Elevul accidentat în curtea şcolii a fost operat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii Spitalului Clinic Judeţean Sibiu l-au supus, în această dimineaţă, pe elevul de 9 ani, unei intervenţii chirurgicale. Adrian Călin şi-a fracturat piramida nazală, după ce o bârnă de metal a căzut pe el.

CITIŢI ŞI:

Elev de 9 ani, mutilat în curtea şcolii

Adrian Călin, elev în clasa a doua a şcolii din localitatea Boian, a supus unei intevenţii chirurgicale după ce a fost lovit la faţă de o bară de metal care susţinea leagănul din curtea şcolii. „Pacientul prezenta o fractură de oase nazale, a primit îngrijiri medicale în cadrul Compartimentului Buco-Maxilo-Facial, iar în cursul zilei de astăzi a fost supus unei intervenţii chirurgicale“, spune Raluca Puşcă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Medicii dau asigurări că nu este vorba de o intervenţie complicată, iar refacerea post operatorie va dura câteva săptămâni.


Micuţul a ajuns în această stare după ce o bară metalică, ce susţinea leagănele din curtea şcolii, s-a rupt şi s-a prăbuşit peste el. „El s-a balansat o dată înapoi, cu leagănul, şi când a ajuns în faţă, s-a prăbuşit o bârnă de metal peste el. Norocul lui a fost învăţătoarea de serviciu, care era în preajmă, şi care a sărit rapid să ridice acea bară de susţinere, care defapt era dinainte ruptă“, povesteşte, mama băieţelului, Adina Stoica. Adrian Călin a fost imediat transferat la spitalul din Mediaş, dar ulterior a ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu.

VEZI AICI CUM A DECURS OPERAŢIA


Anchetă a ISJ Sibiu
Între timp, autorităţile au demarat o anchetă. În lucru este cea a poliţiştilor din Bazna, dar Inspectorul Şcolar General (ISJ) Sibiu consider că deja s-au trasat primele concluzii. „Ancheta poliţiei a arătat însă că vina exclusivă a accidentului o poartă elevul, care s-a învoit pentru a merge la toaletă, dar s-a dus în curtea şcolii şi astfel s-a petrecut accidentul. Ce-i drept şi bârnele acelea sunt vechi de peste 30 de ani“, ne-a spus Constantin Gorun, inspector şcolar general.

El nu s-a sfiit să arunce vina în curtea Primăriei Bazna, în administrarea căreia se află şcoala. „Noi efectuăm acolo lucrări de reparaţii la acoperiş, apoi avem de reabilitat interioare, ar fi culmea să mergem noi să fixăm şi acea bară. Cred că administratorul şcolii sau managerul ei trebuie să se îngrijească de reparaţiile acestea mai mici“, consideră viceprimarul din Bazna, Adrian Andrea. Reprezentanţii şcolii nu au putut fi contactaţi pentru a oferi un punct de vedere în acest sens.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite