O sibiancă a donat picturile şi obiectele de artă ale familiei Muzeului din Prahova

A trăit în umbra unor nume mari ale Ploieştiului, dar a fost şi îndrăgostită de teatrul ploieştean, pe care l-a slujit timp de 14 ani, alături de soţul ei, George Filip.

CITEŞTE ŞI:

Un tânăr istoric îl caută pe cel mai mare sibian al tuturor timpurilor

 Paul-Jürgen Porr: „Meseria de medic este una a durerii şi a suferinţei“ (PORTRET)

Mircea Vladu, colonelul cu o viaţă de poveste (PORTRET)

Elena era contabilă, când l-a întâlnit pentru prima dată pe soţul ei, George Filip, la o chetă pe care ea o făcea.

Din primul moment în care s-au văzut, el fiind actor la teatrul din Sibiu, a ştiut că destinul lor este să fie împreună.

S-au căsătorit, iar în 1970, Toma Caragiu, pe atunci directorul teatrului ploieştean, aflat într-un turneu în Sibiu, i-a propus lui George să joace teatru pe scena din Ploieşti.

Actorul a fost mai mult decât încântat, mai ales că era oraşul său natal şi aici avea toate rudele. În acel an, Elena a început o viaţă nouă la Ploieşti, unde s-a angajat într-un post de sufleur la teatrul ploieştean, renunţând la profesia de contabil.

Amintiri pentru o viaţă

Zeci de ani şi sute de mii de amintiri o leagă pe femeie de oraşul Ploieşti. Aici a trăit cele mai frumoase clipe alături de soţul ei, dar şi de rudele acestuia, unul dintre cumnaţii său fiind celebrul pictor Demetrio Filip, care a plecat în Argentina, unde a reuşit să câştige un renume fabulos. 

„Demetrio a făcut o expoziţie în Ploieşti şi apoi, una la Paris, în 1943. Acolo a cunoscut pe cineva care i-a propus să fie arhitect în Venezuela, iar el a acceptat. În Venezuela a cunoscut-o pe soţia sa, care era o băştinaşă din Argentina", îşi aminteşte, nostalgică, Elena.

Elena a intrat în poesia unei impresionante colecţii de picturi realizate de artistul Mişu Pop, foarte apreciat de ploieşteni.

Pentru că se temea de hoţii care ar putea intra în casă să fure picturile, dar şi pentru că era posibil să se degradeze şi să-şi piardă din valoare, dacă nu sunt ţinute corespunzător, ploieşteanca a decis să le doneze Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. În patrimoniul muzeului au mai intrat, cu bunăvoinţa femeii, şi multe piese de mobilier aparţinând familiei boierului Ioan Constantin şi soţiei acestui, care este cumnata ei.

Locul lor este în muzeu

„Mi-am dat seama că toate aceste picturi nu sunt de pus într-o casă, ci locul lor este numai într-un muzeu.

Erau portrete cu toate personalităţile paşoptiste, chipuri ale membrilor familiei, cum se obişnuia pe vremuri să fie toţi ai familiei pictaţi, ale soţiei şi copiilor lui Mişu Pop, dar şi imaginea multor oameni politici. Toate lucrările erau dăruite familiei chiar de pictorul Pop, care ne era rudă", explică Elena.

Pentru că gestul femeii este unul nobil şi rar întâlnit, muzeografii pregătesc o expoziţie cu toate picturile primite, care vor putea fi puse la dispoziţia tuturor iubitorilor de artă ploieşteni.

„Când le-am găsit ne-am minunat de aceste tablouri, nu ştiam de existenţa lor, deşi bănuiam ceva. Acum, sunt mulţumită că le ştiu în siguranţă şi nu regret că le-am dăruit, fiind pe mâini foarte bune. Atfel, dacă ajungeau la cineva care nu se pricepe la artă, cine ştie ce s-ar fi ales de ele", este de părere Elena.

Întrebări şi răspunsuri

Aţi fost mereu atrasă de domeniul artei?

E.F.: La 12 ani am rămas fără mamă şi la 19 fără tată. A fost foarte greu să pot să mă gândesc la acest domeniu, chiar dacă m-am simţit atrasă de el. Am făcut un liceu comercial, cu specializarea contabilitate, am făcut studiile cu bursă, de la an la an m-a ajutat directoarea şcolii să obţin o nouă bursă, pentru a putea să-mi continui şcoala.

Aţi regratat plecarea de la Sibiu?

E.F.: Sunt născută la Miercurea Sibiului şi încă păstrez un tablou, făcut de naşa mea, cu locurile în care am copilărit. Îl păstraz, pentru că mi-au fost foarte dragi acele locuri şi sunt bucuroasă că încă le mai pot vedea, chiar şi într-un tablou. La Ploieşti am venit după soţ şi nu regret, pentru că sunt sigură că între noi doi a fost întotdeauna o dragoste adevărată, sunt împlinită că am cunoscut acest sentiment.

Ce-i place:

Este pasionată de rebus, face orice rebus care îi pică în mână, însă este şi abonată la revista cu rebusuri, pe care o primeşte săptămânal. Este de părere că pasiunea mare pe care o are pentru rebus îi ţine mintea mereu antrenată, însă, când are timp, îi place foarte mult şi să citească.

Ce nu-i place:

Nu îi plac oamenii cu două feţe, dar din neferice, de-a lungul timpului a întâlnit astfel de persoane în viaţa sa. În cazul în care are de-a face cu un om parşiv, Elena preferă să se retragă pentru că nu îi plac, sub nicio formă, scandalurile sau certurile.

PROFIL

NĂSCUTĂ:
22 septembrie 1928, Sibiu

 STUDII:
Liceul Comercial

FAMILIE:
Văduvă

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos: