Piatra Neamţ: Dosarul uciderii interlopului Mararu a fost preluat de Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul atacului armat din cafenea, în care a fost ucis Gheorghe Mararu (32 de ani), iar fratele său, Bogdan (36 de ani), a fost rănit superficial, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anunţat, astăzi, Ministerul Public.

Aurelian Vasea Şoric plânge de mila interlopului ucis

Cristian Chilat a fost adus la Parchet cu cagula pe faţă

Piatra Neamţ: Motivare: Falău a fost arestat pentru că reprezintă un pericol social

„Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au propus procurorului general al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie preluarea dosarului nr. 422/P/2010 privind pe  inculpatul Cristian Chilat cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav“, se arată în comunicatul Ministerului Public.

Interlopi împuşcaţi în centrul oraşului (VIDEO)

Iaşi: Şeful Parchetului de pe lângă Tribunal: „Poate că domnul Şoric are cunoştinţă de faptul că sunt procurori care dau bani cu camătă. Eu nu ştiu de astfel de cazuri"

Motivul preluării acestuia de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ este legat de acuzaţiile aduse în mass-media. „Considerentele care au stat la baza acestei propuneri au vizat complexitatea cauzei, precum şi suspiciunile care au fost lansate în spaţiul public cu privire la o eventuală părtinire în modul de soluţionare a cauzei“, se arată într-un comunicat publicat de Ministerul Public.

Definitivarea urmăririi penale va fi făcută în colaborare cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite