GALERIE FOTO Cum arată noul sediu SMURD Târgu-Mureș

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o lungă așteptare și mai multe amânări, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din Târgu-Mureș are un nou sediu, paramedicii luându-și adio de la fosta baracă în care își desfășurau activitatera.

Noul sediu, aflat în spatele Spitalului Județean Mureș, se întinde pe o suprafață de 2500 de metri pătrați, oferind de cinci ori mai mult spațiu decât precedentul. Capacitatea a fost mărită de la 12 la 28 de locuri, dintre care opt sunt pentru primirea de urgențe. Sediul este atent monitorizat, iar în plus, oferă posibilitatea medicilor de a ține constant legătura cu cei din alte spitale. Azi a fost, dealtfel, prima legătură între Centrul de Telemedicină Târgu-Mureș și Centrul de Telemedicină Iași.

Click pe poze pentru o GALERIE FOTO cu noul sediu SMURD Târgu-Mureș



Investiția totală în noul sediu a fost de cinci milioane de lei, fiind finanțată cu un credit obținut la Banca Mondială și cu ajutorul unor fonduri de la Ministerul Sănătății.

image

Premieră în lumea medicală! Iaşiul, printre cele trei centre din ţară care poate oferi consultaţii la distanţă FOTO

Noua unitate de primiri urgențe trebuia să fie inaugurată încă de anul trecut, dar din pricina unor probleme de ordin financiar, acest lucru nu a fost posibil.

GALERIE FOTO Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Vasile Cepoi și Raed Arafat au inaugurat noul sediu SMURD Târgu-Mureș

La finalul ceremoniei de inaugurare, în cadrul căreia mai multe personalități politice au lăudat investițiile realizate, sediul cel nou a fost sfințit de un sobor de preoți, după care a fost luat efectiv în primire de medicii mureșeni.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite