Neamţ: Eroare umană, prima ipoteză în cazul exploziei de la Borleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii deflagraţiei.

Tragedia de la Borleşti în imagini

FOTO şi VIDEO: Doi morţi şi trei răniţi într-o explozie la o fabrică de cherestea din Borleşti

„Din primele cercetări făcute la faţa locului, se pare că muncitorii efectuau nişte lucrări de mentenanţă la centrala termică. Este vorba de înlocuirea unui segment din conducta de alimentare cu apă. Explozia s-a produs la unul din cele trei cazane cu apă caldă ale centralei care asigura uscarea lemnului. Muncitorii au introdus pe traseu apă rece, care a ajuns în cazanul fierbinte, rezultând astfel deflagraţia", a precizat Ioan Popescu, şeful ITM Neamţ.

În urma exploziei au decedat şeful echipei care se ocupa de lucrările de mentenanţă ale centralei, în vârstă de 39 de ani, şi un fochist, de 38 de ani.

„Luni, 21 martie, ne vom deplasa din nou la faţa locului pentru a continua cercetările şi pentru a vedea dacă acestea au fost cu adevărat împrejurările în care s-a produs incidentul. Inspectoratul are la dispoziţie 10 zile pentru a finaliza ancheta", a adăugat Ioan Popescu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite