Stiri din Sibiu

Paul-Jürgen Porr: „Meseria de medic este una a durerii şi a suferinţei“ (PORTRET)

21 iulie 2010, 13:58 |  Autor: Gabriela Vişan | 

Cuvinte cheie: , sibiu, medic, Paul Porr, spitalul judetean sibiu,

Paul-Jürgen Porr

Paul-Jürgen Porr

 

E medic şef al Clinicii Medicală 1, din cadrul spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Spune că nimic nu l-ar putea determina acum, dacă ar fi să o ia de la capăt, să aleagă altă carieră.  Asta chiar dacă, recunoaşte şi el, lucrurile în domeniul sanitar nu merg tocmai în direcţia bună.



Paul-Jürgen Porr a dat admitere la Faculatea de Medicină din Cluj în 1972. Asta deşi avea mari calităţi la Fizică, participări la olimpiadele naţionale şi chiar premii luate la concursurile la care a participat. S-a decis totuşi, pe ultima sută de metri, să dea la medicină, spre disperarea dirigintelui care i-a fost şi profesor de fizică. „Nu am avut o motivaţie anume, aşa cum mulţi au. Pur şi simplu înainte cu câteva luni să termin liceul m-am decis. Nu am învăţat ca alţii, doi ani înainte. Părinţii nu m-au influenţat, dar ştiu că dirigintele s-a supărat foarte tare. A venit acasă la părinţi şi mă întreba la ce îmi trebuie mie medicină, că acolo merg numai cei care nu ştiu să calculeze“, îşi aminteşte Paul-Jürgen Porr. A terminat medicina şi a profesat ca medic de medicină generală, cercetător, specialist de medicină internă sau gastroenterologie.  Din 2006 s-a mutat la Sibiu.

Pe Aceeaşi Temă


Activitate intensă

E conferenţiar la Facultatea de Medicină de aici şi şef de clinică la Medicală I. Are peste 70 de lucrări ştiinţifice comunicate şi peste 180 publicate, a primit bursă de cercetare DAAD la Erlangen (Germania) în 1990 şi diploma Academiei Române de Ştiinţe Medicale în 1986. Este coautor al 32 cărţi, dintre care 11 publicate în străinătate (Germania, Franţa, Anglia, Olanda, Spania, Ungaria), co-editor la „Magnesium: involvements in biology and  pharmacotherapy”, editor-şef la „ Advances in Magnesium Research. New Data”. Paul-Jürgen Porr este preşedintele fondator al Societăţii Române de Cercetare a Magneziului,  membru în boardul internaţional al Societăţii de Dezvoltarea Cercetării Magneziului  (Paris), dar şi membru în Consiliul Colegiului Medicilor din judeţul Sibiu. Pe lângă toate acestea, îşi face timp şi pentru domeniul social, fiind şi consilier judeţean din 2008. Cum se împacă munca de consilier judeţean, cu cea de medic, mai ales acum, în plin proces de descentralizare din domeniul sanitar? Ne spune simplu: „Foarte bine, mereu am fost angajat social“, spune Porr.

Medic în administraţie

Chiar dacă activează în administraţie, nu poate să nu admită că sistemul are mari lacune. Şi totuşi, medicina nu l-a îndepărtat de ţară, ci dimpotrivă.  Chiar dacă mulţi medici pleacă în străinătate, spune că pe el acest lucru niciodată nu l-a tentat. Asta deşi e conştient că în străinătate lucrurile stau cu totul altfel. În acest sens, îşi aminteşte de o situaţie destul de jenantă de care a avut parte. „Era la San Francisco, într-un cerc de medici şi am fost întrebat cât câştig. Când am spus aceştia au crezut că le-am spus cât sunt plătit pe oră. I-am lăsat să creadă aşa. Şi dacă ar trebui să o iau de la capăt, tot medicina aş alege-o“, spune Paul-Jürgen Porr.


Profil:   
Data Naşterii: 02 februarie1951, Mediaş
Studii:Facultatea de medicină la I.M.F.Cluj
Familie: Căsătorit, 2 copii

Întrebări şi răspunsuri:

Ce hobby-uri are un medic ca dvs.?
Eu, de exemplu, sunt pasionat de fotografie, fotografie artistică mă refer. Meseria de medic este una a durerii şi a suferinţei, de aceea mulţi medici au hobby-uri artistice, pentru a menţine un echilibru. Unii sunt organizaţi în orchestre ale medicilor, alţii au saloane de  pictură.

Ce părere aveţi de faptul că pacienţii care stau în spital sunt nevoiţi uneori să îşi procure singuri materiale sanitare sau medicamentele?
Eu dacă aş fi pacient, în locul lor, aş da în judecată Casa de Asigurări de Sănătate. Cum să contribui la un fond se asigurări ani de zile, iar când să beneficiezi de pe urma asigurării, să fi nevoit să cumperi o seringă sau ceva? Vă spun, aş da în judecată şi aş câştiga sigur, fără să am avocat.

Ce îi place
Lui Paul-Jürgen Porr îi place să îşi petreacă timpul liber în familie, să citească şi mai ales să călătorească. Se mândreşte cu zecile de călătorii făcute, din 1990 încoace. A văzut de 8 ori America şi tot de atâtea ori şi Asia. A fost şi în Africa şi Australia iar Europa o ştie pe dinafară.

Ce nu îi place
Faptul că suntem conduşi de nulităţi, numite pe criterii politice, care şi-au plătit scump posturile, iar intelectualii veritabili, în loc să ia atitudine pentru a contrabalansa, se retrag, stau deoparte.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Când alergiile pun viaţa în pericol

    Există situaţii în care o banală pastilă contra durerilor de cap te poate trimite la urgenţă. E ...

    Florina Ligia Popa: Continuă tradiţia familiei ca medic fizioterapeut

    Florina Popa e medic şef în Clinica de Recuperare Medicală Fizică şi Balneologie 1, a Spitalulu ...

    „Nimic nu se compară cu satisfacţia pe care o ai când salvezi o viaţă“

    Adrian Popa, medic primar medicină internă, este doctorul care s-a clasat pe locul cinci în top ...

    Aciditatea excesivă te îmbolnăveşte. Află dacă ai probleme cu pH-ul!

    Acneea, insomnia, constipaţia, atacurile de panică, căderea excesivă a părului, prezenţa chist ...

    VIDEO Cum îşi încălzeau croaţii zonele intime în trecut? Cu ajutorul unor „căciuli“ speciale

    Radmilla Kus, o femeie în vârstă de 55 de ani din Croaţia, a povestit presei internaţionale cu ...

    Cunoştinţele juridice ajută în orice meserie

    Diana Barbu,  23 de ani, spune că a intrat la Drept cu gândul să fie magistrat, dar iese l ...

    Constantin Ciuce, model pentru chirurgii Clujului

    Votul cititorilor „Adevărul", al redacţiei şi al unui juriu de specialitate l-au clasat pe Con ...

    Medicul Nicolae Grigore colecţionează pietre extrase din rinichii pacienţilor

    Calculi de toate dimensiunile, și cu cele mai ciudate forme, stau acum în biroul medicului la ...

    GALERIE FOTO Candidatul USL la primăria Sibiu, în jacuzzi pe Facebook

    Candidatul USL la primăria municipiului Sibiu, Dragoș Florea, are pe pagina personală de pe reț ...

    RMN-ul va fi gratuit pentru focşăneni

    Doar bolnavii care vor avea nevoie de investigaţii complexe vor plăti, sumele nedepăşind însă 1 ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole