VIDEO - Consilierii au votat cu brio măririle de salarii în Primăria lui Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordările de suplimente salariale se vor da începând cu luna viitoare pentru aproape 150 de angajaţi. Consilierii din partidul primarului Iohannis au votat fără să clintească proiectul al cărui iniţiator a fost chiar edilul oraşului.

CITIŢI ŞI:

În plină criză Primăria lui Iohannis măreşte salariile la 150 de angajaţi, în Sibiu

O tânără din Sibiu a fost ucisă de iubit cu 25 de lovituri de cuţit (FOTOGALERIE)

Bucăţi din corpul unui bărbat au fost descoperite pe Valea Cisnădiei

Cel mai aşpteptat punct de pe ordinea de zi de la şedinţa ordinară de Consiliu Local al municipiului Sibiu, de ieri după amiază a trecut practic fără emoţii prin maşina de vot a administraţiei locale. Cei aproape 150 de angajaţi din primărie vor beneficia oficial, la fel ca şi cei din administraţiile locale publice, din Cluj Napoca, Oradea, Timişoara, Mediaş sau Zalău, de acordarea de suplimente salariale.
Înainte de a se trece la vot, consilirul Luca Ioan Ovidiu, s-a ridicat în picioare şi a încercat să îi determine pe colegi, ca acest proiect să fie retras deocamdată de pe ordinea de zi. „Nu cred că este potrivit să aprobăm acest proiect. Nu sunt împotriva acordărilor de suplimente salariale, dar cred că este mai bine ca măcar pentru o perioadă să nu fie acordate în aceste vremuri tulburi şi în consecinţă vă rog să votaţi împotriva aprobării acestui proiect. Este o provocare ca să spun aşa pentru ceilalţi sibieni din sistemul bugetar. Nu este corect faţă de ei” a spus acesta.
VIDEO – Zeci de mii de sibieni la concertul Holograf de la startul Festivalului Internaţional de Teatru (GALERIE FOTO)
Vot fără emoţii
Imediat după luarea de cuvânt a consilierului Luca Ovidiu, s-au ridicat trei voci care au fost pentru aprobarea proiectului. „Nu văd de ce să nu aprobăm acest proiect, dacă există bani la primărie pentru aceste suplimente” a punctat Eugen Mitea, secondat imediat de Ioan Sârbu. Imediat s-a trecut la vot, doar doi consilieri opunându-se aprobării proiectului. Municipalitatea se apără şi spune că nu s-a făcut nimic în afara legii. Ba mai mult administraţia locală spune că este posibil ca suplimentele să nu se dea în fiecare lună. „Aceste suplimente se vor da în funcţie de disponibilităţile băneşti ale primăriei. Ele nu sunt un drept salarial şi vor apărea pe fluturaş într-o rubrică aparte” a explicat şi Mirela Gligore, de la Biroul de Presă al Primăriei Sibiu. „Nu este nimic ilegal în această decizie. Nu sunt sporuri sunt suplimente salariale. Ele sunt prevazute de legea 330 articolul 11. Se va lua diferenta între nivelul local şi cel central. Aceea va fi acordată" ” a spus şi Călin Bondulescu, lider al sindicatului liber al salariaţilor din Primăria Sibiu.
Constructor obligat să refacă o investiţie de 19 milioane de euro pentru că a greşit asflatul pe drumul Sibiu - Braşov
Majorări între 4 şi 1400 de lei
Majorarea cea mai mică este de 4 lei, cum este în ceea ce priveşte suplimentele pentru referenţii asistenţi şi ajunge la 1345 de lei de care beneficiază secretarul primăriei, Dorin Nistor. Directorii de servicii primesc 641 de lei în plus la salariu, iar şefii de birou vor avea chenzină mai mare cu 534 de lei. Şi salariul arhitectului şef creşte cu 670 de lei.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite