cu toate acestea a continuat lupta şi chiar i-a iertat pe medicii din România.

Citiţi şi:

A rămas fără ambele mâini la 11 ani, dar are totul: soţie, copii şi casă
Andrei, toboşarul orb care studiază Dreptul

„Adevărul de Seară” Timişoara lansează, de astăzi, o campanie prin intermediul căreia vom face cunoscute poveşti de succes ale celor care nu aveau, la prima vedere, şanse la o viaţă fericită. Prima este cea a Danei Dobormir, care a inspirat campania „Caractere tari”. Bănăţeanca a fost o fată plină de viaţă, până în urmă cu un an, când a început drama vieţii ei.
Totul a debutat cu o durere la şoldul stâng. De aici au urmat drumuri şi drumuri la spitale publice şi clinici private din Timişoara şi Reşiţa. Peste tot a primit diagnostice de reumatism, discopatie lombară sau chiar probleme psihice care o fac să aibă suferinţe închipuite.

Tratament scump în Germania
Când durerile au devenit insuportabile, cu mari insistenţe, tânăra a primit o trimitere la RMN, pe care l-a făcut la o clinică privată. Rezultatul l-a primit în braţe la recepţie, iar diagnosticul îi spunea că suferă de diseminare vertebrală a unei forme de limfon. Diagnosticul nu i-a spus nimic până când a ajuns acasă şi a căutat pe Google. Traducerea termenilor medicali a picat ca un trăsnet: CANCER.
„Eram singură. Am început să urlu. Ştiu că este un termen urât, dar aşa a fost. Nu ştiam cum să-i anunţ pe părinţii mei pentru că ştiam cât le este de greu, fiindcă sunt totul pentru ei. Din acel moment nu mi-am mai permis niciun moment de slăbiciune”, a mărturisit Dana.
Tânăra s-a zbătut şi a reuşit să ajungă să se trataze într-un spital din Germania, dar tratamentul este scump, având nevoie de aproximativ 50.000 de euro.

I-a iertat pe medicii incompetenţi
În ciuda dramei pe care a suferit-o în România, Dana nu are nimic să le reproşeze medicilor care au condamnat-o să moară. „Eu nu am nimic cu medicii. Sunt mulţumită că Dumnezeu m-a ajutat să trec prin toate acestea şi boala dă înapoi. Ştiu că medicii au avut cele mai bune intenţii”, a spus Dana.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Şeful criminaliştilor a învins leucemia, mizând pe vindecarea prin muncă

    Timp de un an, poliţistul timişorean a venit la serviciu ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ...

    Laurenţiu Niculescu caută „emoţiile perfecte“ la Eurovision

    Lulu, cum îl alintă prietenii, este „produsul“ Şcolii Vedetelor şi a ajuns anul acesta în final ...

    LECŢIE DE VIAŢĂ Trăieşte fără mâini şi fără picioare într-o casă părăsită din pădure

    Un bărbat din judeţul Caraş-Severin trăieşte în condiţii greu de imaginat pentru un om normal. ...

    A rămas fără ambele mâini la 11 ani, dar are totul: soţie, copii şi casă

    Sergiu Nichescu a rămas fără ambele mâini la 11 ani, în timp ce se juca de-a v-aţi ascunselea. ...

    SECRET TERIBIL Ce a aflat, după 23 de ani, o tânără despre mama ei

    Carlina White, o tânără în vârstă de 23 de ani din SUA, a aflat un amănunt groaznic legat de ma ...

    Iuliana Tudor despre presupusul diagnostic de leucemie: „ Am într-adevăr probleme de sănătate dar ele nu sunt nici pe departe atât de grave“

    Realizatoarea TV a transmis pe adresa de mail a redacţiei, un răspuns la materialul apărut în r ...

    Zidarul fără picioare şi o mână cântă la nai şi compune poezii

    Costel Pîrnău are mari planuri. Vrea să se perfecţioneze în cântatul la nai, să lanseze o carte ...

    O nouă şansă la viaţă poate veni de la un necunoscut

    Pentru unii, un transplant reprezintă şansa la o viaţă normală. Pentru alţii, face diferenţa di ...

    Leucemia cronică, tratabilă, dar scumpă

    Aproximativ 1.000 de români sunt diagnosticaţi cu leucemie granulocitară cronică, cea mai frecv ...

    A descoperit că soțul ei mai era căsătorit încă o dată de pe Facebook

    Facebook a devenit un instrument de a descoperi partenerii adulteri. Un bărbat din Statele Unit ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole