1.000 de euro, prețul unui loc pe noul stadion „Ilie Oană“ din Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prețul final al stadionului din Ploiești, unicul cu statut de „arenă verde"din România, se ridică la 17 milioane de euro. Prețul de execuție pentru un loc este de puțin peste 1.000 de euro

Stadionul „Ilie Oană" din Ploiești, un proiect așteptat cu înfrigurare de suporterii lupilor galbeni, a fost inaugurat vineri seară în prezența a 15.000 de oameni și numeroase VIP-uri, ca Hagi, Popescu, Nadia Comăneci, Țiriac și Ilie Năstase.

Vezi reacția lui Vivi Răchită după Petrolul-Dinamo 1-5

Arena ploieșteană, inclusiv festivitatea de inaugurare, punctează la mai multe capitole „unicat", după cum au fost apreciate de organizatori. „Ilie Oană" este, astfel, prima arenă din România cu statut de „stadion verde" pentru că sistemul de încălzire a apei de la vestiare este conceput pe baza captării energiei solare. „Este un stadion realizat în timp record (construcția a început în octombrie 2010) și cu un preț fără precedent pentru România. La București, prețul de execuție este de aproximativ 5.000 de euro pentru un loc, la Cluj va fi de aproximativ 3.000 de euro pe un loc, iar la noi, la Ploiești, prețul final a fost de 17 milioane de euro pentru cele 15.000 de locuri, ceea ce înseamnă un pic peste 1.000 de euro pentru un loc", spune Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului. „Aveți un stadion minunat, care arată foarte bine, exact ca cele din Europa. Să vă bucurați de el și să jucați cât mai multe meciuri, la un nivel cât mai ridicat", a apreciat Gică Hagi noua arenă, după ce a jucat în meciul inaugural între „Old Boys Petrolul" - „Generația de Aur", pe un gazon care a rezistat perfect, încheiat cu scorul de 3-4 pentru echipa lui Hagi.  

Din culisele inaugurării stadionului din Ploiești

Concept inaugural unic

Și conceptul inaugural a fost unul în premieră pentru țara noastră. Pentru prima dată, pe o arenă sportivă, o orchestră formată din 60 de instrumentiști și un cor de 40 de soliști au susținut un concert simfonic, cu arii celebre din opere, canțonete și muzică de film. Pupitrul de sunet a fost închiriat din Marea Britanie pentru că în România nu există o tehnică similară. 100 de microfoane au funcționat simultan, iar la pupitru a stat singurul technician din Europa specializat în regia de sunet pentru concerte pe stadioane, în aer liber.

La aceleași capitol „unicat" se numără spectacolul de lumini și lasere, realizat după o coregrafie realizată până acum doar în Marea Britanie și realizarea, în timpul inaugurării, a primului videoclip publicitar live, pe durata a 90 de secunde, transmis în direct, vineri, la ora 20.00, pe posturile naționale de televiziune și pe internet. Banii pentru inaugurare vor fi suportați din sponsorizări, atrase de autoritățile din Primărie. Din primele estimări, doar jocul de lumini și lasere, se ridică la prețul de 20.000 de euro.

Spectacol la inaugurarea stadionului Ilie Oană FOTOGALERIE

Date tehnice

Stadionul „Ilie Oană", cu statut de arenă UEFA, cotat la trei stele, poate primi până la 15.097 de spectatori. Toate locurile din tribune și peluze, inclusiv culoarele de acces în interiorul stadionului, se află sub copertină. În total este construită o suprafață de 10.342 mp de copertină, din care 10.290 mp realizați din structură metalică și membrană din teflon, PTFE, un material folosit pentru acoperirea marilor stadioane europene. Arena are și instalație de nocturnă direct în acoperiș, gazon cu sistem de degivrare, camere de supraveghere, afișaj multimedia, sonorizare performantă, spații pentru presă și regie, control de acces cu turnicheți, birouri, spații comerciale și pub-uri.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite