Pică marmura de pe sediul ITM-ului din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faţadele exterioare de la ITM vor fi reabilitate din cauza problemelor ivite
Faţadele exterioare de la ITM vor fi reabilitate din cauza problemelor ivite

Plăcile lipite au început să cadă din ce în ce mai des şi de aceea acestea vor fi ancorate de către alpinişti. Intrarea secundară în sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă a fost închisă pentru public datorită acestor probleme.

CITIŢI ŞI:

S-a spart acoperişul de la Sala Transilvania din Sibiu

Expertiză pentru găsirea vinovaţilor la alunecarea de teren de la aeroportul Sibiu

Sediul din Sibiu al Inspectoratului Teritorial de Muncă a devenit un adevărat pericol public pentru sibienii care lucrează aici sau au treabă în această instituţie. Chiar dacă funcţionează în una din cele mai moderne şi noi clădări din oras, ITM-ul arată bine doar la prima vedere. Marmura care este lipită pe clădirea în care intră zilnic câteva sute de persoane, pică mai ceva ca grindina, mai ales când plouă şi au loc infiltraţii cu apă.

Adezivul cu care a fost lipită marmura nu mai ţine, iar acum plăcile se desprind de pe imobilul de pe Calea Dumbrăvii. Pentru a mai proteja din geamurile care asigură iluminarea naturală pentru demisolul instituţiei, au fost montate în urmă cu ceva timp câteva grilaje cu plasă de sârmă. „La vremea respectivă a fost o soluţie temporară din cele mai bune posibile”, a explicat directorul ITM, Francisc Szombatfalvi Török. Grilajele au fost montate şi pentru a amortiza căderea plăcilor şi să nu ricoşeze pe trotuare sau chiar şi în stradă.

Intrarea secundară închisă
Tot pentru evitarea accidentelor, s-a dispus de curând închiderea intrării secundare. Trotuarul a fost închis şi el cu un gard. „În urmă cu vreo câţiva ani a început să pice câte o bucată, apoi două, apoi trei şi tot aşa. Apoi în urmă cu câteva luni au căzut vreo 40 de plăci odată şi au spart iluminatoarele naturale de la parter. Practic dacă plouă şi se infiltrează apă între plăci şi ziduri, acestea pică imediat. Situaţia s-a agravat şi trebuia să facem ceva cât mai urgent” a povestit directorul ITM-ului. Acum placajele de marmură vor fi stabilizate cu ajutorul unor suruburi groase.

Faţadele exterioare de la ITM vor fi reabilitate din cauza problemelor ivite

„Vom chema alpiniştii să le prindă şi le vom înlocui pe cele sparte, iar cele existente vor fi prinse cu nişte şuruburi speciale” mai spune directorul de la ITM. Lucrările vor fi făcute de la jumătatea lunii actuale şi teoretic nu vor dura prea mult. „Dacă nu va fi foarte frig şi se poate lucra în condiţii optime, atunci noi preconizăm că la finele lunii noiembrie totul va fi gata. Dacă nu se va mai prelungi puţin. Oricum nu se mai poate trece o iarnă aşa. Ne trezim că pică toată marmura”, a mai explicat Francisc Szombatfalvi Török.
AFLĂ AZI CÂT VA CHELTUI ITM-UL PENTRU REABILITAREA EXTERIOARĂ A IMOBIULUI, DIN

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite