„Madagascar“ de România! Anul evadărilor de la grădinile zoologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dodo s-a bucurat de câteva minute de „libertate“ înainte de a fi retrimis după gratii Foto: Alex Policală
Dodo s-a bucurat de câteva minute de „libertate“ înainte de a fi retrimis după gratii Foto: Alex Policală

Evadarea unui tigru, de la grădina zoologică din Sibiu, redeschide un subiect dureros şi pentru autorităţile ploieştene. În ultimele luni, două animale foarte periculoase au reuşit să iasă din adăposturile de la Zoo Bucov. 2011 pare să devină anul evadărilor

Ultimul evadat al acestui an este o tigroaică de la Grădina Zoologică Sibiu, care a reuşit să iasă, marţi, din adăpostul său şi să se plimbe în voie pe alei, înainte de a fi împuşcată mortal.Tigroaica nu este singura care a murit în timp de încerca să scape din captivitate. Cazul seamănă foarte tare cu unul petrecut în primăvară, la grădina zoologică din Parcul Bucov, administrată de autorităţile locale ploieştene. Pe 17 martie, jaguarul Dodo a doborât un panou din sticlă ranforsată şi a scăpat din adăpost. Martorii au spus că animalul ar fi încercat să atace un cal folosit la căruţă de unul din îngrijitori. După mai multe minute, Dodo a fost tranchilizat şi dus în adăpost. Incidentul s-a petrecut într-o zi de joi, într-un moment în care la ZOO nu erau vizitatori. Conducerea Parcului Bucov a demarat o anchetă şi a decis, ca măsură suplimentară de securitate, închiderea grădinii zoologice şi verificarea tuturor cuştilor. Obiectivul şi-a mai deschis porţile abia în luna mai.

CITIŢI ŞI:

Tigroaica ce a fugit de la Grădina Zoologică din Dumbrava Sibiuluia fost împuşcată

Ancheta a scos la iveală că lucrările efectuate la împrejmuirea adăpostului jaguarului au fost prost executate. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Prahova au arătat că documentaţia tehnică pentru împrejmuire nu a fost respectată, iar montajul confecţiei metalice a prezentat abateri de la normele aflate în vigoare. De asemenea, documentele de atestare a conformităţii pentru geam şi tâmplărie erau incomplet. Lucrările fuseseră făcute în 2009 şi au costat, la acea vreme, aproximativ 500.000 de lei. Primăria Ploieşti i-a solicitat constructorului să le refacă pe cheltuială proprie.

Incidentul a venit după o altă tentativă de evadare a unui animal de la Bucov, petrecută în vara lui 2010. În dimineaţa zilei de 8 iulie, un iac cu o greutate de câteva sute de kilograme a rupt gardul de la adăpost şi a făcut un sprint spre libertate. În timpul evadării, animalul a lovit o angajată a parcului, care a ajuns la spital cu răni minore. A fost vorba de o contuzie toraco-abdominală care nu i-a pus viaţa în pericol. Tentativa de evadare a iacului s-a terminat într-un câmp de lucernă. Animalul a fost tranchilizat abia după două ore, timp în care atenţia i-a fost distrasă de lucernă. Iacul a murit în acea zi, reprezentanţii Parcului Bucov dând vina pe faptul că a mâncat prea mult.

CITIŢI ŞI:

Jaguarul Dodo a scăpat de la Zoo Bucov. Grădina zoologică a fost închisă

Vedeţi AICI povestea nutriţionistei lovite de un iac la Grădina Zoologică Bucov în această vară.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite