Taberele sibiene ocupate deja pentru Revelion. Nu şi de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taberele din Sibiu sunt căutate de elevi din toată ţara.
Taberele din Sibiu sunt căutate de elevi din toată ţara.

Patru locaţii din judeţ sunt pregătite să îşi primească vizitatorii. Pentru fiecare zi de cazare, părinţii micuţilor vor scoate din buzunare doar 50 de lei. În această sumă este inclusă atât cazarea, cât şi cele trei mese zilnice.

CITIŢI ŞI:

Crăciun sau Revelion mai ieftin în străinătate pentru sibieni

Revelion cu cel puţin 10 la sută mai scump în Mărginimea Sibiului

Noul Ice Hotel Bâlea Lac va fi gata de Crăciun

Vacanţa de iarnă se apropie cu paşi repezi, aşa că reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Tineret Sibiu pun la punct ultimele detalii, pentru a-i primii pe elevi în cele mai bune condiţii. Anul acesta, patru locaţii vor sta la dispoziţia copiilor care îşi vor dori să petreacă zilele de vacanţă alături de colegi.

„Vom avea deschise taberele de la Păltiniş, Râu Sadului, Cisnădioara şi Sălişte. Cazarea se va face în două serii de câte şase nopţi fiecare, în perioada 23-29 decembrie, respective 30 decembrie-5 ianuarie“, spune Claudiu Spânu, director DJT Sibiu.

Revelionul, ocupat în totalitate
Ca în fiecare an, spun reprezentanţii Direcţiei, Revelionul este la mare căutare în rândul elevilor din întreaga ţară. Cererile au venit aproape concomitant cu lansarea ofertelor, astfel că gradul de ocupare a ajuns la 100%.

„ Avem copii din toate zonele ţării. Din Bucureşti, Tulcea  sau Olt, copiii au fost nerăbdători să îşi rezerve un loc pentru perioada Revelionului. În continuare, primim cereri pentru perioada de Crăciun, însă aici nu ne aşteptăm ca gradul de ocupare să fie de 100%. Aceasta este o sărbătoare care de obicei se petrece în familie, iar copiii pleacă mai greu de acasă“, a completat Spânu.

Înscrierile se pot face atât prin intermediul Direcţiilor de Tineret din judeţele din care copiii provin, fie direct la sediul Direcţiei din Sibiu. Pentru fiecare zi de cazare, copiii vor scoate din buzunare 50 de lei, astfel că un sejur ajunge la 300 de lei.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite