Stiri din Sibiu

Investiţie la spitalul judeţean Sibiu

26 mai 2010, 15:39 |  Autor: Gabriela Vişan | 

Cuvinte cheie: Sibiu, spitalşul judetean, investitie,

Valoarea investiţiei se ridică la peste 40 de mii de euro

Valoarea investiţiei se ridică la peste 40 de mii de euro

 

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă a inaugurat astăzi noul Cabinet de Endoscopie  Digestivă din cadrul Secţiei Clinice Medicală I.

CITIŢI ŞI:

Pe Aceeaşi Temă

Tot Sibiul petrece timp de zece zile

Târg naţional de jucării unice din lemn și materiale ecologice

Cabinetul este dotat cu o linie de videoendoscopie de ultimă generaţie, care permite efectuarea de endoscopii digestive inferioare. „Acestă aparatură performantă era necesară pentru că, din pacate, de peste doi ani nu se mai  faceau în spital astfel de investigaţii“, spune şeful Clinicii Medicală I, conf.univ.dr. Paul Porr.

Linia de videoendoscopie digestivă va putea fi folosită zilnic pentru pacienţii spitalului, inclusiv urgenţe, iar în scop didactic, pentru studenţii din anul cinci şi medicii rezidenţi.

Valoarea aparaturii se ridică la peste 41.000 de euro, sumă obţinută din sponsorizări făcute de E.On Gaz -30.000 de euro, Clubul Oamenilor de Afaceri Germani din Sibiu - 5000 euro şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Conducerea spitalului a sprijinit realizarea acestui cabinet prin amenajarea spaţiului, dotarea cu mobilier corespunzător şi  achiziţionarea unui calculator performant.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Clasificarea spitalului judeţean Sibiu, în ceaţă

    Cel mai mare spital din judeţul Sibiu a fost catalogat de către Guvern, ca fiind de rangul doi, ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole