Tot Sibiul petrece timp de zece zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au mai rămas doar trei zile până la debutul cei mai mare festival al artelor spectacolului din România. Artişti din toată lumea, voluntari şi turişti, iubitori de teatru, au început să sosească la Sibiu pentru ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru.

CITEŞTE ŞI:

Teatrul Radu Stanca va avea în premieră stagiune de vară, la Sibiu

Peste zece mii de sibieni sunt aşteptaţi vineri în Piaţa Mare la deschiderea celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru. Pentru a atrage cât mai mulţi spectatori la ceremonia de deschidere, unde sunt aşteptaţi să ia cuvântul Constantin Chiriac – directorul festivalului şi Klaus Iohannis – primarul Sibiului, organizatorii au pregătit un amplu program de evenimente stradale care să acapareze tot centrul oraşului. Trupe celebre din toată lumea vor începe recitalurile de la ora 15.00. Compania franceză Les Crakés are programate trei reprezentaţii ale spectacolului itinerant “Nebunaticii munţilor”, spectacole ce se vor desfăşura în zona Ambient şi pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Francezii vor fi completaţi până după orele 20.00 de britanicii de la Goronwy Thom, care vor susţine două reprezentaţii ale spectacolului “Jongleriile străzii” atât pe Bălcescu cât şi în Piaţa Mare. Ceremonia, programată de la ora 22.00, va fi precedată de un spectacol al companiei “Carnival Collective” şi urmată de un concert al trupei Holograf.

Monştrii sacrii

Organizatorii FITS 2010 aşteaptă anul acesta în jur de 35.000 de spectator zilnic, la toate cele peste 350 de evenimente programate    în 66 de spaţii de joc în tot judeţul. Printre marile atracţii ale ediţiei din acest an se numără Odin Teatret din Danemarca, care va prezenta două spectacole ce poartă semnătura reputatului regizor Eugenio Barba: „Închisoarea de oase” şi „Odă progresului”, precum şi spectacolele Schauspielhaus Zürich  din Elveţia care prezintă cel mai nou spectacol al unuia dintre monştrii sacri ai teatrului contemporan: Peter Brook. Mare priză la public va avea şi spectacolul ce se va desfăşura la zeci de metri înălţime, cu artiştii agăţaţi de o macara în Piaţa Mare.

Spectacol în Capitala Culturală

Teatrul din Sibiu este singurul din România care de câţiva ani reprezintă ţara în Capitalele Culturale ale Europei. Week-end-ul trecut teatrul “Radu Stanca” a prezentat spectacolul „Electra” dupa Sofocle şi Euripide, în regia lui Mihai Măniuţiu, la Pécs, în Ungaria. Reprezentaţia, care s-a bucurat de un mare success, a avut loc în sala mare a Teatrului Naţional din Pécs.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite