Noul sediu al Poliţiei din Bicaz, prădat de hoţi. Au fost furate caloriferele şi balustrada de inox

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul sediu al Poliţiei din Bicaz a fost prădat înainte de a fi dat în folosinţă
Noul sediu al Poliţiei din Bicaz a fost prădat înainte de a fi dat în folosinţă

Hoţii au dat spargerea în luna octombrie, însă poliţiştii au fost anunţaţi abia pe 1 noiembrie. Clădirea era încă în custodia constructorului, care avea obligaţia de a asigura şi paza spaţiului.

Poliţiştii bicăjeni n-au apucat să se mute în casă nouă, deşi aşteaptă de mai bine de cinci ani, că sediul a şi fost spart de hoţi. Deşi furtul a avut loc în luna octombrie, constructorul a aflat abia la începutul lui noiembrie şi a anunţat poliţia.

Poliţiştii, prea săraci să se mute în sediu de lux

„Persoane necunoscute au intrat prin efracţie şi au sustras patru calorifere, bara de inox din clădire şi au distrus panourile electrice. Poliţiştii fac cercetări pentru a-i descoperi pe autori", a declarat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii din Bicaz, înghesuiţi ca sardelele

Lucrarea nu a fost recepţionată încă de Poliţia Neamţ, fiind încă în administrarea constructorului, Ticonstruct SRL Piatra Neamţ, care avea şi obligaţia de a asigura paza clădirii. „Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ nu a recepţionat lucrarea, ea se află în custodia constructorului", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Dacă vor fi prinşi, autorii vor fi acuzaţi de furt calificat şi de distrugere.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite