Stiri din Suceava

Şosea ca-n palmă între Iaşi şi Suceava

9 noiembrie 2011, 06:29 |  Autor: Gabriela Toma | 

Cuvinte cheie: iasi, Adevarul, drum, Suceava, Neamt, finalizare, santier, investitie, ,

Drumul judeţean Iaşi-Suceava-Neamţ a fost modernizat

iasi

Drumul judeţean Iaşi-Suceava-Neamţ a fost modernizat

 

Şoferii care vor traversa localităţile ieşene Mirceşti, Hălăuceşti, Mogoşeşti-Siret, Stolniceni-Prăjescu şi Valea Seacă pot circula de astăzi în condiţii moderne, fără să-şi distrugă maşinile în gropile din drumuri. 

Gropile bagă lunar maşinile în service

Muncitorii de la firma Pa&Co International au finalizat lucrările de asfaltare a drumului, începute în 2009. Şoseaua de interes regional, DJ 208, cu o lungime de 41,52 de kilometri care face legătura între Iaşi şi judeţele Suceava şi Neamţ a fost modernizată cu fonduri europene, de peste 43,17 milioane de lei.

Plombe şi gropi în loc de asfalt nou pe drumul Iaşi-Vaslui

În cadrul investiţiei au mai fost modernizate opt poduri de beton, 354 de podeţe, 2.000 de metri de trotuar, 180 de drumuri de acces şi au fost plantaţi 4.000 de puieţi. „Obiectivele proiectului au fost reabilitarea drumului de interes regional, creşterea traficului de tranzit pe DJ 208. Vrem să creem şi o alternativă la transportul rutier de pe drumurile naţionale 28 şi 2", a spus Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi.

Iaşiul, rupt de Vaslui şi Botoşani

Celelalte două drumuri modernizate de şefii judeţului Iaşi sunt departe de finalizare. Şoselele Iaşi-Ciurea-Grajduri-Scânteia-Vaslui, dar şi Iaşi-Vlădeni-Botoşani încă sunt în şantier, după ce constructorii au renunţat la lucrări. În primul caz, investiţia începută în 2009 este blocată în licitaţii şi contestaţii din partea firmelor, iar în cel de-al doilea, firma Euroconstruct Group a intrat în insolvenţă.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Minuni din bani europeni. Vezi cum arată clinica de Maxilo-Faciale după o investiţie de trei milioane de lei!

    Ambulatorul de specialitate al Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din cadrul Spitalului M ...

    Preşedintele Traian Băsescu dă undă verde exporturilor de gaze

    Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea şi respingerea unei legi votate ...

    Lucrare publică din România, premiată de UE

    Reabilitarea căii ferate Câmpina-Predeal, din fonduri europene, a câştigat competiţia celor mai ...

    CFR închiriază 13 noi linii ferate

    Astăzi, la Bursa Română de Mărfuri, administratorul reţelei feroviare va scoate la închiriere t ...

    Golănie până la capăt

    Răul a fost făcut! Necinstita lege a votului majoritar („uninominalul pur“) a trecut ieri prin ...

    Case de la 2.500 de euro la Târgul Imobiliar tIMOn

    În perioada 19-22 aprilie va avea loc Târgul Imobiliar Naţional(tIMOn) în Piaţa Constituţiei, u ...

    Ponturi pentru părinţii ieşeni. Cât te costă să afli secretele unei relaţii bune cu propriul copil

    Trei conferinţe susţine de maica Siluana Vlad, psihoterapeutul Diana Teodorescu şi profesorul S ...

    Mircea Albulescu, actor: „Singurătatea este un lucru îngrozitor“

    Mircea Albulescu a împlinit marţi vârsta  de 77 de ani. Maestrul se consideră un om iubit, ...

    Cum va pune Anghel în mişcare bursa românească

     Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, numit luni la conducerea Bursei de Valori Bucureşt ...

    Băsescu l-a făcut Cavaler pe Vanghelie

    PSD şi UNPR sunt partidele care au cei mai mulţi primari decoraţi de şeful statului, în timp c ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole