VIDEO - Angajaţii de la spitalul de Pneumoftiziologie au ieşit să protesteze în faţa unităţii (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie au ieşit astăzi în curtea instituţiei pentru a protesta împotriva comasării spitalului. Conducerea spitalului spune că reorganizarea sistemului medical este făcută complet după ureche, fără nicio bază economică.

VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA PROTESTUL DE LA SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE!

CITIŢI ŞI:

DSP Sibiu este deacord doar cu alipirea spitalului de Pneumoftiziologie la cel Judeţean

Atac la ministru: "Cseke Attila e Terminatorul sistemului sanitar"

50 de lei, consultaţiile la medicul de familie

 „Nu vrem comasare!”, „Să vină Prefectura!” şi „Dar-ar boala-n voi, să veniţi la noi!” au scandat în această dimineaţă zeci de angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu. Protestul spontan a fost declanşat în jurul orei 9.00, angajaţii întrerupând lucrul şi ieşind în firg, la minus 6 grade Celsius, pentru a-şi manifesta nemulţumirea. “Această propunere de comasare a spitalului nostru cu Spitalul Clinic Judeţean Sibiu este o măsură abuzivă, făcută complet aiurea, fără să aibă la baza niciun criteriu economic.

image

Comasarea nu duce la realizarea niciunei economii în visteria instituţiei. De fapt, cei care au făcut propunerea nu cunosc realitatea, nu ştiu exact despre ce vorbesc, nu ţin cont de niciun indicator economic sau de performanţă. Spitalul nostru nu are nicio datorie!”, a declarat printre proteste şi lozinci, Tatiana Oprea, directorul economic al Spitalului de Pneumoftiziologie.


Angajaţii au scos în curte chiar şi un pat de spital pentru a ilusta starea sistemului medical românesc. “Avem pacienţi din toată ţara, ne vin oameni bolnavi din Vâlcea, Mureş, Cluj. Dacă ne comasăm ce o să le spunem oamenilor, cum putem funcţiona în două locuri diferite din oraş? Cei de la Bucureşti care vin cu astfel de idei ştiu că la noi în spital în fiecare an un angajat se îmbolnăveşte grav?”, a declarat şi dr. Ovidiu Frâncu. Protestatarii au încropit pe loc inclusiv bannere din cearşafuri sau pancarde din bucăţi de placaj pe care au scris “Nu vrem comasare!”.

image


Protestul angajaţilor Spitalului de Pneumoftiziologie a venit la doar o zi după ce Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Sibiu a transmis Instituţiei Prefectului un document oficial prin care recomandă, în urma unei analize la zi, comasarea Spitalului de Pneumoftiziologie cu Spitalul Clinic Judeţean. “În ceea ce priveşte soluţia Ministerului Sănătăţii de comasare  a unor unităţi spitaliceşti cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, rezultă ca oportună doar comasarea Spitalului de Pneumoftiziologie.

image
image

Comasarea trebuie urmată de reorganizarea unităţii spitaliceşti nou create” se arată în documentul DSP ajuns pe biroul prefectului Horaţiu Răcuciu. În acelaşi act se mai arată că Spitalul din Cisnădie ar putea fi transformat în azil de bătrâni, conform recomandărilor ministerului.


 “De patru ani ne luptăm în instanţă cu retrocedarea clădirii spitalului. Anul trecut am câştigat. Acum o pierdem din nou?”, Tatiana Oprea, director economic.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite