Profesorul de pe locul III. Cristina Neculăeş: „Sunt umanist, deci sunt generoasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul de limba și literatura română Cristina Neculăeş (43 de ani) de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş" din Piatra Neamţ ocupă locul al treilea pe podiumul topului ce încheie campania „Profesorii cu care Neamţul se mândreşte".

Dascălul, originar din comuna Brusturi (Neamţ), duce mai departe tradiţia familiei din care provine, părinţii fiind învăţători. Aceştia i-au insuflat de altfel dragostea pentru literatură şi i-au creat un mediu propice pentru viitoarea carieră. „Am moştenit cărţile de la părinţii mei care au făcut sacrificii ce acum par ridicole să înzestreze biblioteca. La rândul meu am îmbogăţit şi eu colecţia pe care am s-o las moştenire fiicei mele", mărturiseşte profesoara Neculăeş.

image

Click pe poze pentru galeria foto

Citește și: Profesorul de pe locul V: Magdalena Anechitei, dascălul recompensat cu premiul de onoare în Franţa

Deşi concurenţa era acerbă (11 pe loc) şi plana teama unui eşec  („absolvisem Liceul «Ştefan cel Mare» din Târgu Neamţ, unitate cu profil «real», mama credea că nu o să intru niciodată"), Cristina Neculăeş a fost admisă la Facultatea de Litere din Iaşi cu nota 10 la literatură. În 1990, anul absolvirii, în vremuri de căutări pentru sistemul de învăţământ, a ales să profeseze, în loc să-şi continuie studiile la master. „Am găsit la Liceul «Calistrat Hogaş» o catedră de limba şi literatura română foarte puternică, cu foarte multe personalităţi. Sunt convinsă că mediul intelectual de aici m-a facut să fiu un profesor foarte bun", spune profesorul care are gradul didactic 1, obţinut în urmă cu mai bine de un deceniu.

Făuritor de olimpici

Citește și: Profesorul de pe locul IV: Ionuţ Ciocoiu, profesorul de istorie implicat în proiecte internaţionale

Dascăul îşi datorează cariera pe care şi-a construit-o la «Hogaş» atât corpului profesoral, cât şi elevilor care i-au adus satisfacţii prin performanţele realizate. În perioada 1990-2010, aceştia au reuşit să obţină toate cele trei locuri pe podiumul de premiere la faza naţională a olimpiadei de limba şi literatura română (Raluca Georgiana Arsenie - locurile I şi II, Cristina Borş - locul III), precum şi cinci menţiuni. „Am toate rezultatele de olimpiadă pe care şi le doreşte un profesor, de la etapa locală, la cea naţională a concursului. Pentru fiecare an de învăţământ îmi propun să am măcar un fost elev care să se facă profesor, chiar dacă meseria aceasta este privită ca paria", spune dascălul.

Învaţă de la proprii elevi

În activitatea didactică de la clasă, profesoara de la CN «Calistrat Hogaş» este adepta unui stil modern de predare, care să atragă interesul elevilor. „Orele sunt diferite de fiecare dată. Generaţiile se schimbă, aşa că şi eu mă schimb. Cred în metodele interactive şi participative şi constat că avem copii foarte buni, care te determină şi pe tine, ca profesor să înveţi", mai spune dascălul care coordonează revista liceului, „Zece +" (din 1995). Anul trecut, la centenarul Colegiului „C. Hogaş", Cristina Neculăeş a lansat primul număr al „Anuarului" liceului. Chiar dacă este un profesor exigent, preferă să-şi îndemne elevii să înveţe prin note bune. „Nota depinde de ecuaţia personală. Dacă sunt umanistă, sunt automat generoasă. Şi eu, ca elev, m-am simţit stimulată mai mult să învăţ atunci când luam note mari", spune profesoara.

Doctor în Teatrologie

Pentru că îi plac provocările, Cristina Neculăeş a preferat să «ardă» etapa de masterat şi s-a înscris la un doctorat în Teatrologie la Universitatea de Arte „George Enescu" din Iaşi. În 2008 a finalizat cei trei ani de studiu în „sistem Bologna" cu lucrarea „Despre comedia interbelică românească". „Îmi doresc să scriu cronică dramatică la o publicaţie locală, şi despre «Teatrul Tineretului» din Piatra Neamţ,  instituţie de excepţie unde s-au lansat, sau au activat, personalităţi precum Florin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, Oana Pellea, Maia Morgenstern sau regizorul Andrei Şerban".

Cristina Neculăeş - repere profesionale

-         membru al grupului de lucru al Comisiei Naţionale de Evaluare şi Examinare pentru elaborarea subiectelor de bacaluareat la limba şi literatura română (3 sesiuni)

-         coautor al „Ghidului de pregătire a olimpiadelor şi concursurilor şcolare, cls. XI-XII" (vol. IV)

-         profesor Centrul de Excelenţă Neamţ, limba şi literatura română, clasele a XI-a şi a XII-a (2010-2011)

-         coordonator al Taberei Inetrnaţionale de Limbă Engleză, International Village, cu participarea a 32 de elevi ai CNCH (Stara Lubovna, Slovacia, septembrie 2011)

-         coordonator al proiectului Euro Humour al Comittee Europe cu participarea a 19 elevi ai CNCH( Valencia, Spania, mai 2011)

-         coordonator al cercului de lectură „Lizuca" (CNCH), al Atelierului de Scriere „Ars scribendi" (CNCH) şi al Clubului de Literatură „Luceafărul" (Piatra Neamţ)

-         profesor organizator al Olimpiadei Internaţionale de Limbă, Comunicare şi Literatură Română „G. Călinescu" (2011, Piatra Neamţ)

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite