DSP Sibiu este deacord doar cu alipirea spitalului de Pneumoftiziologie la cel Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu consideră oportună alipirea Spitalului de Pneumoftiziologie la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, Psihiatria nu. De asemenea, în urma analizei, transmise şi la Ministerul Sănătăţii, spitalul din Cisnădie ar putea fi reprofilat unităţii ca spital de îngrijiri de lungă durată şi ambulatorii, dar cel din Agnita trebuie să continue să funcţioneze ca şi până acum.

CITIŢI ŞI:

O mie de agniteni au protestat pentru a-şi salva spitalul şi judecătoria

Din evaluarea DSP, în ce priveşte soluţia Ministerului Sănătăţii de comasare  a unor unităţi spitaliceşti cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, rezultă ca oportună doar comasarea Spitalului de Pneumoftiziologie. Potrivit DSP, comasarea trebuie urmată de reorganizarea unităţii spitaliceşti nou create. În legătură cu Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda”, din analiza DSP a rezultat necesitatea continuării activităţii acestuia ca unitate cu personalitate juridică, având în vedere, în special, includerea ei în strategia europeană de sănătate mintală, care prevede dezvoltarea asistenţei psihiatrice spitaliceşti şi ambulatorii la nivelul comunităţilor şi integrarea sa cu asistenţa medicală generală, dar nu înglobarea ei în spitale generale. Din analiza DSP, mai rezultă că este oportună transformarea secţiei exterioare din Boiţa, a Spitalului de Psihiatrie, în unitate de asistenţă medico-socială.

Referitor la Spitalul Orăşenesc Agnita, raportul DSP apreciază că nu este oportună transformarea acestuia în cămin de bătrâni având în vedere, în principal: cele 5 cămine şi centre pentru îngrijirea persoanelor vârstnice şi a unităţii de asistenţă medico-socială existente deja în teritoriul arondat unităţii administrative Agnita, dar şi distanţele mari faţă de municipiile Sibiu şi Mediaş, care îngreunează accesul populaţiei la servicii medicale specializate.

În legătură cu Spitalul Orăşenesc Cisnădie, din evaluarea DSP rezultă propunerea reprofilării unităţii ca spital de îngrijiri de lungă durată şi ambulatorii, având responsabilitatea asistenţei pentru pacienţii cronici şi pentru cei care necesită îngrijiri zilnice în oraş şi în teritoriul administrativ arondat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite