Râmnicu Vâlcea: A murit îngheţat la poarta Spitalului din Drăgoeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un alt bărbat care locuia într-o şcoală dezafectată din Laloşu a fost găsit îngheţat într-o staţie de autobuz

Citeşte şi:

Braşov: Gerul a umplut la refuz Centrul de Persoane fără Adăpost

Braşov: Doi iubiţi au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon

Gheorghe Ţinculete (50 ani), din Drăgoeşti, a fost găsit ieri după amiază, de câţiva copii, mort în imediata vecinătate a Spitalului de Neuropsihiatrie din localitate, având o lanternă aprinsă asupra lui. Medicii legişti vor stabili astăzi dacă moartea bărbatului a fost cauzată de frigul de afară. „Se poate să fi luat o ţuică în plus şi fiind îmbrăcat mai sumar l-a doborât gerul", este de părere Isuf Emilian, edilul localităţii.

Răpus de frig în staţia de autobuz

Într-o staţie de autobuz din comuna Laloşu a fost găsit în această dimineaţă, tremurând de frig, Ion Arnăuţoiu (55 ani), din localitate. Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Bălceşti însă, din fericire, medicii nu au constatat degerături pe corp. Arnăţoiu locuia în şcoala dezafectată din Laloşu şi se întorcea de la cârciuma din sat, când a fost răpus de ger şi nu a mai putut să-şi continue drumul.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite