UPDATE: Spintecătorul din Cucuteni a fost internat sub pază de gradul zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costin Neacşu
Costin Neacşu

Costin Neacşu, tânărul de 22 de ani care şi-a decapitat tatăl cu un topor pentru că ar fi văzut în el un demon, a fost internat la Spitalul din Pucioasa. Aici el este păzit 24 de ore pe zi şi aşteaptă să fie expertizat. Spitalul Orăşenesc din Pucioasa este singurul loc din Dâmboviţa care poate “găzdui” astfel de persoane.

Citeşte şi:

UPDATE: Spintecătorul de la Cucuteni: “Regret că mi-am omorât tatăl. Îmi făcea de mâncare şi avea grijă de mine”


Un tânăr de 22 de ani şi-a decapitat tatăl. A văzut în el pe dracul!


“Tânărul este internat în spitalul nostrul, sub pază medicală strictă, într-un salon special amenajat, cu gratii. Avem zece astfel de saloane pregătite pentru perioade mai îndelungate de timp, pentru că astfel de pacienţi nu vin pentru câteva zile. Costin Neacşu va sta la noi până la definitivarea anchetei în cazul său, a declarat pentru “Adevărul de Seară”, dr. Cecilia Ionescu, directoarea Spitalului din Pucioasa.

Cel mai probabil, în zilele următoare, el va fi supus unei expertize psihiatrice care va dovedi dacă a avut discernământ în momentul în care a comis oribila crimă.  Expertiza va fi făcută de specialiştii de la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa.

Ultimele informaţii venite din rândul anchetatorilor spun că atât el cât şi cel căruia i-a dat viaţă, luau medicamente antidepresive.

Firul poveştii...

“Am zis că este dracul, d-asta l-am omorât”. Asta le-a declarat poliţiştilor un tânăr de 22 de ani, din localitatea dâmboviţeană Cucuteni, la scurt timp după ce şi-a decapitat tatăl cu un topor. După ce a comis fapta, el a mers la spitalul din Târgovişte, unde le-a povestit medicilor tot ce a făcut.



Costin Neacşu, în vârstă de 22 de ani a uimit tot satul cu fapta sa. Toată lumea îl ştia un băiat liniştit. Nu a creat niciodată probleme şi nimeni nu a auzit să se mai fi certat cu tatăl său vreodată. Toţi îl ştiu însă cu probleme psihice. Noaptea trecută, un moment de nebunie l-a cuprins, după ce a văzut în tatăl său întruchiparea demonului.

Vasile Neacşu, în vârstă de 51 de ani, locuia împreună cu fiul său, mama fiind plecată la muncă, în Italia. Ultimele informaţii venite din rândul anchetatorilor spun că atât el cât şi cel căruia i-a dat viaţă, luau medicamente antidepresive.

Tânărul îşi dă seama că şi-a omorât tatăl şi regretă. “Sunt la poliţie pentru că l-am omorât pe tata. Recunosc. Nu are rost să spun mai multe, faptul este consumat. Important este că l-am omorât. Regret ce am făcut. Asta e. Avea grijă de mine, îmi făcea de mâncare. Nu mai vreau să vorbesc despre asta”, a declarat acesta.
Poliţiştii criminalişti şi procurorii încearcă acum să stabilească împrejurările în care a avut loc această oribilă crimă.



Acestia au gasit capul victimei la un metru şi jumătate distanţă de corp. Deocamdată, arma crimei nu a fost găsită. “Cel mai probabil, după felul în care arată lucrurile este un bolnav mintal. Nu ştim dacă este luat în evidenţele medicale sau are chiar o măsură de siguranţă. Vom stabili după ce verificăm internările la Pucioasa. La prima vedere, pare să fie vorba de o schizofrenie, o lipsă de discernământ. Dacă se va stabili că este bolnav, va fi internat în vederea expertizării. Cadavrul a fost găsit în mijlocul curţii, decapitat iar arma crimei nu a fost găsită”, a declarat Ion Canache, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Poliţiştii au găsit capul victimei, la un metru şi jumătate distanţă de corp
Poliţiştii au găsit capul victimei, la un metru şi jumătate distanţă de corp
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite