Lucrări pe străzi importante, în week-end

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea şi-a făcut un obicei de a efectua lucrări în zone circulate din oraş în weekend-uri, acesta fiind deja al treilea sfârşit de săptămână consecutiv în care se fac astfel de intervenţii.

Citiţi şi:

Investiţii de 250 de milioane de lei în drumurile judeţului

Hoţi,moloz şi străzi neasfaltate în Cartierul Tineretului

Astfel începând de azi tronsonul străzii Tribunei situat între strada Mitropoliei şi strada Centumivirilor va fi închis pentru lucrări de refacere a pavajului în urma înlocuirii reţelei de gaz. DPC va finaliza lucrările până miercuri, 25 mai.Apoi lucrările de refacere a asfaltului de pe străzile care au alcătuit traseul traficului greu continuă în acest weekend cu intervenţii pe Rahovei şi sensul giratoriu de la intersecţia Semaforului, Ştefan cel Mare, Vasile Aron. Lucrările se vor efectua sub trafic, parcarea urmând să fie interzisă pe perioada lucrărilor pentru a se putea folosi şi banda de parcare pentru trafic. Lucrările pe Rahovei vor fi finalizate în acest weekend.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite