Meci de baschet pentru strângerea de bani necesari amenajării primului adăpost de berze din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele de baschet ale Colegiilor Octavian Goga și Gheorghe Lazăr se vor întâlni într-un meci de baschet de care pe care miercuri, în 1 iunie, de Ziua Copilului, pentru o cauză nobilă. Partida de baschet este capul de afiș al unui eveniment de strângere de fonduri pentru proiectul „Aripi pentru viitor”.

CITIŢI ŞI:

Stâlpi izolaţi pentru a proteja păsările

Puieţi de ginko biloba plantaţi pe Kogălniceanu la Sibiu

Seminar cu tema ”Promovarea acoperişurilor verzi în judeţul Sibiu”

În deschiderea acestui meci, pe parchetul Sălii Transilvania se vor întâlni față în față jucătorii grupelor de copii ale Clubului Sportiv Școlar și Clubului Sportiv Universitar. Intrarea la aceste meciuri se face pe bază de bilet, prețul fiind de 2 lei. De asemenea, organizatorii, Asociația „Prietenii Berzelor”, vor organiza și o tombolă cu premii. Toate fondurile adunate în urma acestui eveniment vor merge către proiectul „Aripi pentru viitor”.

Proiectul „Aripi pentru viitor”, este un proiect de strângere de fonduri pentru construirea primului adăpost specializat pentru berze din Romania. De la înfiinţarea asociaţiei „Prietenii Berzelor” în anul 2007 şi până în prezent in adăpostul pe care membrii asociaţiei l-au improvizat in Cristian au fost îngrijite peste 40 berze care din diferite motive nu au putut migra: fracturi ale aripilor, fracturi ale picioarelor, pui care nu au învaţat să zboare, electrocutate, prinse de câini şi din păcate chiar maltratate de oameni.

Bani insuficienţi
Anul trecut asociaţia „Prietenii Berzelor”  a câştigat  proiectul  „Aripi pentru viitor”. Acesta este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi Trust for Civil Society în Central & Eastern Europe.

Suma alocată in cadrul acestui proiect este de 15.000 lei, acordaţi în trei tranşe. Scopul proiectului este atragerea de fonduri pentru construirea unui adăpost in localitatea Cristian pentru berzele rănite sau care din diferite motive nu au putut migra. Primul demers în acest sens este amenajarea unui punct de informare pentru turişti in incinta Bisericii Evanghelice din Cristian un important punct de atracţie turistică în zonă. În cadrul acestui punct de informare se vor desfăşura diferite activităţi de promovare a berzei albe şi a localităţii Cristian.

Finanţarea primită în cadrul proiectului va fi folosită în totalitate pentru confecţionarea de produse promoţionale ce vor fi oferite turiştilor in schimbul unor donaţii diferenţiate. „Sustenabilitatea proiectului va fi asigurată prin faptul că din suma rezultată prin vanzarea de produse personalizate se va păstra un fond de rulaj care va fi folosit permanent pentru realizarea de noi produse. De asemenea în cadrul proiectului se va incerca extinderea campaniei pentru 2% şi atragerea de fonduri prin donaţii salariale”, spune Miruna Gritu, preşedintă la Asociația „Prietenii Berzelor”.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite