Ieşirea a fost semaforizată dinspre Cazarma 90 către Andrei Şaguna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii vor avea la dispoziţie două benzi de viraj stânga şi dreapta direct către Piaţa Unirii, dinspre Continental Forum.

CITIŢI ŞI:

Iohannis: „Reorganizarea administrativă a României este de campanie electorală”

VIDEO Klaus Iohannis a scos bicicleta la plimbare şi a testat noile piste din Sibiu (GALERIE FOTO)

Administraţia locală a decis că zona Continental Forum – strada Andrei Şaguna să fie reconfigurată săptămâna viitoare pentru a putea permite ieşirea dinspre parcarea din faţa Hotelului Continental Forum direct către Piaţa Unirii, strada Andrei Şaguna şi Bulevardul Victoriei.

Mai exact insula care desparte în prezent parcarea Continental Forum va fi dezafectată şi vor fi amenajate două benzi de ieşire. Astfel va fi amenajată o bandă de viraj dreapta către strada Andrei Şaguna şi o bandă de viraj stânga către Piaţa Unirii.

Ieşirea pe ambele direcţii va fi semaforizată.  „Dat fiind faptul că traficul de pe DN1 nu mai este la fel de intens după darea în folosinţă a centurii ocolitoare, am dispus să se execute aceste modificări pentru a fluidiza traficul pe străzile Tribunei şi Bastionului” a explicat primarul Klaus Iohannis.

Asfalt pe Paris

Tot săptămâna viitoare se va finaliza la stadiul de asfalt primul tronson al străzii Paris, până la strada Măgheranului. „Lucrările vor continua pe cel de-al doilea şi ultimul tronson al acestei străzi, situat între strada Măgheranului şi strada Traian Demetrescu”, a mai spus primarul Sibiului.

Demn de semnalat este şi faptul că la intersecţia dintre Bulevardul Vasile Milea şi strada Revoluţiei municipalitatea a terminat  de conturat deja noua insulă, aici fiind create însă două benzi de ieşire în artera principală.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite