Din culisele inaugurării stadionului „Ilie Oană“ din Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Show incendiar la Ploieşti
Show incendiar la Ploieşti

Care a fost principala grijă a primarului Ploieştiului la inaugurarea stadionului, cum a rezistat gazonul, ce vedete au venit la spectacol dar şi ce atribuţii a primit viceprimarul municipiului, toate fac parte din amănuntele de culise pe care vi le dezvăluim imediat 

Grijă pentru gazon

Ieşit de pe terenul de joc pe finalul meciului demonstrativ, pentru a primi aplauzele spectatorilor, Valeriu Răchită a fost chemat la o discuţie discretă, în spatele băncii de rezerve, cu primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, care a fost foarte curios să afle care e starea gazonului. Managerul Petrolului, care ocupă şi postul de consilier personal al edilului pe probleme de sport, i-a dat asigurări că iarba se prezintă perfect.

Spectacolul era... să nu mai fie

În jurul orei 19.00, cu puţin timp înainte de începerea spectacolului, angajaţii firmei care s-au ocupat de show au solicitat ajutorul conducerii Primăriei, pentru că una dintre maşinile care transportau materiale nu era lăsată să intre în zona stadionului. Autovehiculul a fost „tras pe dreapta“ de forţele de ordine care au blocat străzile din jurul arenei şi nu au dorit să-i permită accesul. În cele din urmă, cu intervenţia urgentă a organizatorilor, problem a a fost rezolvată.

FOTOGALERIE Spectacol de lumini şi sunet la inaugurarea stadionului din Ploieşti

Marţienii rebotezaţi

La prezentarea lotului Petrolului, crainicul Cosmin Tudoran, cel care prezintă şi emisiunea „Marţienii din Ploieşti“, a demonstrat că nu este tocmai familiarizat cu jucătorii aduşi în această vară. Cântăreţul a pocit numele mai multor fotbalişti, însă spectatorii nu au dat prea mare atenţie şi au trecut repede peste. Cei mai mari miei ar trebui să ajungă la Buşu şi Stojimirovic, ultimul având un nume care le poate pune reale probleme multora.

Artificierii au ars iarba

La finalul spectacolului de lasere, organizatorii au aprins nişte artificii suspendate în faţa tribunei a doua. Acestea au creat o frumoasă „perdea“ de foc şi lumină. Pentru a proteja iarba de dedesubt, artificierii întinseseră dinainte mai multe suluri din plastic, numai că, până la finalul spectacolului, acestea au luat foc. Noroc că a fost un pompier pe fază, care a stins totul cu un extinctor.

Vicele a dirijat spectatorii

Cu doar câteva minute înainte de deschiderea porţilor, primarul şi viceprimarul municipiului au făcut un tur, Volosevici cerându-i lui Cristian Dumitru să rămână la poarta trei, din strada Alexandru Vlahuţă, şi să dirijeze spectatorii. Viceprimarul i-a orientat, minute bune, către punctele de acces către sectoarele scrise pe bilete.

Un nou „ploieştean cu care ne mândrim“

Fostul arbitru internaţional Adrian Moroianu, actual consilier judeţean, a primit înainte de meci diploma de „ploieştean cu care ne mândrim“ din partea conducerii Primăriei. Aceasta este cea de-a doua distincţie de acest gen, prima fiind acordată la începutul lunii unui taximetrist care a returnat o borsetă cu 10.000 de lei uitată de clienţi în maşină.

Hagi a venit şi cu Nadia, Năstase şi Ţiriac

Printre VIP-urile de la loje şi-au făcut apariţia şi Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. „Careul de aşi“ ai sportului românesc a fost completat, desigur, de Gică Hagi, prezent în iarbă.

Reclamă unicat!

Organizatorii evenimentului se mândresc că pe parcursul inaugurării a fost realizat primul videoclip publicitar live, pe durata a 90 de secunde. Acesta a fost transmis în direct pe posturile de televiziune naţionale, precum şi pe internet, de la ora 20.00.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite